File de istorie: 1944. Eliberarea Transilvaniei de Nord (XIV). La 75 de ani de la eliberarea țărilor din Europa Centrală și de Est de sub nazism

Inamicul a arătat o rezistență acerbă, încercând să împiedice forțele sovietice să treacă râul Tisa și să creeze condiții favorabile pentru desfășurarea operațiunii lor ofensive, sub denumirea de cod „Baron țigan” (”Zigeunerbaron”). Planul acestei operațiuni a fost aprobat cu o zi înainte de începerea operațiunii Debrecen de către cel de-al 2-lea Front Ucrainean și prevedea trecerea trupelor germano-horthiste în ofensivă, la 12 octombrie 1944.

Cu o deosebită dârzenie, inamicul rezista în zona Oradea-Cluj, unde erau concentrate forțele lui cele mai mari. Caracterul înverșunat al luptelor este confirmat prin faptul că, abia în perioada 7-8 octombrie, formațiunile celei de-a 27-a Armate din zona Clujului erau nevoite să respingă 21 de contraatacuri ale infanteriei și tancurile inamice.

Lovitura decisivă asupra hitleriștilor și horthiștilor a fost dată de trupele din centrul frontului. După ce au ocolit nodul de rezistență din Oradea, dinspre sud, în perioada 6-12 octombrie, acestea au obținut succese militare majore: au nimicit Armata a 3-a maghiară și au ajuns la în apropierea orașului Debrecen, amenințând cu încercuirea întregii grupări inamice transilvane. Acest lucru a forțat inamicul să înceapă retragerea forțelor din regiunea Târgu-Mureș-Bistrița, spre Oradea. De aceasta au profitat, imediat, trupele aripii drepte a frontului sovietic, care a supus unei lovituri gruparea inamică din centrul Transilvaniei. La 11 octombrie, Corpul 104 de pușcași al Armatei a 27-a, în cooperare cu divizia a 18-a de infanterie română, au eliberat Clujul – oraș important al Transilvaniei de Nord. În aceeași zi, unitățile Armatei a 46-a au eliberat orașul maghiar Szeged. Mai multe unități și formațiuni sovietice, care s-au distins în luptă, au primit numele onorifice de Cluj sau de Szeged.

Cu fiecare zi de luptă comună împotriva hitleriștilor, se consolida frăția de arme dintre ostașii sovietici și cei români. Documentele istorice au înregistrat numeroase exemple de ajutor reciproc, eroism și curaj în luptele pentru Oradea, Debrecen și alte localități.

Caracteristice, în acest sens, erau luptele pentru Oradea. Comandamentul german, concentrând forțe considerabile, căuta cu orice preț menținerea acestei foarte importante baze de apărare, pentru a asigura retragerea trupelor din Transilvania, pentru a crea o apărare puternică și pentru a nu lăsa trupele sovietice și române să pătrundă adânc în Ungaria. Păstrând Oradea în mâinile lor, naziștii puteau amenința spatele grupării principale a celui de-al 2-lea Front Ucrainean, care și-a croit drumul spre Debrecen.

Ținând cont de această primejdie, Comandamentul sovietic a aruncat forțe importante pentru lichidarea grupării inamicului din zona Oradea: formațiunile Armatei a 6-a de tancuri de gardă și ale Corpului 33 de pușcași, care includea și 2 divizii românești. În plus, comandantul Frontului a ordonat grupului mecanizat și de cavalerie al generalului I. Pliev, care a răzbit spre Debrecen, să-și întoarcă, spre sud-est, două corpuri (cel de-al 4-lea, de cavalerie și cel de-al 7-lea, mecanizat), pentru a ajuta trupele care înaintau spre Oradea.
Trupele fasciste, folosind condițiile favorabile ale terenului, dădeau numeroase contraatacuri violente, cu participarea unor forțe mari de infanterie, tancuri și aeronave, creând, adesea, o situație amenințătoare pe o serie de sectoare ale frontului. De mai multe ori, în momente critice, tancurile sovietice și artileria au venit în ajutorul trupelor române, iar infanteria și cavaleria română au asistat trupele sovietice. Când unitățile primei divizii de voluntari români s-au trezit într-o situație dificilă, în ajutorul lor au venit tanchiștii sovietici și au respins contraatacul inamicului, ceea ce a permis unităților sovietice și române să se regrupeze și să reia ofensiva.

Militarii români preluau cu succes experiența de luptă a trupelor sovietice. Alături de sergenții sovietici, Mihail Zavoliașin și Ivan Stoianovski, se lupta sergentul diviziei de voluntari, Nicolae Virnău. Împreună, au distrus mai multe tancuri. Toți trei au fost propuși, de către Comandamentul sovietic, pentru a fi decorați cu distincții sovietice.

