Hot News
Ministerul Sănătății a aprobat alt preparat anti-Covid
09/07
Guvernatorul de Habarovsk, reținut. Este suspectat de crimă organizată
09/07

Putin și Xi Jinping au vorbit la telefon despre colaborare economică

Foto: TASS

Președintele Rusiei, Vladimir Putin și omologul său din China, Xi Jinping, au avut o convorbire telefonică în cadrul căreia părțile au analizat cooperarea economică dintre cele două țări, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

”A fost subliniată dorința de a continua dezvoltarea activă a cooperării economice, cu accent pe ample proiecte din domeniul livrărilor de hidrocarburi, al atomului pașnic, construcțiilor de avioane civile, al colaborării pe segmentul inovațiilor și al cercetărilor științifice”, a detaliat documentul citat de ”Izvestia”.

De asemenea, părțile au confirmat interesul reciproc pentru coordonarea și pe mai departe a eforturilor Moscovei și Bejingului pe liniile Consiliului de Securitate al ONU, Organizației de Colaborare de la Shanghai și BRICS.

Merită menționat că, în timpul discuțiilor cu Putin, Xi Jinping a exprimat disponibilitatea țării sale de a coopera cu Rusia în domeniul dezvoltării unor vaccinuri împotriva infecțiilor cu noul coronavirus. În opinia lui, Beijingul și Moscova se ajută una pe cealaltă în cel mai dificil moment al epidemiei, conferind o nuanță strategică relațiilor ruso-chineze în noua epocă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3299265