Hot News
Ucrainei i s-a amintit de granițele ei inițiale
31/05
Rusia: Vaccin anti-Covid ca picături pentru nas
31/05

Serghei Riabkov: ”Nu vom scoate castanele din foc pentru americani”

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov/ Foto: voennoedelo.com

Noul reprezentant special al președintelui Statelor Unite pentru controlul armelor, Marshall Billingslea, a rostit la Institutul Hudson un discurs din care a reieșit clar că va fi un partener de dialog dificil pentru Moscova. Oficialul american a lansat trei acuzații la adresa Rusiei – încălcarea ”aproape a tuturor” acordurilor din domeniul controlului armelor, scăderea pragului de utilizare a armei nucleare și dezvoltarea unui ”Cernobîl mobil”. Domnul Billingslea a avansat două cerințe pentru Moscova: să așeze China la masa negocierilor și să-și distrugă arsenalul tactic nuclear. Și, a avertizat: cursa înarmării cu SUA ”va ruina Rusia”. Cotidianul Kommersant l-a rugat pe omologul rus al responsabilului american, vice-ministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, să comenteze aceste afirmații.

Reprezentantul special al președintelui Statelor Unite pentru controlul armelor, Marshall Billingslea/ Foto: anna.ners.info

Marshall Billingslea a devenit emisarul președintelui american pentru controlul armelor la începutul lunii aprilie, iar Donald Trump l-a propus, recent, pentru funcția de adjunct al secretarului de stat pentru controlul armelor și securitate internațională. Senatul nu i-a confirmat, deocamdată, candidatura, dar, se pare, că el este văzut de administrația SUA în calitate de principal negociator cu Rusia.

La 8 mai, Billingslea s-a întreținut, pentru prima dată, la telefon, cu vice-ministrul de Externe, Serghei Riabkov, care se ocupă, printre altele și de controlul armelor și al cărui nume a fost des menționat de oficialul american în discursul său de la Institutul Hudson.

Acuzații

Marshall Billingslea a afirmat că ”îl întristează ce a făcut Rusia din sistemul internațional de control al armelor”. ”Sistematic, rușii au încălcat aproape toate acordurile politice sau juridice, la care participă”, a afirmat el, expunând, astfel, prima sa acuzație la adresa Moscovei. Potrivit spuselor sale, Rusia a distrus Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, nu a îndeplinit Inițiativele prezidențiale din 1991-1992, a activat ”Noviciok” în pofida Convenției privind interzicerea armelor chimice și a determinat destrămarea sistemului de acorduri în domeniul controlului armelor convenționale din Europa. ”Arhitectura bilaterală și multilaterală a controlului armelor a primit multe lovituri foarte, foarte serioase din partea Rusiei”, a continuat el. ”Mulți pun la îndoială faptul că Rusia poate fi un partener de încredere în sfera controlului armelor. Dar, noi suntem optimiști și credem că, odată cu înăsprirea regimului de control, se poate aștepta ca Rusia să respecte, pe viitor, acordurile”.

Serghei Riabkov: – Statele Unite sunt un distrugător în serie al acordurilor internaționale și obligațiilor din domeniul controlului armelor (și nu numai în această sferă). An de an, am atras atenția asupra acestui fapt. Încălcările lor vizează atât Statutul ONU, cât și Tratatul de neproliferare a armelor nucleare și multe alte acorduri, diferite ca amploare și caracter, inclusiv teme precum refuzul de a asigura în mod corespunzător ratificarea Tratatului privind interzicerea totală a testelor nucleare și multe altele. Am vorbit despre asta constant, iar cei care doresc pot găsi ușor aceste materiale pe site-ul Ministerului rus al Afacerilor Externe. Colegii americani au cunoscut foarte bine acest lucru.

