Hot News
Guvernatorul și medicul șef i-au luat apărarea asistentei medicale în costum de baie din Tula
22/05
Tratatul Cer deschis. Riabkov: Rusia este gata de dialog cu SUA
22/05

Rosarhiv a deschis accesul la documente despre al Doilea Război Mondial

Faza finală a războiului. Soldații sovietici înscripționează adresele simbolice de destinație: Hitler, Berlin, Reichstag/ Foto de arhivă

Agenția Federală de Arhive (Rosarhiv) și Biblioteca Prezidențială ”Boris Elțîn” au prezentat o culegere de documente de arhivă digitalizate despre cel de-al Doilea Război Mondial (https://www.prlib.ru/collections/ww2-in-archival-documents).

Toate materialele colectate, majoritatea dintre ele făcându-se publice pentru prima dată, vor fi postate pe portalul Bibliotecii Prezidențiale în decurs de câțiva ani. Primul lot este dedicat evenimentelor anterioare izbucnirii războiului. La ora actuală, pe portal sunt disponibile peste 1700 de documente de arhivă, fotografii, fragmente de cronica de cinema.

Mai târziu, pe site, vor apărea informații privind cursul ostilităților militare și rezultatul acestora.

Prima parte a cuprins perioada de dinainte de război – din ianuarie 1933 până la 31 august 1939. Ele reflectă retragerea treptată a Germaniei din acordurile de la Versailles semnate în urma primului război mondial, militarizarea celui de-al Treilea Reich și trecerea la o politică de agresiune și confiscări teritoriale. De asemenea, unele dintre documente se referă la așa-numita „politică de împăcuire a agresorului”, care a fost urmărită de puterile occidentale, în primul rând, Marea Britanie și Franța (v.acordul de la Munchen, septembrie 1938).

24 ianuarie 1938. Telegrama cifrată a împuternicitului de afaceri al URSS în Germania, G. A. Astahov către Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe al URSS cu supozițiile privind acțiunile României în cazul izbucnirii războiului în Europa/ Foto de arhivă

De asemenea, pe site, se poate vedea documente mai puțin cunoscute. De exemplu, este publicat discursul lui Hitler la o întâlnire cu liderii Reichswehr-ului din 1933, care a prezentat planurile de ”salvare” a Germaniei și de transformare a Europei. Există, de asemenea, materiale furnizate de agenții serviciului de informații militare sovietice care dezvăluie mersul negocierilor secrete între conducerea Germaniei și cea a Marii Britanii, precum și un articol al comisarului militar adjunct al apărării, Mihail Tuhacevski, ”Planurile militare ale lui Hitler”, cu notele lăsate de mâna lui Stalin, din anul 1935, și multe alte documente de arhivă.

Noua resursă informațională unică a fost creată pe portalul Bibliotecii Prezidențiale ”Boris Elțîn”, din însărcinarea președintelui Vladimir Putin, relatează postul TV ”Rusia 24”. La acest proiect au participat, de asemenea, Rosarhiv, Administrația prezidențială, serviciile de arhivare ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Apărării, ale Serviciul Federal de Securitate și ale Serviciul de Informații Externe. Această culegere de arhivă este disponibilă pentru utilizatorii din întreaga lume. Toate documentele digitalizate sunt furnizate cu descrieri de arhivă în rusă și engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875109