Corneliu Vlad: Rusia acționează prompt împotriva coronavirusului

1 Comment

1. ostafi spune:

   23/03 la 10:26 pm

   Coronavirus, premise

   Motto:
   „Ceea ce vreau să-i învăţ pe alţii este: să treacă de la un nonsens care nu este evident la unul care este evident. Parcurgem vremuri (vremelnicii) în care inteligenţa, valoarea de orice fel, bunul-simţ au ajuns simple aberaţii, de nu chiar delicte. Ele au devenit doar mofturi pentru eternii perdanţi. Evident, nimeni, nici chiar sub tortură, nu va recunoaşte deschis această stranie anomalie comportamentală. Numai că lupta surdă (şi mută) dusă împotriva inteligenţei, valorii şi bunului-simţ este mai eficientă decît dacă s-ar da legi şi decrete exprese în acest sens. Această luptă a devenit, prin uzanţă şi abuz, normalitatea.” Ludwig Wittgestein.
   „Ce înseamnă civilizația spectacolului? Civilizația unei lumi în care primul loc pe scara valorilor îl ocupă divertismentul și în care a te distra, a scăpa de plictiseală, e pasiunea generală. Acest ideal de viață e perfect legitim, desigur. Numai un puritan fanatic le-ar putea reproșa membrilor unei societăți că vor să dea puțină culoare, amuzament, umor și distracție unor vieți închistate de obicei într-o rutină deprimantă și, uneori, abrutizantă. Dar să faci din tendința naturală de a te simți bine o valoare supremă are consecințe neașteptate: banalizarea culturii, generalizarea frivolității și, în sectorul informativ, proliferarea unui jurnalism iresponsabil dedicat bârfelor și scandalului.” – Mario Vargas Llosa, „Civilizatia spectacolului”.
   Ce este „moda”?
   Moda porneste de la „om” si de la „hainele” cu care-si „acopera” corpul, cu mai mult sau mai putin „gust”, sau „stil”. Lipsit de subiect, nu o sa ma refer la „moda” altor domenii precum filozofia, stiinta, arta, literatura….religia…
   „La om totul trebuie să fie frumos: şi faţa, şi îmbrăcămintea şi gândul şi sufletul” (Cehov). „Bruta se acoperă, bogatul sau prostul se împodobesc, iar omul elegant se îmbracă” (Balzac). …”expresie a neastâmpăratului spirit novator, stimulator şi orientator al elanului vital al omului” (C. Angelescu). „mănâncă să te mulţumeşti pe tine, dar îmbracă-te astfel încât să placi celor din jur” (proverb englezesc). „Simplitatea gătelii şi a vorbirii, cumpătarea, iată podoabe ale naturii” (Democrit). Am extras aceste citate dintr-un articol „despre moda, tinuta, atitudine si distinctie”. Nu stiu cine l-a scris, dar ii multumesc.
   Iata cum „gandul”, „sufletul” sau „cumpatarea”, alaturi sau „intre” „moda” si „stil”, sunt introduse „toate” intr-un „malaxor” roz, uscate la soare si rascoapte dimpreuna. Ele „valorizeaza” astfel, strict pentru cei „frumosi”, o lume oarecum involuta dar fundata pe „bani si pace”, care le ofera (lor), noua „revelatie”, inteleasa perpetuu ca ‘trend”, „evolutionism” intre culori, „texturi”, fard si „simplitate”. Iata o noua forma de „sacral” ingenuu, care incearca sa acopere (prin tusele stridente) norii „grei”, ce si-au pierdut imponderabilitatea si astazi cutreiera prin canalele „Apa Novelor” metropolitane.
   „Esteticul” acesta inteleg ca este „resurso-fag”, ” energo-fag” si „exploatatio-fag”. Qui prodest? Unei mici „paturici” de „beizadele” care traiesc „barosaneste”, cand daca le-ai lua (asa, abrupt) hainele ridicole, liftingurile, parfumurile gretoase, injectiile cu botox, „gletul” zilnic cu „fond de ten”, „sala”, drogurile si mai ales „jovialitatea” inculta, ce ar mai ramane? Chipuri schimonosite, imbatranite pretimpuriu, incremenite in „expresii” tipic mengeliene, ca niste veioze fara bec.