Vom purta un dialog cu SUA în privința controlului armelor, pentru că înțelegem importanța lui, fiind conștienți de propria noastră responsabilitate, dar vom discuta pornind exclusiv de la considerente ce țin de asigurarea propriei securități. Nu poate fi vorba despre concesii unilaterale din partea Rusiei.

Orice înțelegere trebuie să fie verificabilă. Ținând cont de încălcările în serie ale acordurilor din domeniul controlului armelor, Statele Unite nu pot fi crezute pe cuvânt.

Nici o declarație și obligație politice nu asigură un nivel suficient de încredere în legătură cu ceea ce pot face SUA. Chiar și Tratatele – după cum vedem soarta

Tratatului privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune și a Tratatului Cer Deschis – devin victimele voluntarismului politic american. De aceea, toate viitoarele acorduri trebuie să fie verificabile.

Alt criteriu necondiționat al abordării noastre față de controlul armelor îl reprezintă principiul conform căruia acordurile ce ar putea fi elaborate, pe viitor, trebuie să fie încheiate pe baza acceptului voluntar și liber exprimat al părților. Mă refer, desigur, la cooptarea unor terțe țări la aceste acorduri.

Kommersant: – În al doilea rând, Marshall Billingslea a acuzat Rusia că a adoptat o doctrină nucleară ”extrem de provocatoare”. «Ea presupune escaladarea timpurie și utilizarea armei nucleare în cadrul a ceea ce militarii ruși numesc ”escaladare de dragul victoriei», a declarat emisarul președintelui american. În engleză, asta ar suna escalate to win.

”În spiritul acestei mentalități periculoase, Rusia își modernizează arsenalul controlat de nimeni și care cuprinde mii de unități de așa-numite arme nucleare nestrategice, neacoperite de nici un acord”, a spus Marshall Billingslea. El a acuzat Rusia că organizează regulat manevre militare, în cadrul cărora se exersează folosirea armelor nucleare tactice împotriva membrilor europeni ai NATO. În schimb, SUA nu consideră necesar ca arsenalul nuclear să fie împărțit în strategice și nestrategice (tactice). ”Este o împărțire artificială, o gândire model Războiul Rece”, a afirmat oficialul american. ”Suntem convinși că orice folosire a armei nucleare va avea consecințe strategice. Considerăm că arsenalul nuclear poate fi împărțit numai în acoperite de acorduri și neacoperite și cerem ca toate arsenalele să fie trecute sub un control convenit”.

Serghei Riabkov: – De fapt, SUA ne atribuie nouă nou-dospitele lor concepte privind posibilitatea de a învinge într-un război nuclear. Noi, dimpotrivă, ne pronunțăm la modul cel mai intens posibil împotriva unei asemenea abordări. Dar, nici SUA, nici aliații lor apropiați din NATO, care dețin arme nucleare, nu sunt, din păcate, pregătiți să reconfirme cunoscuta formulă din anii ’80, conform căreia într-un război nuclear nu pot exista învingători și un asemenea conflict nu trebuie niciodată declanșat – ceea ce noi le-am propus de nenumărate ori. Este un indicator îngrijorător al modului în care evoluează gândirea strategică a partenerilor noștri”.

Kommersant: – A treia acuzație formulată de Marshall Billingslea a vizat cele mai noi realizări ale Rusiei în domeniul militar, prezentate de președintele Vladimir Putin, la 1 martie 2018. Oficialul american le-a catalogat ca fiind ”proiecte științifice exotice”. Și a adăugat: ”Nu înțeleg de ce le trebuie un Cernobâl mobil. Au avut, deja, cu astfel de chestii, o serioasă catastrofă ecologică”. Emisarul american nu a precizat despre ce este vorba concret, dar colegii lui au folosit, anterior, această caracterizare pentru racheta de croazieră cu dispozitiv nuclear de propulsare ”Burevestnik”. Evocând catastrofa ecologică, el a făcut aluzie la accidentul de anul trecut de lângă Severodvinsk, soldat cu moartea mai multor oameni și cu o creștere a nivelului de radiații. La acel moment, Ministerul rus al Apărării a declarat că incidentul a fost cauzat de explozia motorului pe bază de propergol al unei rachete. Autoritățile americane au avansat însă altă versiune, conform căreia accidentul s-a produs în timpul testării rachetei ”Burevestnik”.

