Hot News
Vladimir Putin: ”La minciună, noi răspundem cu adevăr”
13/12
Evgheni Satanovski: Cum a zădărnicit Moscova planurile Occidentului
13/12

Trump vrea creșterea schimburilor comerciale cu Rusia

Foto: lenta,ru

În cadrul întâlnirii cu șeful MAE rus, Serghei Lavrov, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că și-ar dori ca schimburile comerciale cu Rusia să ”crească de câteva ori”, informează cotidianul ”Kommersant”, precizând că liderul de la Casa Alba a omis să spună cum ar putea face acest lucru în condițiile sancțiunilor americane în vigoare împotriva Moscovei.

Oricum, curând va fi anunțată lasnsarea unei noi structuri bilaterale – Consiliul consultativ de afaceri, chemat să imprime un impuls dialogului de business dintre Moscova și Washington. După cum a explicat, ulterior, ministrul rus de Externe, fiecare parte va fi prezentată în Consiliu de ”câte șapte-zece lideri din mediul privat de afaceri”, care vor beneficia de susținerea Kremlinului și a Casei Albe. Evitând să intre în prea multe detalii, Lavrov a arătat, la conferința de presă de la Washington, că noua structură va avea rolul de a ”pune la punct înțelegeri pragmatice, reciproc avantajoase, vizând proiecte în domeniile economic și investițional”.

Cu același prilej, Lavrov a subliniat că, ”în pofida sancțiunilor, sub mandatul lui Donald Trump, comerțul bilateral a crescut constant. De la nivelul de 20 de miliarde de dolari, redus în mandatul lui Barack Obama, Donald Trump a ajutat ca, până la sfârșitul acestui an, să se ajungă la 27 miliarde de dolari”, a spus Lavrov după tratativele purtate cu Pompeo.

”Kommersant” menționează că despre intențiile autorităților SUA de a discuta cu Moscova despre afaceri a vorbit secretarul de stat american, Mike Pompeo, în ajunul vizitei lui Lavrov în SUA. La acea dată, șeful diplomației americane a declarat că Donald Trump i-a cerut să abordeze cu omologul său rus nu doar chestiuni privind controlul armelor și conflicte regionale, dar și relațiile de business cu Rusia.
Serghei Lavrov a ajuns la Washington la 10 decembrie. El a fost primit, în Biroul oval de la Casa Albă, de președintele Donald Trump, întrevedere care a durat aproximativ 45 de minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875100