Serghei Lavrov: În apropierea granițelor rusești și în alte părți ale lumii. Interviu. Text integral (III)

Interviu cu ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, pentru mass-media rusă și cea străină, cu privire la problemele de actualitate din agenda internațională, Moscova, 12 noiembrie 2020. Text integral

Întrebare: Ați răspuns deja la întrebări pe tema alegerilor din Statele Unite. Mulțumesc că ați fost sincer. Aș dori să trec la tema relațiilor strategice. Ce chestiuni pot fi analizate și rezolvate cu actuala Administrație a SUA?

Serghei Lavrov: Noi am avut numeroase propuneri. Când președintele D. Trump s-a instalat la Casa Albă, reacția noastră a fost sinceră, având în vedere numeroasele lui declarații publice despre dorința de a stabili relații bune cu Federația Rusă.

Am fost de două ori la Casa Albă. Am fost primit de președintele D. Trump în 2016 și, mai recent, la sfârșitul anului 2019. De fiecare dată, am simțit dorința lui sinceră de a colabora cu Rusia în condiții de avantaj reciproc, de a asigura interesele naționale ale SUA  în asociere cu asigurarea intereselor rusești. Salutăm o astfel de stare de spirit, dar, în realitate, nu ea a definit activitatea practică a Administrației SUA. Cum am spus, de aproape 50 de ori au fost introduse sancțiuni, ceea ce nu s-a întâmplat sub nici o altă Administrație, ai căror conducători au fost mult mai puțin pozitivi în afirmațiile lor publice față de Federația Rusă.

Cu toate acestea, noi știm că, întotdeauna, cei supărați sunt în pierdere. Noi nu ne supărăm. Abordăm acest gen de situații, relațiile cu una dintre cele mai mari puteri ale lumii, din punct de vedere pragmatic, al politicii reale. Iar pragmatismul și politica reală cer ca noi și americanii să încercăm, totuși, să păstrăm un dialog pe probleme legate, în primul rând, de stabilitatea strategică. Este esențial acest lucru. Dialogul trebuie menținut de o manieră care să nu distrugă toate mecanismele, care, de bine, de rău, au asigurat, decenii la rând, această stabilitate strategică, spre binele Federației Ruse și a Statelor Unite și spre siguranța tuturor celorlalte popoare ale lumii. Și nu există nici o exagerare aici.

În ultimul timp, la fiecare eventual element de iritare, care, de regulă, întotdeauna se crea din Washington, am încercat să răspundem în mod constructiv.

Când președintele B. Obama a inventat tema amestecului rusesc în alegerile americane din 2016, imediat am propus deschiderea unui canal special de comunicare închisă, care exista la noi pe linia centrelor de reducere a pericolului nuclear, în cazul unor incidente atomice, a suspiciunilor privind intențiile celuilalt. În SUA există o foarte bună linie de comunicare închisă. Când am fost acuzați că, prin ”hackerii noștri” ne amestecăm în spațiul cibernetic al SUA pentru a ”manipula votul”, ”pentru a mânui rezultatul alegerilor”, pentru a ”sparge serverul Partidului Democrat”, imediat am propus redeschiderea acestui canal închis de comunicare pentru ca, prin intermediul lui, americanii să-și transmită pretențiile, fără să se teamă că vor fi dezvăluite. Iar noi vom răspunde la toate apelurile și preocupările lor.

Am trimis câteva astfel de solicitări, dar de fiecare dată am fost refuzați. Când, în mandatul lui D. Trump, iar s-a început să se vorbească despre Rusia care ”se amestecă în alegeri”, ”fără să reacționeze la îngrijorările americanilor”, le-am propus în mod cinstit să publice așa, pe față, întreaga  corespondență purtată pe acest canal închis de comunicare, din octombrie 2016 până în ianuarie 2017 și în cadrul căreia noi le-am propus americanilor să începem un dialog deschis, pentru ca ei să ne prezinte concret preocupările lor, iar noi să răspundem. Au refuzat categoric, nu au dorit să le publice. Noi, însă, am vorbit despre însuși faptul că asemenea propuneri au fost făcute.