Marshall Billingslea a cerut Rusiei să nu mai investească în dezvoltarea de noi arme.

”Cred că rușii au pe ce să-și cheltuiască banii. De exemplu, ei au nevoie disperată de o reformă a sistemului de pensii. Dar, dacă vor să-și bage banii în canalizare, să facă cum doresc”, a spus Billingslea.

Serghei Riabkov: – Americanilor le place să numere banii din buzunarele altora. În același timp, nu prea știu să-și diversifice terminologia. Pentru prima dată, această caracterizare făcută noului nostru sistem (Cernobâl mobil, n.r.) am auzit-o de la Christopher Ford (consilierul secretarului de stat, n.r.) , dar cu destul mult timp în urmă, iar acum ei o repetă. Pur și simplu nu stă în picioare.

Lucrăm la sisteme de arme de perspectivă, concomitent vor fi finalizate ciclurile lor de testare și vor fi furnizate forțelor militare. Motivul pentru care procedăm astfel îl constituie retragerea unilaterală a SUA, în 2002, din Tratatul privind apărarea antirachetă (Anti-Ballistic Missile Treaty – ABM Treaty sau ABMT, n.r.). Atunci, conducerea SUA a făcut un pas deosebit de iresponsabil, rupând legătura absolut indisolubilă și obiectivă dintre armamentul strategic ofensiv și cel strategic defensiv. Administrația condusă de George Bush jr. s-a retras din Tratatul privind apărarea antirachetă în pofida tuturor acelor eforturi depuse de noi pentru păstrarea documentului. În final, americanii au primit ceea ce era previzibil.

Să nu-i mai preocupe circumstanțe legate de cum și cât cheltuim noi pentru finanțarea acestor programe. Dacă vor să ajungem la o înțelegere, calea este deschisă. Condiția disponibilității noastre de a analiza tipurile avansate de arme îl reprezintă acceptul SUA pentru o discuție la subiect, punctuală a îngrijorărilor noastre. Iar, ele vizează sistemul american antirachetă care dobândește caracter global, perspectivele plasării în spațiu a unor arme de atac, dezvoltarea unor sisteme convenționale globale de atac și o serie întreagă de alți factori, cu impact direct asupra stabilității strategice. Vom continua, și pe viitor, să susținem principiul respectării unui echilibru extrem de strict al intereselor în toate eventualele acorduri cu SUA, dacă ele vor mai fi posibile. Pilonul acestei abordări, fundamentul ei logic îl constituie legătura indisolubilă dintre armamentul strategic ofensiv și cel strategic defensiv.

Cerințe

Billingslea a avansat și o serie de cerințe la adresa Rusiei, detaliază Kommersant. În primul rând, el a repetat de câteva ori că ”Rusia trebuie să ajute SUA să așeze China la masa tratativelor” în vederea elaborării unui acord trilateral în domeniul controlului armelor. Un document care, potrivit reprezentantului Departamentului de Stat, trebuie să înlocuiască Tratatul START-3, de reducere și limitare a armelor strategice ofensive, încheiat între Rusia și SUA – care expiră în 2021. Marshall Billingslea a spus că, în convorbirea telefonică avută cu Serghei Riabkov, el ”a lăsat foarte clar să se înțeleagă ce așteptări au SUA din partea Rusiei în acest sens”. ”Moscova trebuie să ne ajute să atragem China în acest proces”, a insistat emisarul lui Donald Trump.

