Putin a răspuns la întrebările mass-media despre situația din Karabah. Stenograma. VIDEO

Președintele rus Vladimir Putin, vorbind în direct pe postul de televiziune ”Rossia 24”, a răspuns la întrebări cu privire la situația din Nagornîi Karabah și viziunea sa asupra rezolvării acestui conflict.

 Întrebare: Vladimir Vladimirovici, a trecut o săptămână din momentul semnării celei mai importante declarații între Azerbaidjan, Armenia și Rusia. Cum credeți că se derulează îndeplinirea ei, acum? Ce s-a reușit? Care ar putea fi problema? Dar cel mai important – în opinia dumneavoastră, va putea acest acord să desfacă acest nod foarte strâns, această chestiune atât de veche și de complicată în condițiile în care, după cum singur ați spus, fiecare dintre părți are adevărul ei?

Vladimir Putin: Cel mai important lucru care s-a reușit este încetarea vărsării de sânge. Am spus deja, au murit peste 4000 de oameni, numai după datele oficiale. Cred, însă, că, în realitate, au murit mai mulți. Sunt zeci de mii de răniți, mutilați. Și știți, asta nu e film. Este o tragedie, care se întâmplă în viață, cu oameni concreți, cu familii concrete. De aceea, încetarea vărsării de sânge reprezintă principalul rezultat.

Dar pentru a înțelege ce se întâmplă, trebuie, totuși, să ne întoarcem în istorie, în cel mai strict sens al cuvântului. Sunt obligat să amintesc faptul că totul a început în deja îndepărtatul an 1988, când, în orașul Sumgait, au avut loc ciocniri pe motive etnice. Atunci, a avut de suferit populația civilă, armeană, după care, evenimentele s-au extins asupra zonei Nagornîi Karabah. Și, întrucât conducerea de atunci a Uniunii Sovietice nu a reacționat cum ar fi trebuit la evenimentele petrecute… Repet, încă o dată: sunt chestiuni delicate și nu vreau să iau partea cuiva, iar acum, în general, chiar este imposibil să spui cine are dreptate, cine este vinovat, dar era necesar ca lucrurile să fie puse în ordine – trebuiau apărați oamenii, populația civilă. Ceea ce nu s-a făcut însă. Prin urmare, armenii au pus singuri mâna pe arme și a început acest conflict prelungit, care durează, de fapt, de mulți ani și care a condus la faptul că, în 1991, Karabah și-a declarat independența, suveranitatea, neatârnarea, iar în 1994 au fost semnate acordurile de la Bișkek, memorandumul de la Bișkek, care a pus capăt ostilităților militare la acel moment.

Și care a fost rezultatul? Rezultatul a fost că Nagornîi Karabah și-a proclamat independența, cum am spus deja și încă șapte raioane limitrofe au trecut sub controlul armenilor, sub controlul Armeniei, de fapt.

Iată, concret, ce am moștenit noi din trecut și ce a trebuit să rezolvăm.

După părerea mea, faptul că ostilitățile militare au încetat și, foarte important, că s-a convenit deblocarea tuturor rutelor de transport, s-au restabilit legăturile economice este extraordinar de important, pentru că acest lucru creează baza pentru normalizarea relațiilor pe o perioadă lungă de timp.

Observație: Întorcându-ne în istorie: atunci nici statutul Karabahului nu a fost recunoscut de nimeni.

Vladimir Putin: Este adevărat, nici atunci și nici mai târziu nu a fost recunoscut. Și pentru că veni vorba, nici chiar Armenia nu l-a recunoscut.

Întrebare: Acum, mai există această problemă, statutul Karabahului?

Vladimir Putin: Da, o astfel de problemă există, statutul definitiv al Karabahului nu a fost soluționat. Ne-am înțeles să fie păstrat status-quo-ul, situația existentă în momentul de față. Ce va fi mai departe, va trebui rezolvat pe viitor sau de către viitorii lideri, de viitorii participanți la acest proces. Dar, după părerea mea, dacă vor fi create condiții pentru o viață normală, pentru restabilirea relațiilor între Armenia și Azerbaidjan, între oameni, în viața lor de zi cu zi, în special în zona de conflict, acest lucru va crea condiții și pentru determinarea statutului Karabahului.

