Hot News
Ivan al IV-lea cel Groaznic, un Ţar al Întregii Rusii. Din însemnările astrologului Sergiu Bălan
25/08
Serghei Lavrov: Riscurile scenariului ucrainean în Belarus
26/08

Cazul Navalnîi. Kremlinul spune că sunt mai multe variante

Foto: ndn.info

Kremlinul consideră că trebuie analizate diferite versiuni ale celor întâmplate cu bloggerul Aleksei Navalnîi (în imagine), iar atâta timp cât nu a fost stabilită cauza, nu există motiv pentru o anchetă, scrie ”Rossiiskaia Gazeta”.

Kremlinul a luat legătura cu medicii ruși, pentru ca aceștia să comenteze din punct de vedere profesional declarația clinicii germane, unde opozantul Navalnîi a fost transferat pentru continuarea tratamentului. Adresându-se jurnaliștilor, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a arătat că nivelul scăzut de colinesterază a fost stabilit încă din primele ore de la internarea lui Navalnîi în spitalul de la Omsk, iar atropina, care i se administrează acum în Germania, a fost introdusă în medicație în prima oră de la instalarea bolnavului în secția de terapie intensivă din Omsk.

Reprezentantul Kremlinului a subliniat, totodată, că important este să se clarifice cauza nivelului scăzut de colinesterază, o cauză pe care nimeni nu a identificat-o până acum, analizele efectuate neindicând existența unei substanțe care ar fi putut provoca o astfel de stare. ”Analitica medicală coincide total și la medicii noștri și la cei germani, dar concluziile diferă”, a constatat Peskov. ”Noi nu înțelegem care este motivul pentru care colegii noștri germani se grăbesc folosind cuvântul ”otrăvire”, a spus secretarul de presă al președintelui rus. Această versiune a fost luată în calcul de la bun început și de medicii ruși, dar substanța nu a fost identificată. Nu a fost găsită nici de medicii din Germania. ”Să evoci o singură versiune ni se pare incorect, în această etapă”, a explicat Peskov.

Președintele Vladimir Putin nu a dat ordine privind transportul lui Navalnîi în străinătate. ”Trei zile au luptat medicii noștri pentru viața pacientului și, posibil, i-au salvat-o. Diferitele noastre instituții au rezolvat cu maximă operativitate toate problemele privind completarea documentelor, ținând cont de situația complexă și de dorința soției de a-l duce cât mai repede în Germania”, a subliniat Peskov. De fapt, nici nu era nevoie de ordinele președintelui: sistemul funcționează minunat și singur, a spus el.

Potrivit aprecierilor sale, pentru o anchetă penală este nevoie de motiv. ”Mai întâi, trebuie găsită substanța, trebuie stabilit ce anume a cauzat această stare… Deocamdată, constatăm că pacientul se află în comă”, a amintit oficialul. De aceea, de investigații se ocupă acum medicii dar, din păcate, fără rezultate, încă: răspuns la întrebarea ce a provocat scăderea colinesterazei nu este. Moscova nu va fi decât recunoscătoare dacă vor reuși să clarifice acest aspect colegii germani. ”Dacă se va stabili ce fel de substanță este și că este vorba despre otrăvire, atunci, desigur, va exista și motiv pentru o anchetă, fără îndoială”, a insistat Peskov. Iar asta trebuie privită ca una dintre versiuni, pentru că mai sunt și multe alte versiuni medicale despre ce ar fi putut cauza această stare a pacientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875093