Fostul voluntar al diviziei ”Tudor Vladimirescu”, sergentul Nicolae Stroie, povestește cum s-a dezvoltat și s-a consolidat prietenia sinceră a soldaților. Când, în luptele pentru Oradea, naziștii contraatacau în mod sălbatic, tanchiștii sovietici ai brigăzii 20 de tancuri au venit în ajutorul ostașilor români. Prin eforturi comune, contraatacurile au fost respinse. Stroie, prietenul său – Petru Dumitru din Sibiu și alți soldați infanteriști au fost dislocați, ca trupe de desant, pe tancurile sovietice. Iar, ca parte a brigăzii sovietice, au luptat în Ungaria. Împreună cu tanchiștii sovietici, Nicolae Stroie a luptat pentru eliberarea Budapestei, a participat la eliberarea Austriei și a Cehoslovaciei. De trei ori tancul lui a fost lovit, iar de fiecare dată, el a scăpat din foc. După victoria asupra Germaniei, s-a întors în satul său natal, din Dobrogea.

În luptele pentru Oradea, a fost grav rănit șeful Statului Major al diviziei de voluntari ”Tudor Vladimirescu”, colonelul Iacob Teclu. Au fost scoși, de pe câmpul de luptă și trimiși la spital, de către ofițerii sovietici, instructorul principal de pe lângă comandantul diviziei de voluntari, colonelul A. Novikov și instructorul căpitan G. Cianin.

Un exemplu de curaj și vitejie, în luptele pentru Oradea, a fost arătat de către comandantul regimentului 2 infanterie al diviziei ”Tudor Vladimirescu”, locotenent-colonelul Ion Buzoianu și ofițerul sovietic, instructorul regimentului, maiorul Semion Șcerba. Când tancurile inamice au răzbit printre pozițiile unității, ei i-au insuflețit pe soldați în luptă, prin exemplul lor personal. Respingând contraatacurile inamicului, regimentul, împreună cu unitățile sovietice, au pătruns în oraș. În același timp, locotenent-colonelul Buzoianu și maiorul Șcerba au căzut eroic, în luptă. Eroii au fost înmormântați alături, ca semn al prieteniei, călite în luptă.

Credința în dreptatea cauzei lor, sprijinul reciproc, curajul și eroismul au asigurat victoria. La 12 octombrie, trupele grupului mecanizat și de cavalerie al generalului I. Pliev, în colaborare cu Corpul 33 de pușcași, în cadrul căreia luptau două divizii românești, au eliberat orașul Oradea. Astfel, trupele sovietice au zădărnicit punerea în aplicare a planului lui Hitler “Baronul țigan”. În ziua desemnată de inamic, pentru a trece la ofensivă, gruparea lui principală de atac a fost lichidată.

După ce a pierdut Oradea, inamicul nazist, prin apărarea încăpățânată din zona Debrecen, încerca să oprească avansul în continuare al formațiunilor Armatei Sovietice și să păstreze în mâinile sale principalele noduri de comunicații ale grupărilor transilvane și carpatine (Debrecen, Nyiregyhaza, Ciop) – pentru a asigura retragerea Armatei a 8-a germane și a Armatelor 1 și a 2-a ungare și să creeze o barieră puternică în drumul spre Budapesta. În acest scop, hitleriștii au concentrat, la sud de Debrecen, 3 divizii de tancuri, o divizie mecanizată și 2 divizii de infanterie ale Armatei a 6-a germane refăcute și rezistau cu înverșunare, trecând la contraatacuri frecvente, susținute de tancuri și aviație. Intensitatea luptei creștea. La 20 octombrie 1944, prin eforturile comune ale grupurilor mecanizate și de cavalerie ale generalilor I.Pliev și S. Gorshkov, ale Corpulului al 5-lea de tancuri de gardă – din cadrul Armatei a 6-a de tancuri și ale Corpului al 33-lea de pușcași, care includea divizia 1 de infanterie ”Tudor Vladimirescu”, a fost eliberat orașul Debrecen, important centru industrial, administrativ și de comunicații. Au fost create condiții favorabile pentru ofensiva de succes, în continuare, a trupelor aripii drepte a celui de-al 2-lea Front Ucrainean și a trupelor celui de-al 4-lea Front Ucrainean.

Formațiunile Armatei a 40-a, ale Armatei a 4-a române și ale Armatei a 27-a, după ce au eliberat orașele Bistrița, Sighet, Baia Mare și Dej, au ajuns, la sfârșitul zilei de 20 octombrie, pe linia Sighet-Babuca-Marghita, asigurând joncțiunea aripii drepte a celui de-al 2-lea Front Ucrainean cu principala grupare de forțe – Debrecen – a Frontului. Au izbucnit luptele pentru alungarea completă a trupelor fasciste din Transilvania de Nord.

(După paginile cărții «В боях за свободу Румынии»/ «În luptele pentru libertatea României» de A.Antosiak, Moscova, 1974, alte surse din arhivele Ministerului rus al Apărării și din cele românești, precum și din presa rusă.) 

                                                                                                                                                                                                                                    (Va urma)