Un călător prin lumi şi lume – Nikolai Rerih. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
09/10
Banca Mondială a revizuit în scădere prognoza de creștere a economiei ruse
10/10Putin i-a cerut lui Erdogan să cântărească urmările operațiunii din Siria
Foto: Serviciul de Presă al Kremlinului/ TASS
Președintele Rusiei și cel al Turciei au continuat să dezbată tematica siriană, cu prilejul unei convorbiri telefonice care a avut loc la inițiativa lui Recep Tayyip Erdogan.
Discuția s-a derulat prin prisma înțelegerilor stabilite în septembrie, la Ankara, la întâlnirea liderilor Rusiei, Turciei și Iranului, precizează ”Rossiiskaia gazeta”.
”În lumina planurilor anunțate de Turcia, de desfășurare a unei operațiuni militare în nord-estul Siriei, Vladimir Putin a cerut partenerilor turci să cântărească bine situația, pentru a nu aduce prejudicii eforturilor comune de reglementare a crizei siriene”, a anunțat biroul de presă al Kremlinului.
Atât Putin, cât și Erdogan au subliniat importanța asigurării unității și integrității teritoriale a Siriei, respectarea suveranității acestei țări.
Cei doi lideri au analizat, de asemenea, chestiuni de colaborare bilaterală și au convenit continuarea contactelor la diferite niveluri.
Președintele turc, Recep Erdogan, a declarat, la 1 octombrie, că Ankara intenționează să creeze, în mod independent, o zonă de securitate la est de Eufrat, în Siria, deoarece nu a putut obține rezultatul dorit în negocierile cu partea americană. Miercuri, liderul turc a anunțat începutul operațiunii militare.
9 octombrie, 2019. Loviturile aeriene ale armatei turcești asupra orașului sirian Ras-al-Ain/ Foto: Yeni Şafak