   Producerea hainelor, a obiectelor de incaltaminte si a „accesoriilor” se face (in urma unor estimari „galante” si extrem-inutil-consumiste), „pe stoc”. Adica se stie a priori, ca in trei luni, aceste „zeitati ale momentului” vor deveni „istorie”, vor intra „suprapredictibil” in ingrata stare de „outlet/solduri”, se vor vinde „grupat”, la kilogram sau vor „supraincalzi” casele de „copii” ori gropile de gunoi.
   Merita sa consumam, macar cantitativ vorbind, atata energie finita pentru niste mofturi care nu ne fac nici mai buni, nici mai inteligenti si nici mai umani?
   „Jucatorii” sunt „optimisti”. Ei au o filozofie bazata pe „insondabil” si pe „conservarea misterelor”, ca structurala „confuzie” a legaturii dintre Dumnezeu si „Eu”. Ideea ca „Dumnezeu s-ar identifica cu ratiunea universala” este patrunsa de lumina si de optimism. Dar nu poate fi o concluzie a realitatii. Dintr-o asemenea perspectiva, intreaga „conspiratie” egoista, indreptata impotriva viitorului copiilor nostri, nu ar mai exista. Realitatea insa, nu o confirma. „Si oare, viclenia pe care ratiunea universala o manifesta fata de indivizii exceptionali, nu ramane, in cele din urma, o viclenie a lui Dumnezeu fata de unele din propriile sale intrupari?” – Lucian Blaga – Trilogia cunoasterii. Timpul a devenit mai scurt iar „cararea” este deja „ratacita”.
   Obiectele inutile si cumpararea de „senzatii”.
   Oamenii de astazi cumpara. Ca au nevoie de ele sau nu, cumparaturile au ajuns un mod de exprimare a existentei individuale. Un mod de afirmare a bunastarii personale si a potentei „de casta”.
   Casele sunt pline de obiecte inutile, unele etalate „la zi” prin rafturi sau vitrine, ca prezent al degringoladei metafizice, altele („le voi revedea si imi voi aduce aminte, cu drag, altadata”), inghesuite in cutii si „stivuite” prin dulapuri sau in alte unghere (mai rar vizitabile), ca un „congelator” pentru „vremuri grele” si cele mai multe „tezaurizate” in boxe, subsoluri sau alte „chilii ale uitarii”, scoase din orice circuit legat de realitate si „suspendate” in atemporalul necesar „eliberarii de spatiu vital” pentru nevoia de „reinnoire” prin obiecte. Daca am in casa o vioara, o pastrez.
   Unii isi fac case mai mari, fiecare dintre acestea devenind in timp, cate un adevarat muzeu, o „baza materiala” care se afirma pe „sine”, care striveste fiinta si care modifica compozitia aerului. Este ca si cand am locui in burta unei balene, o aula ca o cupola franta, careia nu-i vedem „varful” din cauza „desimii” de obiecte „magnetizate” pe peretii „viermosi”.
   „Ce nu sufera de o lipsa, nu are contrariu (contrariul ca „defectiv”, in fiinta are intelesul ca fiecare dintre entitati are tendinta de a o desfiinta pe cealalta) si ce nu are nevoie de altceva, decat de sine, nu are contrariu.” – Grete Tartler – Intelepciunea araba.
   Consumul, ca „mod” de viata
   Bani si profit. Nevoia de profit. Capitalism, ambitie, curaj, interes, castig, informare, dorinta, incredere, evaluare, analiza, decizie, actiune, responsabilitate, strategie, eficienta, monitorizare…,etc. E plina lumea de vorbe. Publicitatea agresiva si directionata, copleseste. In primul rand prin minciuna. Ei doar afirma. „Calitati nemaintalnite”, „fara termeni de comparatie”, „stocuri limitate”, „oferte”, „concursuri”, interviuri cu cei „atinsi de fericire”. O invazie de circari, care vor sa ne smulga „macar un leu”, ca taxa pentru prostie.