În ce privește recunoașterea / nerecunoașterea Karabahului în calitate de stat independent, de sine stătător, chestiunea poate fi evaluată diferit, dar, fără nici o îndoială, a fost un factor substanțial, inclusiv în timpul sângerosului conflict, care sper că s-a încheiat. Pentru că însuși faptul nerecunoașterii Karabahului, inclusiv de către Armenia, și-a lăsat în mod semnificativ amprenta asupra evoluției evenimentelor și a percepției lor.

Aici trebuie să vorbim deschis: la vremea respectivă, după acțiunile criminale, fără nici un dubiu, ale fostei conduceri georgiene – am în vedere atacurile lansate asupra forțelor de menținere a păcii în Osetia de Sud – Rusia a recunoscut independența Osetiei de Sud și a Abhaziei. Am considerat corectă voința exprimată de populația din Crimeea și dorința oamenilor care trăiau acolo de a se reuni cu Rusia, am ieșit în întâmpinarea oamenilor și am făcut acest lucru în mod deschis. Unora poate le place, altora poate că nu, dar noi am făcut-o în interesul acelor oameni care trăiesc acolo și în interesul întregii Rusii și nu ne ferim să spunem deschis acest lucru.

În privința Karabahului, nu am procedat la fel ceea ce, într-un mod considerabil, a influențat evenimentelor de acolo.

Întrebare: Armenii care au părăsit Karabahul în timpul confruntărilor armate revin acum la casele lor. În ce măsură sunt ei în siguranță, după părerea Dumneavoastră?

Vladimir Putin: Este o întrebare foarte importantă, o întrebare extrem de sensibilă. Tocmai cu scopul de a asigura securitatea acestor oameni, a fost desfășurat contingentul rus de menținere a păcii. După cum ați văzut, pe acest document se află și semnătura premierului Armeniei, și a președintelui Azerbaidjanului; și semnătura mea este acolo. Cu toții înțelegem foarte bine, suntem conștienți de faptul că, având în vedere complexitatea acestui conflict, având în vedere că rănile nu s-au închis încă, sunt foarte proaspete, există foarte multe pierderi, pentru că, așa cum am mai spus, nenorocirea a venit în multe case, în multe familii și, apropo, atât în Azerbaidjan, cât și în Armenia. De aceea, este nevoie de timp pentru ca totul să se liniștească, să se așeze și pentru ca oamenii să simtă cu adevărat că viața pașnică a revenit în inimile lor, în sufletul lor, ceea ce este esențial. Dar până atunci, trebuie, desigur, să ne gândim la securitatea reală a oamenilor, inclusiv a refugiaților, de ambele părți, de altfel, care se întorc. Iar această misiune revine forțelor pacificatoare ruse.

Întrebare: În acea noapte, imediat după semnarea acordului, am văzut cum, în decurs de o oră, practic, au început să vină informații din Erevan cum că acolo situația a început să clocotească. Și vedem că și acum clocotește. Opoziția aproape că îl acuză pe premierul Pașinian de trădare, că a trădat Patria. La rândul său, Pașinian a declarat, practic, în ajun, că partea armeană putea să evite războiul dacă ar fi fost de acord să transfere Azerbaidjanului șapte raioane, inclusiv orașul Șușa, dar că nu a vrut acest lucru; a acceptat provocarea și a luptat până la capăt. E adevărat că, pe parcursul negocierilor, așa s-a pus problema?

