File de istorie: 1944, începutul eliberării României (VIII). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

La 20 august 1944, a început Operațiunea Iași-Chișinău – una dintre cele mai mari operațiuni militare din cel de-al doilea război mondial.

Chiar în prima zi a operațiunii, trupele Fronturilor al 2-lea și al 3-lea Ucrainene au dat o lovitură atât de puternică Grupului de armate „Ucraina de sud”, încât sistemul de apărare al inamicului a fost în mare măsură dezorganizat; tranșeele și comunicațiile au fost distruse, comanda și controlul pe linia companie-regiment au fost pierdute, iar efectivul – suprimat moral datorită pierderilor mari în forță vie și echipamente. Prizonierii germani și români capturați în acea zi, de către trupele Frontului al 2-lea ucrainean, vorbeau cu groază despre pagubele aduse unităților lor. Așadar, un prizonier din Divizia a 76-a germană, de infanterie, a arătat că „divizia a pierdut până la 80 la sută din personal, Regimentul 178 de infanterie și-a pierdut toți comandanții batalioanelor, comanda regimentului a fost spartă, soldații și ofițerii se retrag în dezordine”. Un prizonier, din Divizia a 7-a română de infanterie, a declarat: „Divizia a pierdut până la 70 la sută din personalul său. La trecerea râului Bahlui, compania lui a fost distrusă și, abandonând tehnica militară, s-a risipit.” Același lucru se întâmpla și pe sectorul celui de-al 3-lea Front Ucrainean. Potrivit comandantului unei companii a Diviziei 306 germane, de infanterie, „aproximativ jumătate din personal a fost pierdut, ca urmare a pregătirii de artilerie a rușilor, la 20 august”.

20 august 1944. Operațiunea Iași-Chișinău a început!/ Foto din arhiva Ministerului Apărării al Rusiei

În prima zi a ofensivei, trupele Frontului al 2-lea Ucrainean, efectuând lovitura principală la nord-vest de Iași, au străpuns întreaga zonă tactică de apărare a inamicului, au avansat până la 16 km și au ajuns la a treia linie de apărare, care trecea de-a lungul Crestei Mari. Au fost distruse până la 5 divizii inamice, fiind luați prizonieri 3.000 de soldați și ofițeri.

Inamicul a arătat o rezistență acerbă. Pentru a opri avansul, în continuare, al trupelor sovietice, comandamentul germano-fascist a transferat, în grabă, în zona Iașilor, 3 divizii de infanterie și una de tancuri, din rezerva lui. Cu toate acestea, contraatacurile inamicului nu au amânat înaintarea trupelor sovietice. În ruptura liniei frontului au fost introduse trupele Armatei a 6-a de tancuri care, zădărnicind rezistența încăpăținată a inamicului, au dezvoltat succesul și au început să urmărească unitățile și formațiunile înfrânte, care se retrăgeau în dezordine. Efective imense de infanterie, sute de tancuri, mii de piese de artilerie, sute de aruncătoare de mine, însoțite de aeronave de atac și bombardiere și păzite – din aer – de avioane de vânătoare, s-au repezit spre sud, ca un curent puternic.

În aceeași zi, trupele Frontului al 3-lea Ucrainean au rupt linia defensivă principală a inamicului, până la o adâncime de 10-12 km; în unele locuri s-au prins în a doua linie defensivă și au distrus, aproape complet, patru divizii inamice. Fostul comandant al Grupării de armate ”Ucraina de Sud”, generalul Friessner, notează că rezultatul luptelor din 20 august a fost dezastruos. „În Grupul de armate ”Dumitrescu”, scrie el, ambele divizii române ale Corpului 29 (a 4-a și a 21-a) s-au dezintegrat complet. În Grupul de armate ”Wöhler”, au fost distruse complet până la cinci divizii române”(G. Friessner. Bătălii pierdute. M., Editura Militară, 1966).

Până la sfârșitul zilei de 21 august, apărarea inamicului era zdrobită. Trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean au extins ruptura la 65 km de-a lungul frontului, până la 40 km în adâncime; au depășit cele trei linii defensive și au ieșit în spațiul operațional, după ce au luat orașele Iași și Târgu Frumos. În două zile de luptă, 11.400 de soldați și ofițeri inamici au fost uciși și aproximativ 6.000 – luați prizonieri. Trupele celui de-al 3-lea Front Ucrainean au străpuns apărările inamicului, până la întreaga adâncime, au extins descoperirea la 95 km de-a lungul frontului, până la 30 km în adâncime și au creat condițiile preliminare pentru izolarea celei de-a 6-a Armate germane și a celei de-a 3-a Armate române. În două zile de luptă, peste 7.000 de soldați și ofițeri inamici au fost uciși și peste 3.000 – căzuți prizonieri.