   La polul opus suntem noi, sedusi in permanenta de „cultura noului” perpetuu. Nimic nu mai are timp sa se „invecheasca” in mintea noastra.
   Poluarea, ca „sansa”
   Modelul de „putere” a fost creat in SUA anilor `70, cand se fabricau masini de opt mii de centimetri cubi, cu rezervoare de 200 de litri, care consumau 25 de litri „la suta”. … Nu ca` altii ar fi fost mai „sfinti” decat acestia. Toti au inteles si si-au educat copii, in „spiritul” consumului poluant, ca „norma” umana, ca amprenta a „unicitatii” virile, ca rapt asupra aplicarii pricipiilor.
   „Maxime”
   „Am intrat într-o eră care va favoriza radicalismul în detrimentul moderaţiei, stânga în detrimentul dreptei….”. „Democraţia liberală este în declin dintr-un motiv (…) Democraţia a reuşit cu succes să înlăture barierele comerciale, să protejeze drepturile omului şi să dezvolte societăţi deschise. Însă inabilitatea de a gestiona consecinţele sociale şi economice ale acestor politici a făcut ca regimurile liberale să fie în mod inerent instabile”. „Regimurile liberale s-au dovedit incapabile să soluţioneze problemele care au apărut direct ca urmare a politicilor liberale, cum ar fi reducerea taxelor, consolidare fiscală şi dereglementare, instabilitate financiară persistentă şi a consecinţelor economice ale acestora: o creştere a insecurităţii în rândul persoanelor cu venituri scăzute, agravată de schimbările tehnologice şi politicile pro-imigraţie, şi a eşecurilor privind coordonarea politicilor, de exemplu în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale la nivel global”. „Este un climat politic care favorizează stânga radicală în detrimentul dreptei radicale”, „dreapta nu este interesată de sărăcie şi aceste partide sunt pline persoane care neagă existenţa schimbărilor climatice. Unii populişti de dreapta poate că vorbesc limba claselor muncitoare, însă este mai probabil că stânga va implementa politici cerute de persoanele cu venituri scăzute.” Wolfgang Münchau, citat de Monitorul Apararii si Securitatii.
   „Legile migratiei” versus „legile refugiatilor”
   Nu poate fi abordat „la comun” fenomenul general al migratiei, prezent de-a lungul intregii existente a omenirii, cu cel recent al refugiatilor. Emigratia in sine, ca fenomen teoretic, istoric, social si politic nu va putea explica si nu va putea oferi solutii pentru „focarele emigrationiste” generate de razboiul din Irak sau de cel din Siria, si nu numai. Faptul ca noi cunoastem ca neamurile neolitice din bazinul Dunarii, Balcani si campiile Europei, au fost invadate de triburile indo – europene ale Epocii Bronzului, ne poate oferi vreo perspectiva asupra „abordarii” fenomenului emigrationist, generat de razboaiele actuale?
   „Teoria” actuala este lipsita de speranta. „Fenomenul” este intai scos din context si abia apoi catalogat. Refugiatii din Siria, Afganistan, Sudanul de Sud, Myanmar, Somalia, s-au suparat ei, asa deodata pe guvernele statelor lor si au decis sa se refugieze, impreuna cu familiile, vanzandu-si intreaga „avutie” pentru a plati „un loc in picioare” pe ambarcatiuni improvizate, mai nesigure decat Titanicul? De ce au ales si au platit acesti refugiati, cel mai probabil, pentru moartea lor si a copiilor lor? Cat din resursele si sperantele lor ultime va fi „o” realitate daca vor trai?
