Hot News
MH17: Serviciile olandeze nu au găsit nici un ”Buk”
18/02
Deputații germani, împotriva desfășurării de trupe la granița cu Rusia
18/02

Ministrul Șoigu, vizită importantă în Italia

Foto: RIA Novosti

Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, se află în capitala Italiei, Roma, pentru a participa la negocierile miniștrilor de Externe și ai Apărării din cele două țări, în format ”2+2”, scrie presa de la Moscova.

Potrivit biroului de presă al Ministerului rus al Apărării, principalele teme ale discuțiilor abordează chestiuni legate de securitatea internațională și regională, precum și aspecte prioritare ale colaborării militare dintre Rusia și Italia.

În drum spre Roma, ministrul Șoigu a făcut o escală la Belgrad, unde s-a întâlnit cu omologul său sârb, Aleksandar Vulin, părțile convenind extinderea cooperării tehnico-militare. S-a vorbit, de asemenea, despre participarea președintelui republicii și a militarilor sârbi la festivitățile dedicate aniversării a 75 de ani de la Victoria asupra Germaniei naziste.

”De-a lungul istoriei relațiilor noastre, nu am fost niciodată în părți opuse ale liniei frontului. Mereu am fost de aceeași parte. Așa a fost și în secolul al XIX-lea, așa a fost și în secolul al XX-lea și, ceea ce este la fel de important, întotdeauna am ieșit învingători”, a declarat Serghei Șoigu. ”Sper că așa va fi și mai departe.

Vă mulțumesc că ați primit invitația noastră ca, împreună cu președintele Vucic (Aleksandar Vucic, n.r.), să participați la ceremoniile dedicate aniversării a 75 de ani de la Victoria împotriva fascismului, de la victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, a adăugat ministrul rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874983