Hot News
Jucătorul rus a câștigat Campionatul Mondial de Șah Rapid
30/12
Dacă în Europa vor fi desfășurate alte rachete
31/12

Lavrov despre o întrevedere Putin – Trump

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, spune că Moscova înțelege ”cât de dependentă de lupta politică internă a deveni în America politica externă vizavi de Rusia”.

Întrebarea privind organizarea unei eventuale întrevederi, în 2019, a unor negocieri între președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Donald Trump, trebuie adresată Washingtonului, a declarat Lavrov într-un interviu acordat în cadrul programului ”Moscova. Kremlin. Putin”, difuzată de postul de televiziune ”Rossia-1”.

”Întrebarea trebuie adresată Washingtonului. Președintele nostru și reprezentanții lui au declarat în repetate rânduri că suntem pregătiți pentru astfel de negocieri în momentul în care va fi pregătit și Washingtonul”, a arătat șeful diplomației de la Moscova, referindu-se la posibilitatea unei întâlniri în format complet a liderilor celor două țări.

”Firește, pe bază de egalitate, respect reciproc și ținând cont de interesele reciproce”, a adăugat Serghei Lavrov.
Potrivit spuselor sale, Moscova înțelege ”cât de dependentă de lupta politică internă a devenit în America politica externă vizavi de Rusia”. ”Acolo chiar se consideră necesar ca pentru obținerea unor voturi suplimentare din partea alegătorilor să concurezi pentru cine va ataca mai mult Rusia”, a subliniat ministrul. ”Nu putem face nimic în această privință, dar întotdeauna, cu orice țară, inclusiv Statele Unite, sunt dispuși la dialog egal”.

Putin și Trump urmau să se întâlnească în cadrul summit-ului G20, găzduit de Argentina în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, dar în ultimul moment, președintele SUA a renunțat la discuții din cauza situației legate de arestarea de către Rusia a marinarilor ucraineni, care au încălcat în mod provocător granița rusă în Strâmtoarea Kerci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874994