Hot News
Kievul face un joc dublu
15/09
Rusia-SUA: de la ”războiul diplomatic” la negocieri
15/09

Igor Dodon este nemulțumit de unii dintre miniștri

Foto: RIA Novosti

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că are o serie de întrebări pentru unele ministere, întrucât șefii lor nu fac față obligațiilor.
”Am niște întrebări, pentru de o serie de ministere, pe care le voi pune atunci când se vor împlini 100 de zile de guvernare. Nu voi rosti numele miniștrilor, dar văd că nu se descurcă”, a spus Dodon, pentru postul de televiziune Jurnal TV.

Președintele a arătat că, săptămâna viitoare, intenționează să facă o declarație la ședința parlamentului, pentru a analiza activitatea guvernului. El a spus că i se adresează oameni nemulțumiți de acțiunile cabinetului de miniștri. În același timp, președintele se pronunță pentru menținerea majorității parlamentare aflate la guvernare și nu exclude posibilitatea ca Partidul Socialist să semneze un nou acord de colaborare cu blocul ACUM.

”Trebuie să finalizăm dezbaterea pe marginea reformei procuraturii și a justiției, trebuie să introducem în acord tot ceea ce vizează a doua lectură; acolo sunt multe elemente, nu doar aceste reforme. Semnăm acordul și mergem mai departe. Aș insista ca aceasta să se întâmple săptămâna viitoare”, a arătat Dodon, la postul de televiziune menționat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875110