   Oamenii acestia nu mai pot trai nici macar „indecent” in tarile lor, pentru ca acestea au fost distruse. De cine? Nu mai au case, traiesc in subsoluri, nu au apa, nu au hrana (in ultima instanta ar accepta sa manance si fast-food), nu au alte mijloace de comunicare in afara urletului, spitalele gem de copii sau tineri impuscati, loviti de rachete sau schije, sunt fiinte „blocate” intr-un conflict care nu este al lor. Cand te uiti la fiul sau fiica ta, stiind ca parintii, fratii si toate celelalte rude au fost ucise, „scaparea” in orice conditii sau moartea „dar nu in iadul de aici”, poate fi o „alternativa”?
   Conform UNHCR, o persoana din 110 este stramutata la nivel mondial. Cine este de vina? Vinovatii sunt cunoscuti. Ca moravuri sunt mult mai jos decat anticele Sodoma si Gomora iar ca „eroism”, nu cred vor depasi vreodata stadiul de „Minotaur”, ascuns intr-un „labirint” lipsit de eleganta, bun simt, dragoste si respect. Mi-ajunge. Nu mai am apetenta de a scrie nici macar o idee despre aceste „gauri negre” ale existentei umane. Dar „ei” nu sunt „singuri”. Complicitatea politica, complicitate care tine de „persoana” (ca altfel nu-i pot spune) si de functia ei politica temporara, este radacina raului intregii lumi.
   Suntem cam multi in aceasta „barca”?
   Astazi suntem 7,6 miliarde si pana in 2050 (uni zic chiar 2038) vom fi 9 miliarde. Cam putini, ar spune Dumnezeu, cam multi, ar spune Diavolul. Prea putini care „ar manca miere si ar bea lapte” si prea multi care ar bea vodca si ar jidui dupa sex.
   Revenind la inmultirea necontrolata, cu rugaciunile de rigoare, ma disociez de indemnul dumnezeiesc: „inmultiti-va si stapaniti pamantul”. Mult mai actual, asa cum s-a situat dintotdeauna, Diavolul apeleaza la „realismul existential”. Daca o familie are un venit de 100 de lei si intretinerea materiala a unui membru al ei costa 30 de lei, cati membri va avea familia?
   Cineva spunea, un italian, ca prostia nu poate fi infinita atat timp cat numarul oamenilor este finit. Se pare insa ca progresia cresterii, tinde sa devina geometrica, odata cu cresterea „ratiei”, mai ales in zonele subdezvoltate.
   Si astazi, daca am dori „sa tragem” o linie neagra, ca intunericul cel mai absurd de dinaintea „genezei”, am intelege „altfel” teoria lui Thomas Malthus si „malthusianismul” (aproape „suprarealist” nazist, din punctul de vedere al democratiei post-liberale), care considera „că sărăcia, bolile, epidemiile și războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populației și cantitatea mijloacelor de subzistență” deoarece „populatia, daca nu este controlata, creste in progresie geometrica, in timp ce mijloacele de subzistenta cresc in progresie aritmetica”.
   Daca ar fi sa ne luam dupa demograful Carl Haub, care afirma, intr-o analiza multicriteriala (bineinteles teoretica), ca incepand cu anul 50.000 i.Hr. si pana in anul 2011 d.Hr., in lume au trait 108 miliarde de oameni, in acest „interval”, „sporul” anual general fiind de 2,07 milioane de oameni, ni s-ar parea putin? Dar insa, daca pornim din 1803, cand populatia lumii a ajuns la un miliard, si pana astazi (in 2020), cand populatia numara peste 7,6 miliarde, observam un „spor” anual sensibil modificat, care tinde spre 30,5 milioane de oameni, ni s-ar parea mult? Ne putem astepta si la mai mult? Predictiile sunt sumbre, dar nu imposibil de „surmontat”.
   „Razboiul sistemic” intarzie de mai bine de 7 decenii. Asa ca…
   (in textul de mai sus „m-am autocitat” din comentarii mai vechi).
   „Riscul de longevitate”
   Sistemul mondial de pensii este unul deficitar. Este si „binele” dar si „raul” pe care-l acceptam din prima zi de activitate in „functiile” de „simplu contribuabil”, ministru, prim-ministru, presedinte sau rege. Asa, asa, cum marinarii o accepta pe „stapana marii”, Luna.