Mai departe, au început să apară probleme legate deja de acordurile din domeniul dezarmării – spre exemplu, cu Tratatul privind lichidarea rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF). Evocând un pretext absolut inventat, SUA ne-au acuzat că dezvoltăm o rachetă care ar fi fost testată pe o distanță interzisă și au anunțat că se retrag din Tratat. Invitația noastră de a inspecta această rachetă a fost respinsă cu aroganță. Nu numai că nu și-au trimis specialiștii, dar americanii au interzis tuturor țărilor NATO să răspundă invitației noastre, pentru că îi chemasem și pe ei la prezentare. Doar grecii, turcii și bulgarii ”nu s-au supus” apelului SUA. Ei și-au trimis atașații militari care, timp de câteva ore, au studiat racheta, le-au pus întrebări specialiștilor noștri și au primit răspunsuri. Turcia, Grecia și Bulgaria sunt țări care, probabil, nu dispun de specialiști de nivelul celor din SUA, care ar fi putut pune întrebări mult mai competente despre caracteristicile rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune. Dar Washingtonul a refuzat să vină, anunțând retragerea din INF. Și, foarte curând, a devenit clar de ce au făcut așa. Pentru că intenționau să desfășoare rachete interzise prin Tratat cu mult înainte de a anunța că Tratatul a încetat să mai existe. Iar acum vedeți cum aceste rachete încep să se desfășoare în Japonia, în Coreea de Sud… În același timp, dispozitive de apărare antirachetă, situate în special în România și care vor fi amplasate și în Polonia (așa-numitele MK-41), așa cum am presupus noi, au început să fie operativ folosite pentru lansarea de rachete de croazieră.

Când, de-a lungul anilor, ne-am exprimat îngrijorarea, americanii ne spuneau că MK-41 reprezintă doar apărare antirachetă și că vor lansa antirachete. Dar ele sunt produse de corporația Lockheed Martin. Iar pe site-ul companiei este postată o reclamă ce afirmă că dispozitivele MK-41 sunt un produs cu dublă destinație: cu același succes, ele pot lansa atât antirachete, cât și rachete de croazieră de atac. Ceea ce înseamnă desfășurarea la sol a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, ceea ce a fost interzis de INF.

La două luni după ce INF și-a încetat existența, din inițiativa Statelor Unite, americanii au testat această instalație cu o rachetă de croazieră de atac. Când noi eram acuzați că încălcăm Tratatul și tocmai de aceea americanii trebuiau să se retragă din el, am avut de-a face cu un caz de ipocrizie și înșelăciune. De fapt, ei au erau cei care doreau să se retragă, pentru că aveau nevoie de aceste arme în Europa și, în special, în Asia.

În ceea ce privește situația actuală a rachetelor, din această categorie de arme, Președintele Rusiei, V. Putin a trimis, încă de acum un an, tuturor partenerilor săi, inclusiv tuturor țărilor NATO, propuneri de depășire a crizei provocate de distrugerea INF. El a confirmat că Rusia va declara un moratoriu asupra desfășurării la sol a rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune până când, într-o regiune a lumii, nu vor apărea sisteme similare de producție americană. El a propus ca acest moratoriu să fie reciproc, subliniind că Rusia va fi gata să analizeze măsuri corespunzătoare de verificare. Propunerea a fost ignorată de toate țările, mai puțin de Franța. Francezii s-au arătat interesați de modul în care un astfel de moratoriu ar putea fi verificat. Este cheia încrederii reciproce. Toți ceilalți au spus ”nu”. Pe motiv că Rusia are deja această rachetă, ea ”încalcă tot” și pentru că ”nu vrea” ca și alții să aibă așa ceva, Rusia propune așa-numitul moratoriu.

Dar nu ne pierdem curajul și continuăm să credem că o nouă desfășurare de rachete cu rază medie și mai scurtă în Europa și în Asia (dar în primul rând în Europa) va fi o amenințare colosală. Deși, inclusiv din Asia, ele vor constitui un pericol pentru o parte a teritoriului nostru, chiar dacă vor fi amplasate, după cum s-a declarat, pentru descurajarea Chinei. Totuși, am venit cu o nouă inițiativă, formulată de Președintele Rusiei. La capitolul rachetelor cu rază medie și mai scurtă de acțiune, el a propus să se revină la un moratoriu comun reciproc, în condițiile rezolvării problemelor legate de încredere prin măsuri de verificare. Din moment ce NATO, americanii dispun de dispozitive MK-41 în România și Polonia, ce pot lansa rachete de croazieră de atac de la sol, iar noi avem racheta 9M729, suspectată că încalcă principiul distanței de acțiuni stabilită prin INF, haideți să organizăm verificări reciproce. Ei ne-ar arăta dispozitivele lor, noi le-am arăta racheta noastră. Mai mult, suntem dispuși (chiar dacă nu-i vom convinge că racheta 9M729 nu are o rază de acțiune mai mare de 500 kilometri), nu doar să o retragem din Regiunea Kaliningrad, dar, în general, din partea europeană a Federației Ruse. Oare nu este aceasta o propunere cinstită? Deocamdată nu există nicio o reacție distinctă în privința ei. Ceea ce ne confirmă, odată în plus, că, de fapt, americanii nu au nevoie de controlul armelor. Ei au nevoie să-și desfășoare fără nici un control armele, pe care le consideră necesare pentru descurajarea ba a Chinei, ba a Rusiei, ba mai știu eu a cui.

