Chirurgul Andrei Pavlenko despre viața medicilor oncologi

În martie 2018, chirurgul oncolog Andrei Pavlenko, care în cei 20 de ani de carieră a efectuat aproape 2.000 de pacienți, a aflat că are el însuși o formă agresivă de cancer de stomac. După o scurtă perioadă de confuzie, Andrei Pavlenko a decis public să povestească despre experiențele lui într-un interviu acordat cotidianului ”Kommersant”.

– De ce aproape toți oamenii sunt convinși că această boală, cancerul, este un diagnostic mortal?

Andrei Pavlenko: – Trebuie știut un lucru: în jur de 95% dintre localizările oncologice pot fi astăzi vindecate cu succes, iar în Rusia există și clinici corespunzătoare, și specialiști minunați, și medicamente. Dar pentru un pacient este mereu ca o loterie. Va nimeri un medic bun sau nu prea, care să știe standardele moderne de vindecare, să aleagă cea mai corectă tactică sau va da peste unul care cu indiferență va spune că nu îl poate ajuta cu nimic. Această necredință a pacientului că va fi ajutat și că se dorește să fie ajutat, neîncredere adâncită de teama generată de diagnosticul oncologic, îi împinge pe oameni spre cele mai negre gânduri și acțiuni. Și, din păcate, sunt de înțeles.

– Și ce se întâmplă când un om nu are speranță nici în medicină de stat, nici în sine?

Andrei Pavlenko: – Dacă un pacient are deja recomandări privind modalitatea de vindecare, dar el nu vrea să o urmeze, este cu adevărat o problemă. Nu-l poți oblige, nu putem să le ordonăm tuturor să urmeze tratamentul. Fără îndoială, trebuie să existe o informare corectă și normală oferită de mass-media. Trebuie să existe o informare corectă, inclusive prin internet.

Dacă ați ști ce emoții negative mi-au transmis acei falși tămăduitori, de îndată ce am început să abordez aceste teme! Ce blestemății scriu pe toate paginile mele de pe rețelele sociale. Pentru că ei știu că ar trebui să fie primii șterși dacă la noi s-ar crea o informare normală în legătură cu toate variantele de vindecare a fiecărui pacient oncologic.

Avem o strategie, acceptată și care este corect formulată. Ea vorbește despre profunda informatizare a domeniului sănătății. Este primul lucru cu care trebuie început. Și este o muncă uriașă, care reclamă incredibile eforturi umane și cheltuieli financiare. Trebuie create registre unice, baze de date spitalicești, pentru ca totul să fie cât se poate de clar și de transparent: câte operații, complicații sau decese a avut un chirurg sau altul.

Dacă s-ar introduce un asemenea registru, totul ar deveni foarte clar, cine este chirurg cu adevărat, ci este doar medic pe hârtie. După cum spunea academicianul Nikolai Amosov, nu contează ce ești profesor sau un doctor oarecare, pe masa de operații toți sunt egali.

– Sunteți oncolog profesionist, ați aflat de afecțiunea dumneavoastră absolut întâmplător. Dar oamenii simpli nu vin la medic decât pe ultima sută de metri, se tem. De ce?

Andrei Pavlenko: – Sunt mai mulți factori. În primul rând, ca oameni care am venit din Uniunea Sovietică, ne-am obișnuit să transferăm întreaga responsabilitate pe umerii statului, nu suntem obișnuiți să ne rezolvăm singuri problemele, nu vrem să le rezolvăm. Ne este mai ușor să le delegăm altcuiva, avem o mentalitate care nu permite să gândim la viitor, să-l prognozăm și să-l planificăm.

Noua generație, care a crescut în Rusia modernă, este alta, are mai multă grijă de propria sănătate, are o atitudine mult mai inteligentă în privința alimentației și a modului de viață pe care-l duce. Tinerii de astăzi gândesc la viitor, încearcă să privească spre viitor.

În al doilea rând, ce s-a întâmplat în medicină în anii 1990, continuă și astăzi: lucrează aceeași convingere generală: poporul va avea grijă de un medic bun, îl va hrăni. Da, la noi a apărut Fondul de Asigurare Medicală Obligatorie, la care contribuim. Dar el nu rezolvă problemele pe care ar trebui să le rezolve. Este un fel de interfață, care acumulează o cantitate colosală de bani, dar medicii și instituțiile medicale ale statului nu primesc suficientă finanțare. Mai ales în regiuni, salariile doctorilor lasă mult de dorit.

În plus, există, cu adevărat, un fel de regulament de consultare a pacientului, pe care medicul este obligat să-l respecte. La Sankt-Petersburg, spre exemplu, durata prevăzută de consultare este de 12 minute. Cum poți să explici omului ceva într-un timp atât de scurt?

Iar dacă este să vorbim despre problemele materiale, un medic oncolog primește în regiuni în jur de 25.000-40.000 de ruble pe lună (în jur de 340-544 de euro). Și nu știu din auzite. Dacă se poate trăi decent cu banii ăștia este un mare semn de întrebare. Medicul trebuie să trăiască, el are familie, copii, el trebuie să meargă la conferințe, unde nimeni nu-l trimite pe gratis. Nu are nici măcar posibilitatea ca, odată pe an, să beneficieze de un concediu normal cu familia. Eu nu am fost în concediu de șase ani, nu mi-am putut permite, pentru că nu am avut bani să mergem toți undeva.

Spre comparație, un chirurg oncolog de nivel mediu din Statele Unite primește $250.000 pe an. Dacă împarți acești bani pe lună și compari cu salariile specialiștilor noștri, rezultatul va fi cât se poate de grăitor.

În condițiile în care se află acum medicii, mai ales în regiuni, se poate afirma cu convingere că peste 90% dintre doctori sunt oameni terminați din punct de vedere profesional. Am în vedere omul care nu prea vrea să comunice cu pacientul, pentru că știe că munca lui nu este apreciată nici de societate, nici de stat, pentru că nu există nici un fel de interes pentru ceea ce face, pentru că, indiferent de ceea ce ar face, nimic nu s-ar schimba.

– Cum decurge o discuție cu un potențial pacient?

Andrei Pavlenko: – Nimeni nu m-a învățat cum să discut cu bolnavii. În general, pe noi, oncologii, nu ne-au învățat așa ceva. Deși trebuie să știi să vorbești, mai ales cu un bolnav căruia îi este teamă, căruia îi este frică în special de ceea ce îi vei spune. În aceste situații, foarte important este contactul direct, vizual. Pacientul nu vrea ca doctorul să se îngroape în hârtii, spunând ceva pe limba lui, a medicilor, pe care el nu o înțelege. El vrea să privească în ochii medicului, care îi explică totul așa cum trebuie, pe înțelesul lui. Explic că se poate teme, dar că nu trebuie să intre în panică! Este esențial ca mediul să furnizeze toate răspunsurile la întrebările care îngrijorează. Pacientul trebuie singur să aleagă o variantă, iar medicul este obligat să-i explice toate părțile pozitive și negative ale acestei căi.
Întotdeauna le spun: să vă temeți de cei care vă promit că veți avea o viață lungă și fericită.

Cum trebuie să fie dialogul dintre bolnav și medic, depinde, în mare măsură, de calitățile umane ale ambelor părți, dar medicul poate și trebuie să învețe să se comporte corect și profesionist.