Vladimir Putin: Problema ca cinci, apoi alte două raioane, aflate, practic, sub controlul Armeniei – trebuie spus deschis acest lucru, să revină  Azerbaidjanului, s-a ridicat de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. În 2013, în cadrul Grupului OSCE de la Minsk, Rusia a formulat condiții care, după părerea noastră, ar fi putut marca începutul unui proces de pace. Și, trebuie spus, toți participanții la procesul de pace, toți membrii Grupului OSCE de la Minsk, inclusiv președinții (care sunt, amintesc, Rusia, Franța și Statele Unite), toți au fost de acord și au susținut propunerile noastre.

Pe ce se bazau ele? Restituirea, într-o primă etapă, a cinci raioane controlate de Armenia, după care, încă două, suplimentar, crearea unui coridor care ar fi făcut legătura între Karabah și Armenia în zona regiunii Lacin din Azerbaidjan (de aici și denumirea convențională de Coridorul Lacin) și recunoașterea acestui status-quo al Karabahului propriu-zis, fără stabilirea unui statut definitiv.

Într-adevăr, tot timpul le-am spus prietenilor noștri armeni și azeri că, după părerea mea, asta ar fi fost rezolvarea problemei. Ne-am apropiat de câteva ori de decizia finală pe această bază, dar din păcate… Da, și pentru că veni vorba, a mai existat o condiție obligatorie – întoarcerea refugiaților la vetrele lor, de ambele părți, atât a refugiaților azeri, cât și a refugiaților armeni. Ceea ce reprezintă o cerință necondiționată a dreptului umanitar internațional. După părerea mea, dacă am fi reușit să facem acest lucru, dacă am fi obținut înțelegeri pe această bază, nu ar fi fost război, este adevărat. Eu și acum sunt absolut convins.

Din păcate, când ne apropiam, după cum aveam impresia, când eram chiar foarte aproape de rezolvarea problemei pe această bază, și de o parte și de cealaltă apăreau piedici, pe care noi nu am fost în stare să le depășim. Într-un final, totul a degenerat într-un astfel de conflict armat și sângeros, trebuie să o spunem, ai cărui martori am fost cu toții, până de curând.

În privința orașului Șușa, nu s-a ridicat niciodată problema restituirii sale. Repet, statutul definitiv al Karabahului a fost lăsat pentru viitor și toți ar fi trebuit să ne înțelegem că se păstrează statu-quo-ul ca stat nerecunoscut.

În ce privește orașul Șușa, această chestiune a apărut în timpul acestui conflict, în timpul acestei crize. Într-adevăr, a fost, dar în ce context? La 19-20 octombrie, am avut o serie de convorbiri telefonice atât cu președintele Aliyev, cât și cu premierul Armeniei, Pașinian. Atunci forțele armate ale Azerbaidjanului au recâștigat controlul asupra unei părți nesemnificative, partea de sud a Karabahului.

În general, am reușit să-l conving pe președintele Aliyev că se poate pune capăt ostilităților armate, dar condiția obligatorie din partea lui a fost întoarcerea refugiaților, inclusiv în orașul Șușa.

În mod neașteptat pentru mine, poziția partenerilor noștri armeni a fost prezentată la modul că, pentru ei, așa ceva este de neacceptat. Iar premierul Pașinian mi-a declarat direct că vede acest lucru ca o amenințare la adresa intereselor Armeniei și ale Karabahului. Mie nici acum nu îmi este foarte clar în ce ar fi constat acel pericol, având în vedere că se intenționa întoarcerea unor cetățeni pașnici, cu menținerea controlului de către partea armeană asupra acestei părți a teritoriului din Karabah, inclusiv Șușa și având în vedere prezența forțelor noastre de menținere a păcii, așa cum convenisem, la acel moment și cu Armenia, și cu Azerbaidjanul. Și atunci, premierul mi-a spus: ”Nu, nu putem accepta așa ceva. Ne vom bate. Vom lupta”. De aceea, nici acuzațiile de trădare formulate la adresa lui nu au nici un fel de justificare. Cu totul altă problemă este dacă a fost corect sau a fost incorect, dar în nici un caz nu poate fi vorba despre trădare.

