Hot News
Vladimir Pozner: Ce înseamnă fericirea
05/04
Peskov nu înțelege ce se întămplă cu încălțămintea
06/04

Când vine ambulanța?

Fiecare al zecelea rus care a solicitat ambulanța în 2018, a așteptat mașina de salvare mai mult de 40 de minute, scrie cotidianul ”Izvestia”, citând datele statistice furnizate de Rosstat. Cei mai nemulțumiți sunt locuitorii din marile orașe și din satele mici.

”Izvestia” notează că datele Rosstat diferă semnificativ de informațiile oficiale ale Ministerului Sănătății. Anterior, ministrul de resort, Veronica Skvorțova a declarat că ”în 2017, indicatorul de 20 de minute de așteptare până la sosirea ambulanței a fost asigurat în aproape 80% dintre cazurile înregistrate pe teritoriul țării”.

”Izvestia” au rugat reprezentanții ministerului menționat mai sus să explice această diferență dintre datele Rosstat și instituția lor. Ziariștii au aflat, astfel că, în virtutea programului de garantare a acordării gratuite a asistenței medicale de urgență și conform regulamentului în vigoare în acest sens, timpul de așteptare până la sosirea echipajului de prim ajutor nu trebuie să depășească 20 de minute. Dar este o normă valabilă pentru apelurile de urgență maximă.

Președintele sindicatului lucrătorilor de pe ambulanță, Dmitri Beliakov spune că principala problemă o constituie faptul că 90% dintre apeluri nu sunt justificate – oamenii consideră numărul ”03” drept o formă comodă de servicii gratuite.

”Apelurile se împart în cele de maximă urgență (în caz de accident, spre exemplu, de explozie sau dacă pacientul și-a pierdut cunoștința) și obișnuite. În primul caz, echipajele gonesc spre locul incidentului. Toate celelalte trebuie să aștepte. Iar ei așteaptă – o oră, două. Și vor aștepta și mai mult, pentru că numărul apelurilor care nu sunt urgente crește”, a explicat expertul.

Potrivit spuselor sale, dacă în perioada sovietică standardul stabilit era de un echipaj format din trei oameni la 10.000 de locuitori, acum este undeva la 15.000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875101