   „Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
   Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
   La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
   Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!…”
   Vorbeam de Luna „reala”, cea „necucerita” inca. Era un banc in vremea razboiului rece, la Washington: „domnule presedinte, rusii vopsesc luna in rosu, au vopsit-o, un sfert, o jumatate, au vopsit-o pe toata”. „Bine, scrieti mare pe ea, Coca-Cola”. Ironic dar neadevarat. La fel cum Luna nu a fost inca „cucerita” de nimeni („dovada” sunt „mareele” care-i exprima independeta feminina si orele ei tipice de depresie), la fel si sistemul mondial de pensii se zbate intre indoieli referitoare la prezent, incertitudini referitoare la viitor si vise adolescentine referitoare la o „cucerire” necesara a „plafonului” „iesirii din sistem”, cum bine sublinia excelenta sa, domnul prim-ministru Boc.
   Dupa „descaunarea celebra” a „masculului” Dominique Strauss-Khan, acuzat de viol de o „camerista” a unui hotel din New York (care dupa fizic, era „mai verde” decat Beretele Verzi) in sediul acestei institutii din Washington D.C. U.S, nu stiu strada dar coordonatele (conform wiki) sunt „38°53′56″N 77°02′39″W” (nu ma bag), s-a prezentat „pentru interviu” o doamna, pe numele ei de fata Cristine Lagarde (inteleg ca ave un „partener” insa nu mai avem voie sa-l numim „sot”) care, „fiind acolo deja”, a fost acceptata sa conduca aceasta „mareata” institutie. Si tot „pentru ca era acolo”, a glasuit:
   „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”
   , adica se referea la „riscul de a trăi mai mult decât era de așteptat”. Il mai tineti minte pe excelenta sa fostul „dom`premier” Boc, care dupa a acesat acel imprumut de la FMI, a venit pe la „ceas de seara”, adica in „prime time” sa ne vorbeasca „uite-asa” despre „iesirile din sistem”? Bag seama ca la impresionat Cristine, cu „nurii” ei.
   Citind in continuare de pe site-ul Descopera lumea (si multumesc site-ului), inteleg ca spaniolul Jose Vinals, chiar a propus „solutii” pentru acet „risc”, citez:
   „Dacă longevitatea crește cu trei ani peste ceea ce este prevăzut, până în 2050, costul îmbătrânirii – care deja este enorm pentru Guverne, întreprinderi, societăți de asigurări și particulari – va crește cu 50% în economiile avansate luând ca referință PIB-ul din 2010. Pentru țările emergente, acest cost suplimentar ar fi de 25%. În termeni absoluți, costul prevăzut va crește cu zeci de miliarde de dolari la scară globală. Acest lucru pune în pericol viabilitatea finanțelor publice prin declanșarea nivelurilor datoriei publice într-o proporție similară. În paralel, este un risc pentru solvabilitatea entităților private”.
   Mama, „bine” ca nu mai esti. Altfel ai fi aflat ca ai fi fost cam „expirata” si ai fi putut pune in pericol „viabilitatea finantelor publice” si altele „mai grave”, precum”dez-ozonificarea” piscinelor din „LA”, si ar cam ar fi trebuit sa te retragi (daca ai mai fi trait) de „buna voie” si in „plina glorie”, nu? De ce sa dai declaratii intr-o camaruta neaerisita (dupa 2 ceasuri de „anticamera”), in fata unor ONG-isti care ar fi introdus „aluziv” cateva „probleme” legate de ilegalitatea „eutanasiei”? Ar fi trebuit poate, astazi sa apelezi la gesturi de contaminare voita. Mai bine ca nu ai trait in „vremurile” de astazi. Gloria ta, o vom pastra noi, fii tai, „cat ne-or mai lasa astia” si pe noi. Dar BCE?
   Continui maine cu premisele coronavirusului

   Răspunde