Hot News
Premierul Mișustin a semnat o ordonanță privind angajarea femeilor cu copii
27/07
Rusia și SUA au început consultări privind stabilitatea strategică
27/07

Peste 40% dintre locuitorii Moldovei vor să adere la Uniunea Eurasiatică

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon/ Foto: RIA Novosti

Peste 40% dintre locuitorii Republicii Moldova preferă aderarea țării la Uniunea Economică Eurasiatică (EAES), arată rezultatele unui sondaj de opinie prezentate, luni, de Asociația sociologilor și demografilor, scrie RIA Novosti.

La întrebarea dacă, duminica următoare, în Moldova, s-ar desfășura un referendum și locuitorii țării ar trebui să aleagă la ce uniune economică să adere, 42% dintre respondenți s-au pronunțat în favoarea aderării la EAES, în timp ce 41% au indicat Uniunea Europeană. În același timp, 5% dintre participanții la chestionar au declarat că nu s-ar prezenta la urme, 5% că nu s-au decis în privința alegerii lor, iar 7% dintre respondenți consideră că Moldova nu trebuie să adere la nici o uniune.

În ianuarie anul curent, conform datelor sondajului, 40,1% dintre persoanele intervievate au declarat că și-ar da votul pentru EAES. Cooperarea cu Uniunea Europeană a fost susținută de 38,7% dintre respondenți. Totodată, 7,8% din populație s-ar pronunța împotriva ambelor uniuni, 7% nu s-au decis în privința răspunsului, iar restul de 6,4% nu ar lua parte la un asemenea vot.

În altă ordine de idei, același sondaj al Asociației sociologilor și demografilor arată că președintele Moldovei, Igor Dodon, continuă să rămână cel mai popular politician al țării, chiar dacă ratingul său scade comparativ cu datele din iulie anul curent.

Potrivit studiului sociologic, Dodon este susținut de 27,95% dintre respondenți (29,8% în iunie), urmat de fostul premier Maia Sandu, cu 18,75% (17,8% luna trecută) și liderul ”Partidul nostru”, Renato Usatîi – 6,8% (față de 5,1%).

Primarul Chișinăului, Ion Cebanu, a acumulat 4,75% dintre preferințele electoratului, premierul Ion Chicu – 4,25%, șeful Partidului Democrat, Pavel Filip – 3,95%, președintele partidului Platforma ”Onoare și adevăr”, Andrei Năstase – 3,1%, speakerul Parlamentului, Zinaida Grecianîi – 3%, liderul partidului ”Șor”, Ilan Șor – 2,75%, președintele Partidului comunist, Vladimir Voronin – 1,95%, liderul partidului Pro Moldova și fostul speaker al Parlamentului, Adrian Candu – 1,1%.

Pe de altă parte, sondajul a scos în evidență faptul că 12,45% dintre locuitorii Moldovei nu au, în general, încredere în politicieni, iar 7,5% dintre respondenți nu au dorit să răspundă la această întrebare.

Sondajul a fost efectuat din 14 până la 24 iulie, la el participând 1175 de persoane din 87 de localități ale țării, marja de eroare fiind de 3%.
RIA Novosti amintește că alegerile prezidențiale sunt programate, în Republica Moldova, pentru 1 noiembrie anul curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875136