Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin: Ne-am dori în România un vecin bun

Interviu cu Valeri Kuzmin, Ambasadorul Federației Ruse în România, la Realitatea TV (textul integral preluat de pe site-ul Ambasadei Federației Ruse din București)

Octavian Hoandră: – Doamnelor, domnilor, bună seara! Sunt Octavian Hoandră și îmi face plăcerea să vă prezint o ediție extrem de specială a “Realității românești”. Invitatul meu și al dumneavoastră, în seara aceasta, este un om extrem de important, care reprezintă o țară extrem de importantă în economia, politică și sfera socială globală. Este vorba despre Ambasadorul Rusiei, Excelența Sa, Valeri Kuzmin. Îi mulțumesc pe această cale că este în fața noastră, a dumneavoastră și a mea pentru a ne da câteva explicații, bineînțeles, necesare.

Rusia este vecina noastră, uneori am fost apropiați, alteori am fost de cealăltă parte a baricadei. Democrația ne-a despărțit în ultimii ani de după ’89; noi am luat-o într-o parte, domniile lor au luat-o într-altă parte, dar, asta nu înseamnă că nu putem vorbi, mai ales despre viitorul nostru.

Domnul Valeri Kuzmin nu este doar un reprezentant al Rusiei, este un intelectual, doctor în istorie, a făcut facultatea de jurnalistică internațională la Institutul de Relații Internaționale la Moscova, este unul dintre cei mai apreciați diplomați ruși. A avut foarte multe funcții. În 2003, vă spun doar, a fost numit Ambasador cu însărcinări speciale – secretar al Consiliului Șefilor subiectelor Federației Ruse pe lângă Ministerul afacerilor externe. Medaliat de țara Domniei sale, și prezent, iată, în seara aceasta, în fața dumneavoastră.

– Bună seara, Excelență, vă mulțumesc că sunteți la Realitatea TV, că ați ales Realitatea TV pentru acest interviu.

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Bună seara, domnule Hoandră, cu mare plăcere, din nou, am venit la postul dumneavoastră, unde am avut ocazia să fiu acum vreo doi ani și cred că este momentul să reluăm discuția noastră.

Octavian Hoandră: – Da, putem relua discuția, mai ales că suntem două țari vecine, două țari care au, încă, relații bune, și sper să meargă și în continuare, dar, aș vrea să vă întreb, pentru o notă mai specială, ca să încep interviul; știu că nu puteți spune multe lucruri, că nu îmi puteți spune ziua, în care veți invada România, dar ați putea să ne spuneți ora, măcar să știm, cam la ce oră să fim pregătiți?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Cred că întrebarea dumneavoastră a fost formulată ca să mă provocați pentru o reacție oarecum lipsită de adecvanță, dar eu pot spune că Rusia nu a planificat, nu planifică și nu va planifica, neavând această intenție, să invadeze România. În nicio zi a anului și la nicio o oră. Rusia, de foarte multă vreme, chiar și în timpurile Imperiului, înainta o serie întreagă de inițiative, mai întâi, în domeniul codificării, conduitei, a modului în care se purtau războaiele; spre exemplu, Convențiile de la Haga au fost inițiate de Împăratul Rusiei, Nicolae al II-lea și ele urmau să reglementeze diferite aspecte în a purta război în mod civilizat, în vremea de atunci, a războaielor din acea perioadă.

În prezent, poziția noastră, în continuare, este orientată pentru a susține, la maxim, structura globală de securitate, pentru a menține și fortifica regimul de non-proliferare al armelor nucleare, dar cred că nu are rost să enumerăm aici acum toate aceste inițiative. Din păcate, în ultimul timp, nu prea sesizăm și nu prea simțim o reacție reciprocă din partea Vestului, mai ales a țărilor NATO, să fie pregătite pentru un asemenea dialog constructiv. Mai mult decât atât, în unele domenii începem să pierdem acea structură, acel schelet care asigura securitatea și stabilitatea globală, care a existat pe parcursul deceniilor precedente – tratate, în domeniul defensiv, pe tema limitării armamentelor, încheiate cu Statele Unite ale Americii. De curând, SUA și-au declarat dorința de a părăsi Tratatul în domeniul rachetelor de rază medie și mai scurtă de acțiune, privind lichidarea acestor rachete.

