Hot News
Serghei Lavrov: Nu poți aplica sancțiuni unilaterale în timpul cataclismelor globale
29/05
Serghei Grîzlov: Modificarea acordurilor de la Minsk ar putea avea consecințe ireparabile
29/05

Regimul de autoizolare, prelungit la Moscova până la 14 iunie

Primarul Moscovei Serghei Sobianin/ Foto: vk.com

În capitala Rusiei, regimul de autoizolare introdus pe fondul pandemiei de coronavirus a fost prelungit până la 14 iunie, relatează presa rusă.

În ordinul semnat în acest sens de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, se precizează că, pe perioada respectivă, se prelungește inclusiv regimul de permise și alte restricții, una dintre interdicțiile menținute vizând adunările populare. RIA Novosti menționează că permisul pentru deplasarea prin oraș se înnoiește automat.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia-24, Sobianin a anunțat, totodată, că măsurile sanitare vor fi menținute la Moscova până la apariția unui vaccin împotriva noului coronavirus. El a explicat că, zilnic, în oraș se înregistrează circa 2000-4000 de noi contaminări și că, în pofida scăderii numărului de spitalizați, sunt destule cazuri de pacienți în stare gravă.

În același timp, pe site-ul oficial al Primăriei și pe cel al guvernului capitalei ruse, mos.ru, a fost publicat un grafic pentru plimbări. Adică, pe teritoriul Moscovei va funcționa un anumit regim pentru ieșirile la aer liber, care va intra în vigoare începând din 1 iunie.

Moscoviții se vor putea plimba trei zile pe săptămână, chiar în parcuri, în intervalul între orele 9:00 și 21:00, în timp ce activitățile sportive vor fi permise în intervalul orar 5:00-8:00 dimineața. În ambele situații, portul măștii de protecție și al mănușilor este obligatoriu.

Pe de altă parte, Sobianin a dat de înțeles că, din 1 iunie, se vor deschide toate magazinele nealimentare, dar și unele unități de servicii. În ceea ce privește muzeele, restaurantele, centrele de fitness și centrele de coafură, edilul Moscovei consideră că este prematură redeschiderea lor. Acestea își vor relua activitatea numai în condițiile scăderii considerabile a numărului de noi infectați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875046