Încă o propunere. Am menționat deja problemele cibernetice. Foarte recent, în SUA a izbucnit din nou isteria privind amestecul în tot și în toate prin intermediul spațiului cibernetic. De mult promovăm la ONU inițiativa privind necesitatea asigurării  securității informaționale internaționale, dar astfel încât acest spațiu cibernetic, în special internetul, să fie controlat nu de cineva anume, ci acest control să fie unul colectiv și ca toate țările să înțeleagă cum funcționează internetul, că el funcționează în asemenea fel încât să nu știrbească nimănui securitatea națională. Continuăm aceste eforturi la ONU. Nu tuturor le convine această idee; americanii încearcă să frâneze lucrurile. Dar decizia adoptată recent de Adunarea Generală a ONU propune continuarea activității de convenire a regulilor pentru un comportament responsabil în spațiul cibernetic al tuturor statelor.

Concomitent, le-am propus americanilor (după cum știți, în septembrie anul curent, a fost prezentată inițiativa Președintelui Rusiei, V. Putin) de a intensifica în mod substanțial colaborarea bilaterală în spațiul cibernetic, de a relua activitatea stopată de ei a grupului de lucru care a existat și care funcționa cu destul succes, de a întreprinde o serie de alte măsuri ce-ar permite reducerea considerabilă a tensiunilor în sfera cibernetică prin asigurarea unui dialog transparent și prin renunțarea la acuzații nefondate, însoțite de retragerea din orice discuție.

Avem destule inițiative menite să rezolve, cu SUA, chestiunile securității globale, pusă serios la încercări din ce în ce mai multe.

Acum, SUA se retrag din Tratatul Cer Deschis (DON). Tratatul prevede că datele obținute ca urmare a zborurilor în cadrul Cerului Deschis trebuie furnizate tuturor celorlalte părți ale acestui tratat, adică acestea nu trebuie furnizate neparticipanților. Noi știm că americanii își ”prelucrează” intens toți aliații din NATO, care rămân în DON. Washingtonul cere de la ei ca aceștia să semneze documente conform cărora, când aceste țări vor rămâne în tratat, fără SUA, să le transmită datele obținute în timpul zborurilor deasupra Rusiei. Oare este cinstit? Deloc nu e. Adică SUA nu vor să arăte nimănui nimic, dar vor extrage ilegal, de la aliații lor, informații pe care, în virtutea prevederilor acordului, aceștia nu au dreptul să le comunice americanilor. În același timp, Washingtonul cere aliaților lui europeni și altor state occidentale să refuze cererile Rusiei (în cazul în care Tratatul va continua să funcționeze) de a efectua zboruri deasupra obiectivelor militare americane de pe teritoriul lor. Este, de asemenea,  o încălcare dintre cele mai grosolane a Tratatului. Dar americanii – o știm asta – își obligă partenerii să impună Rusiei astfel de cerințe.

Firește că nu putem accepta așa ceva. Dacă se dorește ca Tratatul să rămână în vigoare și dacă noi vom dori să rămânem parte, vom cere de la partenerii noștri să ne confirme juridic, în scris, că, în primul rând, nu vor interzice survolarea vreunor părți din teritoriul lor. Dacă acolo sunt sau nu baze americane, este teritoriul lor, teritoriul țărilor occidentale ce rămân în Tratat. În al doilea rând, că se obligă în mod categoric să nu transmită Statelor Unite ale Americii date privind zborurile efectuate deasupra Federației Ruse.