În prezent, știm că este în pericol planul comun multilateral de activitate, vis-a-vis de programul nuclear iranian, care garanta că Iranul nu va începe să producă armament nuclear. Și în alte episoade, percepem că sistemul global de securitate și de stabilitate devine mai șubred. Totuși, noi nu ne pierdem optimismul, facem ceea ce este posibil, pentru a căuta căi în vederea dialogului. Literalmente, chiar zilele acestea, o declarație de acest fel a fost adoptată de miniștrii afacerilor externe ai statelor din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă la care participă Rusia, Armenia, Kazahstanul, Belarusul și Kârgâstanul. Și această declarație, acest apel adresat colegilor lor, miniștrii afacerilor externe NATO, spune că Rusia, împreună cu celelalte state ale Organizației, este interesată să restabilească canalele de dialog și de eliminarea incidentelor neintenționate între militarii țărilor noastre. Din păcate, această tendință negativă (și noi constatăm asta) are loc, iar țările și bazele militare NATO se apropie de granițele naționale ale Rusiei, care, pe hartă sunt atât de departe, departe spre Est, de hotarele fostelor țări din Tratatul de la Varșovia, spre îngrijorarea noastră .

Octavian Hoandră: Aveți dreptate, vorbiți ca un diplomat. Excelență, vreau să vă întreb, sunteți o putere mare, sunteți comparabili cu America. Eu, ca realizator de emisiuni mai mult culturale, aș vrea să-mi spuneți, care sunt gândurile Dvs, adevăratele gânduri ale Dvs, în legătură cu România?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Întrebarea este formulată într-o formă destul de generalizată și cere…

Octavian Hoandră: – Există tensiuni și eu vreau să-mi spuneți sincer, “ce vrem noi cu România?” Vă spun și de ce…

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Mai întâi și întâi de toate, noi am dori să vedem în România un vecin bun. Nu doresc să intru acum în detaliile momentelor istorice ale relațiilor noastre, dar, spre exemplu, la sfârșitul anului trecut s-au împlinit 140 de ani de la stabilirea relațiilor oficiale diplomatice dintre țările noastre, în format integral. În același an, an al stabilirii relațiilor noastre diplomatice, România a dobândit recunoașterea oficială internațională a suveranității și independenței sale. Pe parcursului acestui timp, au fost multe episoade; chiar în anii ’30, între România și Uniunea Sovietică care era atunci, în mod cert, un stat ideologizat și își propunea niște repere de revoluție mondială. România, în mod evident, nu împărtășea aceste idealuri. Între noi erau și divergențe, probleme teritoriale și totuși, atunci, Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov, miniștrii afacerilor externe din România și din Uniunea Sovietică, au ajuns la concluzia și la acordul de restabilire a relațiilor diplomatice. Din păcate, mai târziu, aceste relații au ajuns prizonierele unor evenimente tragice care erau legate de cel de-al Doilea Război Mondial; dar acordurile menționate au constituit precedente când, în circumstanțe foarte dificile, au fost găsite soluții de compromis, reciproc avantajoase, pentru a susține relații cât de cât normale.

Acum, știți că, datorită mai multor circumstanțe, despre care eu deja am început să vorbesc, relațiile între Rusia și NATO se află într-o criză severă. Deși, în anul 1997, a fost semnat Actul de bază, fundamental, care prevedea regulamentul acestor relații și care, în mod formal, chiar și până în prezent, reglementează aceste relații, între Rusia și NATO. Și putem să presupunem că există o bază bună pentru ca aceste relații să nu fie reciproc ostile.

Înainte ca România să adere la NATO, în 2003 (anul trecut, s-au împlinit 15 ani), a fost semnat un Tratat modern, privind relațiile prietenești și de cooperare dintre Federația Rusă și România; deci, a fost semnat acest Tratat care stabilea principiile majore ale relațiilor noastre reciproce, de respect reciproc, de respectarea intereselor legitime reciproce și așa mai departe. Din păcate, în continuare aceste relații au avut parte de o dezvoltare mult mai puțin pozitivă decât am fi dorit.

Totodată, putem afirma că, atunci când Rusia, printr-o inerție, este considerată drept făcând parte dintr-o comunitate postcomunistă sau chiar comunistă, care, de fapt, în lume nu mai există, noi, de-a lungul acestor ani – și asta reiese foarte clar din pașii practici întreprinși de președintele nostru, Vladimir Putin – punem în prim-plan parteneriatul echitabil și avantajos reciproc, cel comercial, cel economic, de investiții. Oricine ar fi venit la Putin în vizită, oriunde s-ar fi dus președintele nostru, el începe discuția, constatând cu satisfacție că schimburile comerciale, pe parcursul anului trecut, s-au majorat. Și, urmăndu-l pe președintele nostru, pot și eu să spun, că schimburile comerciale între România și Rusia, dacă luăm ultimii doi ani, au crescut, în fiecare an, cu 20-30%. Și, în prezent, am ajuns la volumul de dinainte de criza din 2013-2014. Acesta este un lucru îmbucurător, fiindcă, în primul rând, stabilizează relațiile noastre și, în al doilea rând, reprezintă o evidență a faptului că interesele reciproce sunt constante și lumea din mediul de afaceri simte asta. Conducerea Rusiei este foarte atentă față de interesele economice ale țării sale, față de interesele mediului de afaceri.

