File de istorie: 1944 – de la Operațiunea Iași-Chișinău, la frăția de arme sovieto-română (IV). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Vitali GAPON, istoric militar

La începutul lunii septembrie, 1944, în ciuda faptului că forțele germano-maghiare erau destul de impresionante, în ansamblu, situația generală și raportul de forțe favorizau trupele celui de-al 2-lea Front Ucrainean.

Comandamentul german, realizând acest lucru, a încercat să restabilească frontul strategic prăbușit sub loviturile Armatei Roșii, ocupând trecătorile din Carpații Meridionali – până la sosirea trupelor sovietice – și a închis accesul spre regiunile nordice și vestice din România și din Ungaria. În același timp, se hotărăște închiderea flancului sudic al Grupului de Armate “Ucraina de Sud” cu Grupul Armatei “F”, care se afla în Iugoslavia. Astfel, comandantul Grupului de Armate ”Ucraina de Sud“, generalul J. Friessner, într-un ordin din 2 septembrie, a subliniat că sarcina grupului de armate << “este apărarea Europei de Sud-Est, prin utilizarea unor condiții de teren favorabile din Carpați“ și că această sarcină este realizată în colaborare cu Grupul de Armate ”F”; “și apoi, a informat că grupul de comandă intenționează să dea o lovitură trupelor române din Transilvania“, cu scopul de a ocupa trecătorile din Carpații Meridionali>>.

Pentru a realiza acest plan, comandamentului Wehrmacht-ului i-a fost necesară, în primul rând, depășirea rezistenței Armatelor 1 şi a 4-a române, care aveau doar o linie defensivă la nord și nord-vest de Carpaţii Meridionali, având sarcina de a preveni invazia trupelor germano-maghiare din România. Aceste armate erau prost echipate, mulți nu aveau experiență de luptă. În cele două armate (și un corp separat) erau 20 de divizii românești, numărul lor fiind de 6-10.000 de oameni. Armata 1 română, de exemplu, era formată, în cea mai mare parte, din recruți – mai mult de 50% dintre aceștia nu fuseseră instruiți militar. Trupele nu aveau suficientă artilerie.

Septembrie 1944. Începutul luptelor pentru eliberarea Transilvaniei/ Foto de arhivă

La dispoziția comandantului principal erau doar două regimente de artilerie grea, iar în două armate și corpuri de armată erau doar aproximativ 100 de obuziere și 480 de tunuri ușoare și antitanc. Tancurile lipseau. În ceea ce privește prima divizie românească de voluntari, ”Tudor Vladimirescu”, aceasta a fost înarmată la nivelul diviziilor sovietice. Pentru două divizii de voluntari din România, Uniunea Sovietică a donat circa 12.000 de puști și carabine, peste 5.000 de puști de asalt, 1.500 de mitraliere și aproximativ 600 de tunuri și mortiere precum și alte arme.

Comandamentul românesc a început să-și desfășoare, rapid, forțele principale pe malurile Mureșului, însă trupele inamice au ajuns pe linia de contact mai repede. În dimineața zilei de 5 septembrie, cinci divizii germane și maghiare, cu sprijinul tancurilor și aeronavelor din zona Turda, au lansat, pe neaşteptate, o ofensivă împotriva forţelor Armatei a 4-a române. Până spre sfârșitul zilei de 6 septembrie, inamicul a reușit să avanseze 20-30 km. În următoarele două zile, sub presiunea inamicului, trupele române s-au retras cu încă 20-25 km. Simultan, trupele germano-ungare au lansat o ofensivă împotriva Armatei 1 române. La 6 septembrie, au traversat nord-vestul Dunării, pe la Turnu Severin și au amenințat cu încercuirea Timișoara și Reșița.

În această situație dificilă, la 5 septembrie, Comandamentul Suprem sovietic ordonă comandantului Frontului al 2-lea Ucrainean să avanseze pe direcția vest, să-şi orienteze principalele forțe spre nord și nord-vest, atacând Clujul și Deva, iar cu armatele de pe flancul stâng să traverseze Carpaţii Meridionali, spre partea de sud a României. La acel moment, sarcina principală a Frontului, precum şi a armatelor a 40-a şi a 7-a de gardă, alături de grupul de cavalerie mecanizată, era de a depăși Carpații Orientali și Meridionali dinspre sud, pe direcţia Cluj și Satu Mare, pentru a ajuta Frontul al 4-lea Ucrainean să pătrundă în Transcarpația.

Armatelor a 27-a şi a 6-a de tancuri le-au revenit sarcina de desfăşura o ofensivă dinspre Brașov și Pitești spre Cluj, Armatei a 53-a și Corpului al 18-lea de tancuri le-a revenit sarcina ofensivei dinspre Slatina şi Craiova spre Petroşani şi Deva. În continuare, a fost planificată o ofensivă asupra Debrecen-ului. Directiva prevedea, de asemenea, folosirea trupelor românești, care operează în zonele din Brașov și Transilvania, pentru o ofensivă comună împotriva Clujului și utilizarea unor divizii pentru apărarea sectoarelor Szeged, Turnu Severin și Dunăre. Urmând instrucțiunile Comandamentului Suprem și încercând să ajute trupele române, care se aflau într-o poziție dificilă, au fost trimise armatele a 27-a și a 6-a de tancuri pentru a combate unitățile inamicului, care luptau împotriva Armatei a 4-a române; pentru distrugerea trupelor inamice, acționând în sectorul Armatei 1 române, au fost angajate Armata a 53-a și Corpul al 18-lea blindate. Din aer, aceste trupe erau susținute de către Armata a 5-a aeriană, care a inclus și corpurile aeriene românești. Începând cu 6 septembrie, în urma unui acord cu Guvernul României, Armatele 1 şi a 4-a române, precum şi Corpul armat al 4-lea, alături de Corpul 1 aerian, au trecut sub controlul operațional al comandantului Frontului al 2-lea Ucrainean.