Succesele trupelor sovietice, în a doua zi a operațiunii, au fost obținute în luptele crâncene cu formațiunile mari de tancuri ale inamicului, care se împotrivea în mod înverșunat. Caporalii K. Gurenko și A.Gusev, din Regimentul 60 de pușcași ai Diviziei a 20-a de infanterie, au săvârșit o faptă eroică, în luptele cu tancurile germane din apropierea localității Ermoclia: s-au aruncat, cu mănunchiuri de grenade, sub “tigrii” inamici și au explodat, împreună cu aceștia. Ambii ostași au fost decorați, post-mortem, cu titlul de Erou al Uniunii Sovietice.
Un rol important, în rezolvarea cu succes a sarcinilor fronturilor, l-a avut aviația armatelor aeriene a 5-a și a 17-a. Timp de două zile, aceasta a făcut aproximativ 6.350 de zboruri și a provocat pagube mari inamicului. La 21 august, în jurnalul militar a Grupării de armate „Ucraina de Sud” s-a menționat: „În zona Grupului de armate ”Dumitrescu” – domină nelimitat aeronavele inamice, din cauza cărora unitățile noastre suferă pierderi grele … În zona Grupului de armate ”Wöhler”, unitățile inamice, din prima linie de atac, sunt sprijinite de avioane de vânătoare și de asalt, introduse în luptă neîntrerupt…” Și se spunea, în continuare, că flota aeriană sovietică, ”de o putere nemaipomenită, face tot ce își dorește”.

Trupele române, supuse unor lovituri ale Armatei Sovietice, chiar în primele două zile, au suferit pierderi foarte grele, iar acest lucru le-a afectat moralul. Unități întregi au devenit disfuncționale și se retrăgeau în panică; mulți soldați și ofițeri se predau. Antonescu a ordonat să fie împușcați „toți cei care fug de inamic”. La 21 august, comandamentul german a ordonat generalului Kirchner să interzică unităților române, care făceau parte din grupul său, să asculte ordinele Armatei a 4-a române, privind retragerea pe noi poziții. În raportul șefului-adjunct al Statului Major al Armatei a 4-a, colonelul Dragomir, adresat către mareșalul Antonescu, se spune: „Consider că este de datoria mea să mă adresez dumneavoastră… să vă rog și să vă implor să ne ajutați, măcar un pic, pentru a îmbunătăți situația tragică a armatei”.

În două zile de luptă, comandamentul fascist a epuizat toate rezervele operaționale. În timp ce, la dispoziția comandamentului sovietic, numai pe direcțiile loviturilor, existau 25 de divizii care nu au fost încă introduse în luptă; nu au fost introduse pe deplin, în ostilități, nici cele două eșaloane ale armatelor și ale unor corpuri de armată. A fost creată o situație favorabilă pentru încercuirea principalelor forțe germano-fasciste, care se aflau la ieșitura de la Chișinău. În seara zilei de 21 august, Marele Cartier General a ordonat, ambilor comandanți de front, să închidă încercuirea în zona Huși, să zdrobească principalele forțe inamice fasciste și să deschidă astfel „drumul către principalele centre economice și politice ale României”.

În dimineața zilei de 22 august, comandamentul german a primit acordul lui Hitler de a retrage trupele din ieșitura de la Chișinău, spre linia Creasta Mare – râul Prut. „Dar, precum notează Friessner, era deja prea târziu!”. Fronturile al 2-lea și al 3-lea Ucrainene, învingând rezistența îndârjită și respingând contraatacurile frecvente, au ajuns spre Prut, înaintea inamicului, până la sfârșitul zilei de 22 august și aproape au închis inelul de încercuire din jurul Grupării germano-române din Iași-Chișinău. Unitățile Corpului al 18-lea de tancuri, avansând aproape 50 km într-o zi, au ajuns la distanța de 12-14 km de trecerea râului Prut. Trupele Armatei a 4-a de Gardă au ocupat două treceri ale Prutului.

Încercuirea grupării de armate ”Ucraina de Sud” de la Iași-Chișinău

Prin urmare, trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean au cuprins Gruparea inamicului din nord-vest și i-au blocat ruta de retragere spre vest. Corpurile mecanizate ale celui de-al 3-lea Front Ucrainean (al 4-lea de Gardă și al 7-lea) au ieșit pe hotarul Gura-Galbenă – Comrat și au început să învăluie inamicul, din direcția sud-vest. Unitățile Corpului al 7-lea mecanizat, făcând un salt rapid, au ajuns în spatele a trei Corpuri de armată hitleriste (30, 44, 52), care, prin ordinul comandamentului german, urmau să se retragă spre Prut. Drept urmare, cea de-a 6-a Armată germană a fost izolată de cea de-a 3-a Armata română și comandamentul Grupului de armate „Dumitrescu” a pierdut contactul cu aceasta. Până la sfârșitul zilei de 22 august, trupele sovietice erau de două-trei ori mai aproape de trecerea Prutului, decât inamicul.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele, pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.) 

                                                                                                                                                                                                                             (Va urma)