Octavian Hoandră: – Excelență, dumneavoastră erați în sistemul politicii externe a Rusiei și în 2002. Dacă vă aduceți aminte, în timpul vizitei președintelui Bush în România, liderul american a făcut o afirmație că România ar trebui să fie o punte între America și Rusia. N-a retractat nimeni chestia asta, niciodată, președintele nostru de atunci, Iliescu și premierul Adrian Năstase nu au înțeles nimic, fiindcă nu am văzut nimic… Eu, atunci, am fost încântat că există posibilitatea ca România să joace un rol atât de important. A fost un plan geostrategic atunci și din partea dumneavoastră și din partea Washingtonului? Vă amintiți, nu?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Da, bineînțeles. Deși eu atunci lucram în Africa, dar, fiind ambasador deja, am avut posibilitatea să urmăresc destul de atent evenimentele internaționale și țin minte perfect că atunci – și era primul mandat al lui Vladimir Putin, ca președinte – ei doi, împreună cu George Bush Jr. au consimțit la aceasta. Și George Bush Jr. a fost primul care a vorbit despre asta, că ei au simțit o “chimie” reciprocă, cum se spune în engleză, specială, unul față de altul, o posibilitate de avea încredere unul într-altul. Aceasta, pentru a căuta soluțiile problemelor cu care se confruntau cele două țări. Mai mult decât atât, Rusia a fost una dintre primele sau chiar prima dintre țări care a întins Americii o mână prietenească și de solidaritate, după evenimentele din 11 septembrie, când au avut loc actele teroriste teribile, împotriva World Trade Center din New-York și a Pentagonului, la Washington.

Aș spune că atunci, multe și diferite acorduri și forme de colaborare au fost găsite; de exemplu, Federația Rusă a făcut posibil ca aviația americană de transport să folosească aerodromurile din Rusia Centrală pentru a duce materiale necesare în Afganistan, în lupta contra terorismului internațional. Asta era o chestie firească, care găsea înțelegere în rândurile poporului Rusiei.

Care ar fi fost rolul României și al altor state care, înainte, erau parte din Tratatul de la Varșovia și care, pe urmă, au aderat la NATO – statele cu care Rusia deja avea niște tratate de bază serioase, fundamentale, precum acel Tratat de care am vorbit mai înainte? Bineînțeles, aici este vorba de vecinătatea geografică, de tradițiile deja dezvoltate în timp între noi, inclusiv în sfera economică, de compatibilitatea reciprocă a economiilor noastre… Eu sunt deja un om matur și țin minte foarte bine – și copil și tânăr fiind – că încălțămintea românească, mobila românească și știu acum foarte bine că și echipamentele românești pentru industria de petrol și gaze naturale erau prețuite mult în Uniunea Sovietică, pe piața rusă.

Deci, acesta este acel patrimoniu comun pe care noi încercăm să-l păstrăm, dar, din păcate, l-am pierdut parțial, în timp. De exemplu, o cauză o constituie așa-numitele sancțiuni ale Uniunii Europene, declarate împotriva Rusiei, care au niște motive, din punctul de vedere al dreptului internațional, totalmente fabricate… Ele au închis acest canal de vânzări din partea României și, deci, de achiziționare de către Rusia a echipamentului pentru industria de petrol și gaze naturale. Oare industria de petrol și gaze naturale din Rusia a fost blocată după aceasta? În niciun fel; dimpotrivă, ea se dezvoltă în continuare și noi facem parte, în continuare, din cei trei cei mai mari producători de petrol la nivel mondial – Arabia Saudită, Rusia și Statele Unite. Și punem aici câteva puncte…

