
Prognoza unui astrolog: Ce se va întâmpla cu Rusia în 2019
05/05
Nu este exclus un nou salt al prețurilor la petrol
05/05Șeful OMV, despre proiectul Nord Stream-2

Șeful companiei austriece OMV, Rainer Seele/ Foto: TASS
Refuzul danezilor de a permite construirea gazoductului Nord Stream-2 nu a influențat încă termenele de realizare a proiectului, dar și dacă apar întârzieri, orice rămânere în urmă va fi compensată, a declarat la o conferință de presă, Rainer Seele, șef al companiei energetice austriece OMV – care este unul dintre investitorii principali ai proiectului.
”Proiectul decurge conform graficului, în cadrul bugetului aprobat. După cum știți, am înaintat Danemarcei cereri pentru trei trasee diferite. Acum, mingea este în terenul lor. Dar, cred că este prematur să speculăm în legătură cu respectarea sau nu a termenelor de realizare a proiectului. Managementul Nord Stream-2 își face treaba extraordinar, lucrările se desfășoară în ritm susținut și, de aceea, vom putea compensa orice întârziere”, a spus oficialul austriac.
Cotidianul ”Rossiiskaia Gazeta” amintește că Nord Stream-2 ar urma să fie finalizat, conform graficului, la sfârșitul acestui an, cu darea în exploatare începând cu 1 ianuarie 2020. Ducerea la îndeplinire a proiectului este, acum, îngreunată de adoptarea noilor directive UE, mai drastice, dar și de absența permisiunii, din partea danezilor, de a executa lucrarea în apele lor teritoriale.
Nord Stream-2 este unul dintre traseele ocolitoare din jurul Ucrainei, pornind din Rusia, traversând Marea Baltică și ajungând în Germania. Principalul obiectiv îl constituie asigurarea necesarului de gaze naturale, în situația unei scăderi a producției interne de gaze a UE.