Revenind la Tratatul START. Dacă dispare, nu ne va mai rămâne nici un tratat pentru controlul armelor și menit să ofere condiții transparente pentru menținerea stabilității strategice. Suntem gata să demarăm un dialog axat pe toate tipurile de arme, inclusiv  cele anunțate de președintele V. Putin, arme aflate în plin proces de dezvoltare sau care intră deja în dotarea forțelor armate. Am declarat deschis că sistemele ”Sarmat” și ”Avangard” intră sub incidența Tratatului privind armamentul strategic ofensiv. Suntem gata să înscriem aceste arme în Tratat. Restul – ”Poseidon”, ”Burevestnik” și altele – nu se înscriu în criteriile acestui Tratat. De aceea, pentru a discuta despre aceste arme, avem nevoie de noi negocieri, de un nou cadru. Noi propunem demararea unui dialog, dar care să nu vizeze doar dezbateri, cum propun americanii, legate de numărul de focoase, pentru ca ei să afle, în sfârșit, ce se întâmplă la noi cu armele nucleare tactice (îi interesează acest aspect). Focoasele sunt un lucru secundar. Contează, în primul rând, acele mijloace ce pot transporta respectivele focoase.

Le propunem americanilor să ne așezăm la masă și să analizăm noua situație creată, să inventariem noile noastre arme, noile arme planificate de americani, dar, cel mai important, să analizăm doctrinele care s-au elaborat în țările noastre și ce presupun utilizarea armei nucleare, ce stabilesc condițiile acestei utilizări. În prevederile lor doctrinale, SUA au redus drastic pragul de utilizare a armei nucleare. Se dezvoltă focoase cu putere scăzută, în speranța folosirii lor în mod preventiv, ca armă de câmp de luptă. Este o evoluție extrem de periculoasă a situației. Doctrinal, cosmosul și spațiul cibernetic sunt definite în SUA drept arenă pentru operațiuni militare. Și toate acestea trebuie discutate. Este mult mai important decât numărul focoaselor nucleare tactice. Focosul în sine nu are nici o valoare. El devine important când există un mijloc de transport și o doctrină ce pune acest dispozitiv în acțiune. Iată ce am vrea noi să discutăm.

Dacă Statele Unite abordează cinstit aceste discuții și nu vor, din nou, să marcheze ”într-o singură poartă”, trebuie să fie de acord cu o astfel de abordare. Sperăm foarte mult ca viitoarea Administrație, indiferent de cine se va instala la Casa Albă, să înțeleagă responsabilitatea ce-i revine pe linie de stabilitate strategică, ținând cont inclusiv de aceste foarte neplăcute tendințe – distrugerea a tot ce a fost și incapacitatea de a crea ceva nou, dar la fel de cuprinzător.

Și ultimul lucru. Componența participanților la aceste negocieri. Toată lumea știe obsesia cu care SUA cer atragerea Chinei în aceste tratative. Nu ne opunem extinderii negocierilor de la un format bilateral la unul multilateral. Dar noi respectăm în totalitate poziția Chinei, care a declarat că potențialul ei este incompatibil cu potențialul Rusiei și cu cel al Statelor Unite, motiv pentru care, acum, nu poate și nici nu va participa la negocieri. Deși, din câte înțeleg, poartă niște consultări cu americanii. Și noi avem consultări pe diferite probleme. Dar dacă va fi vorba de negocieri, iar Washingtonul este atât de convins că fără China nu se poate crea nimic nou, să-i convingă americanii pe chinezi că fără ei nu se poate. Noi nu avem nimic împotrivă. Noi, însă, nu intenționăm să convingem China, înțelegând perfect și respectând poziția ei. Dar dacă, până la urmă, negocierile vor căpăta contur multilateral, atunci noua configurație trebuie să includă Marea Britanie și Franța. Când le-am spus acest lucru americanilor, ei au răspuns că ”este cu totul altceva”, că sunt aliații lor, în timp ce China este o amenințare pentru noi toți. Ce logică mai este și asta? De acord, sunt aliații Statelor Unite, dar tocmai de aceea este important de ținut cont și de potențialul lor nuclear. Francezii testează acum un nou submarin și rachete noi. Francezii sunt aliații SUA și sunt legați de Articolul 5 al Tratatului de la Washington. Cum poți să spui că, ”din moment ce sunt prietenii noștri, trebuie lăsați în afara cadrului?”. Este cel puțin nepoliticos. Este de la sine înțeles că o astfel de abordare a problemei nu va fi acceptată.

Am vorbit atât de mult pentru că vedeți că noi avem destule propuneri concrete și constructive, la care încă mai așteptăm răspuns din partea oricărei administrații, indiferent de cine va prelua Casa Albă la 20 ianuarie 2021