Octavian Hoandră: – De ce credeți că nu au înțeles românii, în perioada aceea, ce rol important aveam noi – ca țară destul de mică – în economia relației ruso-americane? Ce s-a oferit? Sau cum ați interpretat Dvs. aceasta?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Este o întrebare filozofică și complexă. România și-a ales alianțele internaționale, ca să adere la acestea, în conformitate cu acele priorități pe care le aveau autoritățile supreme politice române, elitele din România. De ce a fost făcută această alegere, eu, sincer, nu pot să înțeleg până la capăt. De ce spun asta și ce nu este foarte clar? Pentru că, pe parcursul a două decenii, cel puțin, în timpul extinderii NATO, care a început în 1999, extinderea deja oficială a NATO, atunci au început să adere primele țări – foste membre ale Tratatului de la Varșovia. Și Rusia întotdeauna s-a pronunțat împotriva acestei extinderi, de când Tratatul de la Varșovia s-a autodizolvat. Apropo, și Uniunea Sovietică s-a dizolvat într-un mod totalmente pașnic și voluntar, însă Moscova nu a purtat războaie cu periferiile naționale ale statului său, deși conflicte inter-etnice au existat. Noi întotdeauna dorim ca, pe continentul european, în mod special, să nu existe tensiuni permanente. Acel Tratat privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune a fost un adevărat breakthrough decisiv în acea situație, semnat încă din ultimii ani ai existenței Uniunii Sovietice. Iar, în prezent noi vedem că, cu toate intențiile noastre bune, despre care am vorbit, cum a fost cu 11 septembrie 2001, cu toată lupta împotriva terorismului internațional… Apropo, în curând după aceea, a fost semnat Tratatul de reducere și limitare a armelor strategice ofensive. Deci, noi observăm că Vestul istoric, cum este el denumit acum, al cărui nucleu este blocul Nord-Atlantic, din niște motive anume, a ajuns la concluzia că poziția Rusiei deschisă pentru colaborare este, pur și simplu, o mărturie a slăbiciunii ei, o mărturie a faptului că Rusia a părăsit arena mondială ca stat lider. Cu plăcere constat că strategii occidentali au greșit în această privință și, în prezent, cam la două decenii de la începutul extinderii NATO spre Est, Rusia în continuare, ca și înainte, rămâne unul dintre jucători principali la nivel mondial.

Octavian Hoandră: – Popoarele și-au ales soarta. Și noi am ales să jucăm regulile unui joc democratic, poate de alt fel. Dar, asta nu mă împiedică să văd că dumneavoastră ați ales, ați preferat un partener… Ungaria, pe Viktor Orban. De ce Viktor Orban, de ce nu România? Poate că acolo este un fel de politică care nu convine nici NATO, nici Uniunii Europene? De asta ne-ați evitat pe noi?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Dacă și oare politica lui Orban este convenabilă pentru NATO sau pentru Uniunea Europeană – este o întrebare pentru NATO și pentru Uniunea Europeană, nu este o întrebare din competența mea. Ele trebuie să decidă. Dar, ați avut dreptate când ați menționat că, deși Ungaria nu este de departe singurul exemplu, ați simțit foarte bine și ați remarcat corect că relația Rusiei cu unele țări membre NATO și ale Uniunii Europene este foarte diferită. Destul de recent, cu ocazia Zilei Diplomatului Rus, la conferința de presă, am evidențiat că schimbul de mărfuri al Rusiei cu Uniunea Europeană s-a diminuat serios în ultimii cinci ani, dar ajunge aproape la 300 miliarde de USD. Și sunt țări care întrec România semnificativ, de exemplu, Germania.

Schimbul comercial al Germaniei cu Rusia ajunge la 55 miliarde USD. Însă, nu este posibil, nu este corect să comparăm economia germană și cea românească. Dar Polonia, de asemenea, are un schimb de mărfuri cu Rusia de trei ori mai mare decât cu România, cu toate sancțiunile care există – Polonia care, pe plan extern, are o politică foarte asemănătoare cu cea a României, iar între țările dumneavoastră sunt relații foarte apropiate – și politice și altele. Chiar și în Turcia vecină – membru NATO, un membru NATO tradițional, de foarte mult timp – cu toate că relațiile între țările noastre nu au fost lipsite de norișori și conflicte, există voință politică reciprocă pentru a găsi acele domenii unde interesele noastre coincid, unde ele pot fi respectate și realizate pe baza interacțiunii între Moscova și Ankara. Aceasta a făcut ca eforturile reciproce ale conducerilor țărilor noastre să ducă la refacerea relațiile economice cu Turcia, care sunt cu mult mai bune, decât relațiile economice cu România. Noi continuăm, într-un mod destul de constructiv, să cooperăm în procesul de normalizare a situației din Siria, în lupta împotriva terorismului internațional, în formate diferite. De ce depinde aceasta, primordial? De voința politică reciprocă. Din dorința unei singure țări, o asemenea cooperare nu are cum să apară. În acest sens, Orban și acele relații pe care le avem cu Ungaria se înscriu în această tendință. Rusia este gata și este deschisă pentru un dialog echitabil, bazat pe respect reciproc, cu toate părțile. Iar, atunci, drept răspuns la declarațiile noastre despre faptul că aici sunt interesele noastre, ni se răspunde să ne dăm la o parte și să tăcem din gură și asta este ceea ce, cuvânt cu cuvânt, a spus ministrul apărării, până de curând, al Marii Britanii, care și-a permis să se coboare la un astfel de nivel de discuție: tăceți din gură și dați-vă la o parte… Cu asemenea parteneri noi nu avem ce să discutăm. Și noi putem să răspundem Marii Britanii la aceasta: “Dragi prieteni, tratați-vă durerile fantomă, demult nu mai există Imperiul Britanic, care a fost stăpân peste toate mările”. Bine, asta este o explicație lirică.