În context, el a făcut referire la declarațiile publice ale lui Serghei Riabkov privind importanță extinderii cercului de participanți la acordurile din domeniul controlului armelor, după expirarea START-3. ”În urmă cu vreo doi ani, Serghei Riabkov a declarat că Rusia și SUA nu se pot dezarma la nesfârșit, în timp ce alte țări își sporesc potențialul. Colegul meu arăta că a face multilaterală dezarmarea nucleară reprezintă o prioritate. A fost foarte corect atunci și este și mai important acum”, a afirmat oficialul american.

Potrivit afirmațiilor sale, el s-a înțeles cu omologul său rus în legătură cu o apropiată întâlnire personală, a cărei agendă este acum în lucru. ”Sunt convins că viceministrul Riabkov înțelege: îi vom aminti declarațiile lui că următorul tratat, după START-3, trebuie să fie multilateral. Sper că va acționa în conformitate cu propriile cuvinte. Rusia trebuie să ne ajute să aducem China la masa tratativelor”, a repetat negociatorul american.

Întrebat de moderator prin ce ar putea SUA trezi interesul Chinei, Marshall Billingslea a răspuns: ”Nu sunt interesant în mod deosebit de ceea ce vrea China, cât de ceea ce este obligată să facă”.

Întrebat despre eventualitatea prelungirii START-3 pentru încă cinci ani fără acordul Chinei de a participa la astfel de tratative, Marshall Billingslea nu s-a deranjat să ofere un răspuns direct: ”O, Doamne, nu voi face speculații pe această temă în această fază timpurie a negocierilor. Avem timp să analizăm toate variantele”. Kommersant amintește că START-3 expiră la 5 februarie 2021, dar poate fi prelungit pentru cinci ani, cu acordul părților. Rusia se pronunță pentru prelungire, SUA nu s-au decis încă.

Marshall Billingslea a apreciat că ”rușii au foarte mare nevoie de prelungirea START-3” și a arătat că ”nu și-ar dori să fie în locul vice-ministrului Riabkov”, care trebuie să convingă SUA să accepte o prelungire a unui tratat care are ”numeroase neajunsuri”. În acest sens, el a folosit expresia «to be in his shoes».

Serghei Riabkov: – În privința declarațiilor privind cooptarea unor terțe țări în procesul de negocieri, nu avem nici o obligație față de nimeni, nu datorăm nimănui nimic. Nu este modalitatea, nu este verbul utilizabil, în principiu, în acest caz. Poziția Chinei a fost expusă în repetate rânduri și este bine cunoscută. Noi nu vom scoate castanele din foc pentru americani.

Avem un parteneriat strategic cu China, la care ținem foarte mult. În condițiile în care Statele Unite sunt, de fapt, un partener incapabil să negocieze, un distrugător al arhitecturii întregului sistem de control al armelor, cum am putea – de dragul unor plusuri și avantaje efemere – să construim niște intrigi în acest domeniu?

Nu este ceva serios, este incorect, noi cu așa ceva nu ne vom ocupa.

În ceea ce privește acordurile multilaterale. Am vorbit despre asta nu doar în urmă cu câțiva ani, afirm acest lucru constant. Colegii mei americani mereu m-au impresionat prin abilitatea lor de a extrage din ceea ce se spune doar ceea ce le place. Iar, despre ceea ce nu le place, fie trec sub tăcere, fie reinterpretează. Există în limba engleză cuvântul «misinformation». E mai blând decât «disinformation». Este răspândirea jumătăților de adevăr, trecerea conștientă sub tăcere a unei părți din informație. Este ceea ce fac SUA.

Am spus și voi continua să spun, iar noi am comunicat în repetate rânduri poziția noastră tuturor, în orice caz, tuturor membrilor ”grupului celor cinci puteri nucleare”, că, după obținerea unei înțelegeri în privința START-3, ne vom apropia maxim de un prag, dincolo de care orice alte potențiale acorduri în domeniul controlului asupra rachetelor nucleare trebuie să țină cont de potențialul deținut de toate puterile nucleare. Acest lucru se poate dobândi doar pe calea dialogului, a negocierilor în format multilateral.

