Hot News
În Rusia, pentru prima dată, au fost degajați anticorpii împotriva coronavirusului
15/07
Rusia a renunțat să cumpere produse străine pentru combaterea Covid-19
16/07

Putin și Merkel au respins atacurile Ucrainei asupra acordurilor de la Minsk

Foto: EPA

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, au ajuns la concluzia că acordurile de la Minsk sunt importante și trebuie realizate necondiționat, informează RIA Novosti. A fost reacția celor doi șefi de stat la declarația Kievului privind necesitatea de a revizui înțelegerile legate de situația din Donbass.

Într-o discuție telefonică, președintele rus și cancelarul german au confirmat că, în prezent, nu există alternative la acordurile de la Minsk, ce reprezintă singura bază pentru restabilirea păcii în partea de est a Ucrainei. Putin și Merkel au căzut de acord că înțelegerile convenite sunt deosebit de importante și trebuie duse la îndeplinire, la fel ca și hotărârile adoptate la summiturile celor patru state participante la Formatul  Normandia (Germania, Franța, Rusia și Ucraina, n.r.)

”Merkel s-a pronunțat în favoarea intensificării eforturilor în această direcție”, a precizat biroul de presă al Kremlinului.

Convorbirea telefonică dintre Putin și Merkel survine după ce vicepremierul Guvernului ucrainean, pe probleme de reintegrare a teritoriilor temporar ocupate, Aleksei Reznikov, a apreciat că acordurile de la Minsk nu mai sunt de actualitate. În același timp, el a admis că, în curând, Ucraina va insista pentru revizuirea înțelegerilor existente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2874983