Dar, în realitate, din toate aceste exemple se poate trage concluzia (și asemenea relații există, de exemplu, între Franța, în perioada președintelui actual, Macron, și Rusia): în pofida discrepanțelor existente, destul de serioase și pe diferite probleme, totuși, relațiile economice și comerciale, cele culturale, umanitare pot să se dezvolte destul de frumos, având în vedere tradițiile existente, având în vedere aspirația de a dezvolta relația între societățile civile ale țarilor noastre. Așa că, în acest sens, nu sunt întru totul de acord cu dumneavoastră, cu ideea că decizia României de a merge pe calea democrației a fost aceea ce ne-a despărțit. În perioada perestroikăi, din câte știu, am avut relații care nu au fost chiar atât de senine. Deși Vestul, Statele Unite și toate țările din Vest, salutau perestroika din URSS. Dar, practic, la aproximativ un an și jumătate, după Revoluția din decembrie ’89 din România, un proces asemănător, începând cu decembrie 1991, s-a desfășurat și în Uniunea Sovietică. Și Rusia modernă a apărut, pe aceleași principii, cu aceeași democrație, aceeași piață liberă, aceeași stimă față de proprietatea privată, etc. Numai că, în diferite țări, democrația capătă forme foarte diferite. Puteți vedea asta cu ușurință și în Uniunea Europeană. Uitați-vă, spre exemplu, la Marea Britanie, care este o monarhie constituțională. Apropo, federativă! United Kingdom! Un stat federativ, după forma sa. Și republicana, unitara Franță. Sunt modele politice diferite. Dar ele sunt alături, conviețuiesc în aceeași Uniune Europeană. Sunt și alte variante…

Octavian Hoandră: – Eu mă refeream la faptul că l-ați preferat pe Viktor Orban, deși noi și Europa îl categorizăm drept neliberal. Pe de altă parte, este preferatul Președintelui Trump. Și atunci, am vrut să mă luminez, să înțeleg și eu, de ce se întâmplă lucrurile acestea?

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Dacă vă interesează relațiile noastre cu Statele Unite în prezent, pot să spun că formula că
“voi l-ați ales pe Orban” nu este o definiție corectă a evenimentelor. Noi nu am ales pe nimeni. Nu noi am ales, este viața care a ales. Încă o dată, vă repet, noi suntem gata pentru dialog și cooperare reciprocă cu toți cei care sunt gata, să coopereze, pe aceleași principii, dar nu pe calea unui dictat, nu în limba unor ultimatumuri, deși noi auzim des un asemenea limbaj. V-am dat exemplul cu Marea Britanie, iar de la Washington și mai des auzim limbajul unor ultimatumuri și cel al sancțiunilor.

