Hot News
China cumpără un volum record de petrol din Rusia
27/03
Rusia a dezvoltat șapte prototipuri de vaccin anti-Covid-19
28/03

Putin a cerut colegilor din G20 un moratoriu asupra sancțiunilor

Foto: ren.tv

În intervenția sa de la summitul virtual al Grupului celor 20, președintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a propus colegilor săi ca, împreună, să lucreze la dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului. De asemenea, el i-a îndemnat pe omologii săi să introducă un moratoriu asupra sancțiunilor economice aplicate țărilor care au avut de suferit din cauza pandemiei de Covid-19.

Liderul de la Kremlin a vorbit, de asemenea, despre necesitatea creării așa-numitelor coridoare verzi pentru transportul reciproc de medicamente, produse alimentare, tehnologii și aparatură. În opinia lui Putin, ideal ar fi ca țările G20 să adopte un moratoriu solidar asupra restricțiilor în privința mărfurilor de primă necesitate și a tranzacțiilor financiare pentru achiziția lor.

În acest context, președintele a anunțat că Guvernul Rusiei va aloca 1,2% din PIB pentru lupta împotriva acestor fenomene de criză, un sprijin similar urmând să vină și din partea Băncii Centrale a Rusiei. Putin a spus că, la nivelul G20, se impune un plan comun de acțiuni pentru stabilizarea situației, de susținere a economiilor și de restabilire a încrederii în piețele mondiale.

”Un rol cheie în creșterea cererii globale ar trebui, desigur, să revină bugetelor naționale”, a arătat Putin. Dar, pe fondul volatilității accentuate a piețelor mondiale, posibilitățile de împrumut sunt limitate pentru numeroase țări. Situația se complică, a subliniat șeful statului.

Și, a adăugat el, este foarte important să fie asigurat accesul la finanțare pentru țările care au nevoie de resurse, în special, a celor puternic afectate de efectele pandemiei. ”Poate ar trebui să ne gândim și la înființarea, sub egida Fondului Monetar Internațional, a unui fond special, finanțat, în primul rând, din mijloacele băncilor centrale – emitenții valutelor care intră în coșul FMI, după care, să oferim oricărui membru FMI dreptul de a împrumuta bani din acest fond, proporțional cu cota lui în economia mondială, cu dobândă zero și pe termen lung”, a propus președintele rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875055