Hot News
Putin nu este de acord cu sancțiuni împotriva Georgiei
10/07
Lavrov: Rusia nu înțelege încă poziția SUA privind START-III
10/07

Alexei Kudrin: De ce se tem rușii să-și deschidă o afacere

Foto: TASS

Șeful Curții de Conturi a Rusiei, Aleksei Kudrin, a povestit de ce sunt puțini potențiali oameni de afaceri, pentru a asigura ținta creșterii economice.

Vorbind în Duma de Stat, în legătură cu raportul pe anul 2018, el a afirmat că, mai mult de jumătate dintre întreprinzători consideră business-ul o ocupație riscantă, iar munca organelor de ordine ”insuficient de corectă și de transparentă”.

În opinia lui Kudrin, aceste chestiuni trebuie rezolvate în afara proiectului național de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii. ”Cred că proiectul național are o foarte serioasă încărcătură rațională și obiective care, în acest domeniu, vor fi rezolvate. Sunt în totalitate de acord cu obiectivele proiectului național. Desigur, lista problemelor care trebuie rezolvate, pentru îmbunătățirea climatului investițional, nu se reduce la acest proiect național”, a spus Kudrin.

El crede că aspectele legate de povara fiscală ies din cadrul proiectului național.

”Sondajele noastre, dar și alte studii similare, arată că doar șase procente dintre tineri vor, sunt gata sau doresc să demareze o afacere. Dar, numai două procente se decid să facă pasul următor și, într-adevăr, să înceapă un business. Ceea ce nu este suficient, pentru o țară care vrea progres, inclusiv in domeniul inițiativelor personale, a investițiilor private, pe baza cărora să fie asigurată creșterea economică”, a subliniat șeful Curții de Conturi.

În context, el a arătat că, în țările care cunosc o dezvoltare vertiginoasă, ponderea celor care vor să-și deschidă o afacere ajunge la 50 de procente. ”Trebuie să îmbunătățim atitudinea față de antreprenoriat, dar și față de securitatea antreprenoriatului”, a concluzionat Kudrin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875082