Rusia, în acest sens – istoria noastră se formează cumva altfel decât istoria României – deci Rusia, pe parcursul a 500 de ani și, practic, chiar mai mult, s-a obișnuit să fie un stat care este în mare parte suveran și își determină singură politica, cea internă și cea externă. Noi am trăit și am supraviețiut multor evenimente istorice, catastrofe, invazii străine, dar, repet, încă o dată, ideea pe care am menționat‑o la început. Analizele strategilor occidentali, ca Rusia să poată fi scoasă din calcul în lumea modernă, aceste analize nu au fost corecte. Haideți să luăm un exemplu concret. Ce poate face România? În România, prima dintre țările din Europa de Est, au apărut elementele și, practic, o bază militară întreagă care reprezintă o parte din sistemul global american anti-rachetă. Dacă o să vă uitați, unde sunt situate celelalte părți fundamentale ale sale, o să vedeți că ele sunt poziționate în mare măsură în jurul frontierelor Federației Ruse. Ni se povestea odată că baza din România și, în general, bazele din Europa de Vest sunt orientate împotriva rachetelor Iranului. Aceasta a fost aproximativ cu 20 de ani în urmă.
De atunci, nici un fel de rachete ale Iranului, care ar fi capabile să ajungă până la centrele vitale ale Europei, nu au apărut. Iar bazele, aceste baze de apărare antirachetă, s-au aliniat de-a lungul perimetrului granițelor noastre. În ce mod trebuia să reacționăm la așa ceva?
Președintele Putin a relatat această situație de mai multe ori, dar pot să o repet. El spunea că tocmai în perioada lui Bush Jr. noi am avut relații bune, un dialog deschis, sincer cu Statele Unite și noi spuneam că nu putem să fim de acord ca bazele voastre să se alinieze de-a lungul teritoriului nostru. Și atunci americanii, exact în 2002, au ieșit din Tratatul de limitare a apărării anti-rachetă. Înainte era permis să aibă în posesie numai capacități limitate, cât în Statele Unite, atât și în Uniunea Sovietică, și pe urmă – în Rusia. Și americanii au spus: ”Bine, știți, toate acestea nu sunt împotriva voastră și așa că faceți ce vreți”.

Octavian Hoandră: – Păi, nu e.

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Noi am continuat să obiectăm, păstrând poziția noastră, dar nu am fost ascultați. Atunci noi am fabricat noi tipuri de armament. Anul trecut, Putin a relatat (despre ele). Tot mapamondul a fost șocat. Și, cine este de vină de această evoluție a evenimentelor? Noi nu am fost ascultați, noi propuneam să ajungem la un acord. Am propus să fortificăm stabilitatea internațională globală. Să construim și nu să distrugem, treptat. Și nouă ni s-a spus ”Faceți ce vreți!”. Ironia era că americanii în prezent nici nu ascund că sistemul de apărare anti-rachetă care se desfășoară de-a lungul granițelor noastre, că este îndreptat împotriva Rusiei. Adică, dacă i-am fi crezut cu 20 de ani în urmă și nu am fi făcut nimic, acum ne-am fi văzut neînarmați, înconjurați de aceste baze anti-rachetă…

Octavian Hoandră: – Excelență, rachetele despre care vorbiți, cel puțin, cele de pe teritoriul românesc, ele au fost amplasate să nu cumva să se întâmple, să pățim și noi ce au pățit alte țări pe care le-ați invadat. Mă rog, eu știu istoria cu Rusia Kieveană…, dar ele sunt de apărare. Ce e rău în a ne proteja și noi, cum vă protejați și dumneavoastră? Pentru că Europa nu are o armată și americanii ne apără pe noi…

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Tocmai am încercat să vă explic. Să începem cu faptul că noi nu am invadat nici un fel de țări. Și toate acestea, dacă sunt privite în detalii, cum spun prietenii mei de foarte mulți ani din țările arabe, că diavolul, șeitanul, este ascuns în detalii. Dacă privim în detalii, fiecare dintre aceste stereotipuri, care sunt reproșate Rusiei, spre exemplu, ”agresiunea” împotriva Georgiei, sau ”anexarea ilegală” a Crimeii și o serie întreagă de alte situații aidoma, ele toate, cu cea mai minusculă excepție, sunt o construcție de propagandă a aparatului de propagandă al NATO. Și nu coincid cu adevărul. Să luăm punct cu punct fiecare dintre aceste situații pentru analiză – eu sunt gată să vă expun punct cu punct viziunea noastră asupra acestor situații.

Octavian Hoandră: – Cunosc poziția Dvs…

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Cum considerați dumneavoastră, dar poate oare fi numită agresiune atacul unui stat suveran asupra pozițiilor contingentului de pacificatori amplasat în teritoriul vecin, se poate chiar spune, în teritoriul acestui stat, într-una din regiunile de periferie, în conformitate cu acordurile internaționale, și, în același timp, concomitent, o agresiune asupra unui oraș pașnic, prin intermediul lansatoarelor de foc continuu, multiple launchers. Care, după cum dumneavoastră cunoașteți, nu sunt armele unor lunetiști. Ele rad, distrug totul în acel teritoriu, în care nimeresc. Oricare dintre teoreticieni, oricare politolog și istoric vă va spune că aceasta este un casus belli pur. Adică este un motiv pentru război, când sunt atacate forțele voastre militare.

