Hot News
Trump va cere ajutorul Moscovei
01/06
Mitropolitul Ilarion, despre autocefalia Bisericii Ucrainene
02/06

”Mingea este în terenul lor”: Ce vrea Moscova de la Kiev

Foto: RIA Novosti

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, consideră că retorica actuală a autorităților de la Kiev este contradictorie și, deocamdată, nu vede nici un fel de acțiuni din partea lor în vederea stabilirii relațiilor între cele două țări. Medvedev a îndemnat la răbdare.

Administrația noului lider ucrainean, Vladimir Zelenski, nu a întreprins încă nici un demers în vederea refacerii relațiilor cu Rusia, iar Moscova trebuie să se înarmeze cu răbdare, a declarat premierul Dmitri Medvedev, invitat fiind la emisiunea TV ”Vești de sâmbătă” a canalului Rossia-1.

”Dacă vor dori să întreprindă ceva pași, îi vor face. Declarațiile care răsună acum, de la Kiev, sunt foarte contradictorii. Dar, încă nu vedem acțiune. Haideți să avem răbdare”, crede Medvedev.

Șeful Guvernului rus a atras atenția că actualul președinte al Ucrainei are capacitatea de a reface contactele cu Rusia. În același timp, Dmitri Medvedev nu nutrește nici un fel de iluzii în privința retoricii noilor autorități de la Kiev și a trendurilor deja formate. Premierul a amintit că Ucraina a venit cu ideea suspendării comunicării cu Moscova.

”Repet: nu noi am suspendat ceva, totul a făcut puterea de la Kiev. Dacă vor dori să reanimeze ceva, sunt capabili să o facă. Cum se spune, mingea este acum în terenul lor”, a arătat șeful Guvernului rus.

În opinia lui, partea ucraineană poate folosi orice metode pentru a stabili contacte cu Rusia. ”În privința canalelor de comunicare, este treaba puterii ucrainene – ce canale îi convin să le folosească. Însă, pornind de la practica generală, e bine să ai mereu câteva canale de comunicare, dar să tai niște canale e o miopie”, a spus Medvedev într-un interviu pentru Rossia-1.

În ajun, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, la o întrevedere cu reprezentanți ai Uniunii Europene, și-a exprimat speranța că UE va continua sancțiunile împotriva Rusiei. ”Mulțumesc pentru susținerea politicii de sancțiuni împotriva Rusiei și sper că va continua atât timp cât teritoriile ucrainene nu vor fi restituite în totalitate”, a spus șeful statului, adresându-se miniștrilor de externe din Suedia și din Polonia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875093