Trupele frontului trebuiau să atace în condiții extrem de dificile. Tancurile au traversat cu dificultate trecătorile carpatice. Forţele aeriene ale inamicului au bombardat continuu trecătorile montane înguste. Cu toate acestea, la 7 septembrie, Armata a 6-a blindate, care traversase zona montană, a ieşit în perimetrul Sibiului. Soldații sovietici și români au respins, în comun, contraatacurile inamice și au lansat o ofensivă. Lupte deosebit de grele au izbucnit în apropierea orașului Turda. Cu toate acestea, cu eforturile depuse de către Armatele a 27-a și a 6-a de gardă şi a Armatei a 4-a române, inamicul a fost respins pe pozițiile lui inițiale. Trupele au ajuns pe aliniamentul defensiv, trasat de râurile Mureș și Arieș.

“Comandamentul sovietic”, a remarcat G. Friessner în cartea sa, “a înțeles la timp pericolul care amenința trupele sale în trecători. A accelerat desfăşurarea armatei la Turda într-o direcție nouă și a adus, de asemenea, în luptă, armata a 6-a blindate, prin trecătorile Vâlcan și Turnul Roșu. Ca urmare a creșterii rezistenței inamicului, contraatacul nostru s-a epuizat chiar a doua zi.”

Sub presiunea trupelor sovietice, formațiunile germano-ungare au început să-și abandoneze pozițiile în mai multe sectoare și să se retragă în adâncimea apărării. Armata a 53-a și Corpul al 18-lea de tancuri, care avansaseră în zona de apărare a Armatei 1 române, au atins zonele Petroșani și Turnu-Severin, spre sfârșitul lunii septembrie. Continuând înaintarea, Corpul al 18-lea blindate, condus de către colonelul I.Kolesnikov, a ocupat zonele localităților Brad și Deva. Trupele Armatei a 53-a, după ce au străbătut Alpii Transilvaniei, au ajuns în aceste regiuni cu trei zile înainte de data stabilită. Ei au distrus părțile avansate ale inamicului și au asigurat trupelor posibilitatea dezvoltării unei ofensive în câmpia ungară.

Sosirea rapidă a trupelor sovietice în această zonă a fost facilitată de păstrarea controlului asupra trecătorilor din Carpații Occidentali de către Armata 1 română, până la sosirea Armatei a 53-a. Respingând atacurile furibunde ale inamicului, trupele sovietice și românești au oprit încercările inamicului de a controla trecătorile.

Acțiunile de succes ale principalelor forțe ale celui de-al 2-lea Front Ucrainean din Carpații Meridionali au pus în pericol întregul grup de armate germano-maghiare. Cu toate acestea, la jumătatea lunii septembrie, comandamentul german a fost în măsură să concentreze, în această zonă, 27 de divizii, inclusiv 6 de blindate și motorizate și a reușit, pentru un timp, să întârzie ofensiva sovietică.

Cea mai mare densitate operațională a fost creată la sud-est de Cluj, adică în centrul Transilvaniei. În a doua jumătate a lunii septembrie, consolidându-și, în continuare, forțele cu încă două divizii blindate și cu două brigăzi de vânători de munte maghiare, comandanții Wehrmachtului au organizat un contraatac puternic, în zona Cluj-Turda, asupra Armatelor a 27-a și a 6-a de gardă sovietice și asupra Armatei a 4-a române. Avansarea, în continuare, a trupelor sovieto-române, în această direcție, a fost suspendată.
Astfel, în perioada 6-15 septembrie, Frontul al 2-lea Ucrainean a eliminat inamicul din partea centrală a teritoriului României, avansând adânc în teritoriu, cu circa 250 de km şi ajungând la frontiera româno-maghiară stabilită de “Arbitrajul de la Viena”, iar forțele aripei drepte, depășind Carpații, au avansat 130 km, spre vest.

Finalizarea eliberării României a avut loc în condițiile în care guvernul român a semnat Acordul de armistițiu, iar armata română și-a întors armele împotriva trupelor germane și a trecut în subordonarea operațională a Comandamentului sovietic. Acordul din 12 septembrie 1944 a definit condițiile de încetare a războiului cu România și noua sa poziție în tranziția spre coaliția antihitleristă.

În plus, în cadrul Acordului de armistițiu, România s-a angajat să ofere cel puțin 12 divizii pentru a participa la războiul împotriva Germaniei, să dezarmeze și să interneze toate trupele germane și maghiare staționate pe teritoriul său și să ajute forțele aliate să se deplaseze pe teritoriul său, să returneze bunurile aparţinând URSS și multe altele. Totodată, același acord prevedea anularea “Arbitrajului de la Viena” privind Transilvania și restabilirea frontierei sovieto-române, stabilite prin acordul din 28 iunie 1940.

Pentru a monitoriza punerea în aplicare a Acordului de armistițiu în România, a fost înființată Comisia de Control Aliată, alcătuită din reprezentanți ai URSS, ai Statelor Unite și ai Marii Britanii. Comisia și-a desfășurat activitatea sub conducerea Înaltului Comandament Sovietic, acționând în numele celor trei Puteri Aliate, pe baza prevederilor convenite asupra Comisiei de Control Aliate în România. Președinte a fost numit comandantul celui de-al 2-lea Front Ucrainean, Rodion Malinovski, care primise, cu puțin timp în urmă, titlul de mareșal al Uniunii Sovietice.
    (Va urma)