Iar, acolo a fost un contingent redus, aproximativ un batalion, înarmat cu arme de foc ușoare, care stabiliza situația în zona conflictului din Osetia de Sud. Guvernul din acea perioadă, din Georgia, în frunte cu Mihail Saakashvili, nu știu de ce (bănuiesc că tot așa cum a fost, la timpul său, Saddam Hussein, atacând Kuweitul), după lungi discuții cu ambasadorul Statelor Unite – și aceste discuții au avut loc, asta nu poate fi negat și nu neagă nimeni – ei au luat decizia că, dacă Georgia atacă Osetia de Sud și pe pacificatorii din Rusia, America o să le vină în ajutor. Ce s-a întâmplat mai departe, dumneavoastră cunoașteți. Tocmai de aceasta, noi numim aceste evenimente drept operația de constrângere a Georgiei pentru pace. Și ea a fost efectuată cu succes. Pacea a fost restabilită, locuitorii din Osetia de Sud și-au determinat soarta, în conformitate cu principiile de drept internațional, preconizate de Carta ONU, dreptul națiunilor pentru auto-determinare, determinarea viitorului său și, acum, acolo, nu se trage cu tunurile și nici nu mor oameni.

Octavian Hoandră: – Aș vrea să revenim la relațiile cu România, că asta pe mine mă interesează mai mult. Mai ales că suntem două țări ortodoxe. Asta nu va spune nimic? Nu înseamnă nimic? Mă gândesc, nu ar fi ortodoxia o punte de reclădire a unui gen de încredere? Cel care se poate… Spun pentru că sunteți istoric.

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Aveți deplină dreptate, în istoria noastră, in viața modernă spirituală sunt multe puncte comune. În relațiile noastre, întâi de toate, ne unește faptul că Rusia este majoritar o țară ortodoxă, deși Rusia are și alte componente serioase, ale altor religii, islamul – de exemplu sau existența a două milioane de budiști; pe teritoriul Rusiei moderne, există această realitate istorică, ceea ce în România nu prea este cunoscut. Dar, această tradiție ortodoxă, această apartenență, dacă doriți, la lumea ortodoxiei, la mentalitatea ortodoxă, este în mod semnificativ diferită de cea dominantă, până în ultima perioadă, mentalitate a protestantismului, în Europa de Vest și chiar mai mult, în Statele Unite. Mai mult decât atât, în prezent, când un grup întreg de state occidentale progresiste, cum se spune acum, din ce în ce mai mult neagă chiar și creștinismul, ca bază spirituală, ca una dintre rădăcinile civilizației occidentale…

Dumneavoastră cunoașteți că în Tratatul de la Lisabona, preambulul despre faptul că creștinătatea este una dintre obârșiile civilizației europene, nu a fost inclusă. Ca să nu mai vorbesc despre alte manifestări ale acestui fenomen. În această situație, diferența noastră, față de țări terțe, doar se mărește, iar asemănarea cu România se menține considerabil. În mare măsură, împărtășim o serie întreagă de valori comune, cum sunt valorile familiei și multe altele. Acest factor ne poate apropia. Și totuși, în situații concrete, vedem că se menține o serie de divergențe între Bisericile noastre, să spunem așa. Din câte știu, sugestia de a face schimb de reprezentanțe – și o asemenea practică există – cea ale celor două Patriarhii ortodoxe; astfel, spre exemplu, reprezentantul Patriarhiei Ortodoxe Bulgare activează în mod permanent aici, la București. Chiar un asemenea schimb de reprezentanțe între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Română deocamdată nu a fost realizat. Care sunt cauzele? Dacă intrăm în detalii, sunt două cauze politice. Pe care, cred că dumneavoastră le cunoașteți bine. Ele sunt legate de divergențele în legătură cu apartenența teritoriului canonic al Moldovei, al Republicii Moldova moderne la una dintre cele două Biserici ortodoxe. Este o temă destul de dificilă.

Cu toate acestea, noi ne pronunțăm în sensul că dialogul trebuie să continue. De fapt, posibilități, opțiuni pentru asta sunt destule. Cu aproximativ doi ani în urmă, Patriarhul Kirill a fost aici, a fost o întâlnire interesantă. A fost, în mod cert, un breackthrough în comunicarea dintre cele două cele mai mari Biserici Ortodoxe, dintre clerul Bisericilor. Au fost și alte evenimente după aceea. Patriarhul Daniel a fost la celebrarea Centenarului restaurării Patriarhatului în Rusia. Trebuie menționat că și în Rusia, istoria Ortodoxiei a fost dificilă, complexă, au fost multe momente grele și complicate pentru creștinii ortodocși, nu numai în perioada comunismului. Așa că mai există și un alt factor care ne apropie.