La Washington se știe foarte bine că prioritatea noastră în dezbaterea acestui subiect o constituie cooptarea la aceste negocieri a aliaților apropiați ai SUA din NATO, care dețin arme nucleare – Marea Britanie și Franța. Marea Britanie și Franța cunosc foarte bine poziția noastră, dar, ca să spunem așa, nu există o dorință deosebită din partea lor de a se implica. Și, uite așa, revenim la ceea ce am afirmat mai devreme și anume că orice noi negocieri sunt posibile numai pe baza unui acord clar și voluntar exprimat al tuturor părților de a participa la astfel de discuții. Este valabil și pentru Marea Britanie, și pentru Franța, și pentru China.

Subliniez: pentru China, este valabil pe deplin. Cu mare respect și înțelegere abordăm poziția Beijingului (autoritățile chineze au declarat în repetate rânduri că nu doresc să intre în negocieri cu SUA pe tema controlului asupra armelor, n.r.). După părerea noastră, calea optimă de a merge înainte este prelungirea tratatului dintre Rusia și SUA sub forma în care este scris și există, fără condiții preliminare, pe o perioadă de cinci ani. Cât privește grija pentru pantofii mei… apreciez această preocupare emoționantă, dar, în principiu, pot trăi și fără ea”.

Kommersant: – A doua cerință formulată de Marshall Billingslea s-a referit la inițiativele unilaterale și paralele ale președinților SUA, URSS și Rusia din 1991-1992, mai precis despre obligativitatea voluntară privind retragerea din arsenalul militar și reducerea unei părți considerabile a armelor nucleare nestrategice. ”Vrem ca Rusia să-și respecte promisele reduceri de rachete din teatrul de operațiuni militare, inclusiv lichidarea tuturor focoaselor lor nucleare pentru sistemele tactice terestre”, a declarat el.

Serghei Riabkov: – Inițiativele prezidențiale sunt îndeplinite, de către Rusia, în totalitate. Volumul focoaselor nucleare nestrategice a fost redus cu trei sferturi, toate armele de acest tip au fost transferate pe teritoriul național al Rusiei.

Între timp, Statele Unite păstrează un potențial însemnat de armament nuclear nestrategic în imediata apropiere a granițelor Rusiei.

Iar acum, americanii, la nivelul ambasadorilor lor, afirmă în mod provocator că acest potențial trebuie să avanseze și mai aproape de teritoriul Rusiei. Mă refer, desigur, la declarațiile scandaloase ale ambasadorilor SUA de la Varșovia și Berlin. Este o politică de presiune, șantaj, de continuare a liniei de confruntare.

Pentru a obține o normalizare a situației și trecerea discuțiilor într-o notă mai liniștită, SUA ar trebui, pentru început, să-și retragă din Europa tot armamentul său nuclear nestrategic, să-l readucă pe teritoriul lor și, astfel, să asigure îndeplinirea chiar de către Washington și aliații lui, care sunt state nenucleare, în virtutea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare, îndeplinirea în totalitate a tuturor articolelor cheie, fundamentale ale documentului. Prevederi care, amintesc, interzic, printre altele, trecerea controlului asupra armelor nucleare către state nenucleare.

Avertisment

Marshall Billingslea a avertizat că, dacă Rusia și China nu vor fi de acord să se înțeleagă în privința controlului armelor în condițiile impuse de SUA, va fi o cursă a înarmării pe care Moscova și Beijing nu o vor câștiga. ”Știm cum se câștigă astfel de curse. Știm cum să-i determinăm pe adversari să se ruineze. Iar, dacă va fi nevoie să facem asta, nu vom ezita”.

Serghei Riabkov a sfătuit Statele Unite să se uite în propriile buzunare și a adăugat că Rusia se descurcă și fără grija lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875048