Hot News
Senatorul Aleksei Pușkov
Pușkov: Cum se va schimba lumea din cauza coronavirusului
15/05
A fost dezvăluit scopul articolelor scandaloase despre Rusia
15/05

Margarita Simonian, despre sistemele de sănătate ale Rusiei și cele ale SUA

Margarita Simonian, redactor-șef al Grupului de presă Russia Today (RT)/ Foto: yandex.ru

Redactorul-șef al Grupului de presă Russia Today (RT), Margarita Simonian, a comparat sistemele de sănătate ale Rusiei și ale Statelor Unite, din punctul de vedere al abordării pacienților cu noul coronavirus.

Astfel, potrivit spuselor sale, în SUA sunt mult mai puțini medici pe cap de locuitor și un număr mai mic de paturi de spital decât în Rusia.
”Trebuie să recunoaștem că America, poate și Germania, au într-adevăr, cea mai bună medicină din lume – pentru oameni cu bani. Din punct de vedere calitativ, este strălucitoare. Medicina de masă, pentru toți, așa cum avem noi – încă din vremurile sovietice – acolo, pur și simplu nu există”, a spus jurnalista pentru postul de televiziune Rossia-1.

În opinia lui Simonian, numeroși americani nu cheamă ambulanța pentru că nu își permit, din cauza costurilor ridicate ale serviciilor medicale.

”Noi avem unde să dăm fuga, în caz de ceva. Acum, la noi, 30% din paturile de spital sunt libere. Trebuie să ne obișnuim cu ideea că, la noi, nu numai că nu e mai rău ca la ei, dar, din multe privințe – în special, din punct de vedere al statului social – trăim mult mai bine. Iar, asta ne explică statisticile pe care le avem – în ceea ce privește numărul de persoane însănătoșite și cele decedate, în Rusia”, a spus Simonian.

Reamintim că, potrivit ultimelor date, numărul de persoane infectate cu Covid-19 în Rusia, de la începutul epidemiei, a depășit 262 000, peste 58 000 au fost vindecate, iar 2.400 de pacienți au murit din cauza bolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875164