România, la timpul său – și poate ar trebui să vorbim despre acele Principate și, mai întâi de toate, despre acel popor, acea națiune care trăia aici, pe teritoriul României moderne – i-a găzduit cordial pe staroverii, cei de credință veche, din Rusia, care fugiseră de represaliile din partea Bisericii oficiale, a autorităților țariste, în perioada schismei bisericești, începând din secolul al XVII-lea. Și acesta este un fapt real, care poate să devină, iarăși, o punte pentru realizarea unor relații mai reliefate umanitare și culturale, între popoarele noastre. Deși staroverii, față de Biserica Ortodoxă Rusă, au o atitudine aparte, specifică. Deși, în ultimii ani, au fost realizate foarte multe, pentru ca acele probleme și divergențe, care existau în legătură cu acea scindare religioasă, să nu încurce dezvoltarea acelor două tendințe în Ortodoxia Rusă, în prezent. Să se clădească relații cu mult mai normale între ele.

Aceste opțiuni nu sunt puține. Și eu trebuie să spun că, datorită acestor alegeri ale noastre pentru calea democratică de dezvoltare, spre capitalism, unele domenii continuă să fie active. Astfel, datorită rolului foarte activ jucat de antreprenoriatul particular, avem posibilitatea să menținem, la nivel destul de înalt, diferite relații intense, pe linia teatrelor, ansamblurilor muzicale, orchestrelor, operelor din țările noastre. Știu că în curând, anul acesta, la Sibiu, unul dintre cele mai mari centre culturale din Europa și din România, va avea loc, din nou, Festivalul de Teatru. Și știu că acolo va veni trupa Teatrului Mare Dramatic din Sankt-Petersburg, condusă de Lev Dodin, unul dintre cele mai cunoscute colective teatrale din Rusia. Acum doi ani, ei au avut reprezentație și la București, au venit cu “Livada cu vișini”, după piesa lui Cehov, în limba rusă și am văzut-o și eu, cu mare plăcere. A fost și subtitrată, au fost redate dialogurile în română, dar vreau să spun că sala, spectatorii, toți reacționau foarte viu, de parcă înțelegeau totul din prima. Și sunt multe exemple de acest fel. Și noi încercăm să ajutăm, să păstrăm aceste legături culturale. Totul depinde de buna voință reciprocă. Fie ea pur și simplu umanitară, spirituală, omenească. Iar, în viața noastră modernă, voința politică joacă foarte des un rol decisiv.

Octavian Hoandră: – Da, aveți dreptate, cultura întotdeauna a apropiat popoarele; noi, românii, probabil, lumea intelectuală română, a înțeles întotdeauna spiritul rus și sper că oamenii care conduc aceste două țări vor căuta și vor găsi o modalitate pentru a reclădi încrederea între noi. Cultura fiind unul dintre segmentele importante, Sankt-Petersburgul este unul dintre orașele mele preferate din această lume. Și atunci sper că vom putea face ceva. Ne vom întâlni la Sibiu, cu siguranță, dacă veniți. Eu mă duc acolo în fiecare an și noi, colegii de la “Realitatea”. Până atunci, Excelență, vă mulțumesc că v-ați alocat timp să stați de vorbă cu telespectatorii noștri și vă mai aștept, cu mare drag. Oricând doriți și oricând relațiile între țările noastre o impun, sunteți invitatul Realității TV. Vă mulțumesc.

Ambasadorul Valeri Kuzmin: – Și eu vă mulțumesc pentru cuvinte și întru totul aș fi dorit să susțin, să împărtășesc aceste sentimente, aceste dorințe de a face relațiile între țările noastre, în mod maxim, transparente, sincere, reciproc avantajoase și, bineînțeles, pline de prietenie. Noi suntem vecini și vom rămâne vecini și cum spuneau prietenii mei din țările arabe, nu arunca cu piatra în casa de sticlă a vecinului tău. Pentru că se poate întâmpla ca și casa ta să aibă pereți de sticlă. Noi totdeauna suntem pentru înțelegere, pentru dialog și pentru cooperare reciproc avantajoasă. Vă mulțumesc pentru această întâlnire!

Octavian Hoandră: – Doamnelor și domnilor, a fost, pentru dumneavoastră, Excelența Sa, domnul Valeri Kuzmin,
Ambasadorul Rusiei la București. Eu vă spun la revedere! Să vă dea Dumnezeu numai bine!