Întrebare: Ați amintit deja de Grupul OSCE de la Minsk. Iar în ajun, Franța și SUA, în calitate de co-președinți ai acestui grup, au cerut Rusiei explicații privitoare la rolul Turciei în procesul de reglementare a situației din Karabah. De fapt, apar, în general, multe întrebări legate de centrul înființat cu Turcia, pentru controlul acordului de încetare a focului. Președintele Erdogan și șeful MAE turc au declarat că turcii vor participa la misiunea de menținere a păcii în comun cu Rusia. Este chiar așa? Și cu ce se va ocupa acest centru? Dar cel mai important aspect: unde va fi el, într-un final, dislocat?

Vladimir Putin: În ceea ce privește Turcia, rolul Turciei, se știe foarte bine, s-a vorbit pe această temă în repetate rânduri în Azerbaidjan, după cum nici partea turcă nu a ascuns niciodată acest lucru – ea a susținut unilateral Azerbaidjanul.

Ce vă pot spune? Sunt consecințele geopolitice ale destrămării Uniunii Sovietice. Mereu vorbim despre asta, la modul general și în general. Dar aici nu este vorba de modul general, aici sunt evenimente cât se poate de concrete, la care asistăm, la care suntem martori. La ce mă refer? Azerbaidjanul este un stat independent și suveran. Azerbaidjanul are dreptul să-și aleagă aliații așa cum consideră necesar. Cine i-ar putea nega acest drept? Acesta ar fi un prim aspect.

Al doilea. Am spus deja că nimeni, nici chiar Armenia nu a recunoscut independența Karabahului. Ce înseamnă acest lucru din punctul de vedere al dreptului internațional? Că Azerbaidjanul își recupera teritorii considerate de el, de Azerbaidjan, dar și de toată comunitatea internațională, ca fiind teritorii azere. Și, în acest sens el, a avut dreptul să-și aleagă orice aliat care să-i acorde ajutor, în această privința.

De amintit, de altfel, că, de la bun început, Turcia a fost membru al Grupului OSCE de la Minsk pentru reglementarea situației din Nagornîi Karabah. Adică s-a aflat atât în interiorul acestei instituții internaționale, cât și al mecanismului internațional de reglementare. Nu a fost în calitate de co-președinte. Au existat trei co-președinți: Franța, Rusia și SUA. Turcia nu s-a numărat printre co-președinți, dar intră în componența grupului, care număra în total 11 state.

Acțiunile Turciei pot fi interpretate în fel și chip, dar este greu să o învinuiești de încălcarea dreptului internațional. Evaluări se pot formula după gustul fiecăruia, dar cu toate acestea, lucrurile stau așa cum am spus.

În ceea ce privește misiunea de menținere a păcii, da, într-adevăr, și Azerbaidjanul, și Turcia au vorbit mereu despre posibilitatea participării Turciei la operațiuni de menținere a păcii. Totuși, mie mi se pare că am reușit să-i convingem atât pe partenerii noștri turci, cât și pe colegii noștri din Azerbaidjan de faptul că nu trebuie create condiții sau premise pentru distrugerea înțelegerilor noastre, condiții care să provoace pe una sau pe cealaltă din părțile contractante la măsuri și acțiuni extreme.

Ce vreau să spun? Am în vedere moștenirea foarte grea a anilor trecuți și tot ce are legătură cu evenimentele tragice și sângeroase din perioada Primului Război Mondial, cu genocidul. Este un factor pe care-l putem recunoaște sau nu îl putem recunoaște; unii l-au recunoscut, dar alții, în lume, nu l-au recunoscut.

Pentru Rusia, aici nu există probleme, noi am recunoscut demult acest fapt. Dar de ce trebuie să provoci partea armeană prin existența soldaților turci pe linia de contact? Cred că și președintele Erdogan a înțeles și înțelege foarte bine acest lucru.

Nu am avut nici un fel de probleme aici. Am convenit ca, la rugămintea Azerbaidjanului, Turcia să ia parte la controlul modului de respectare a încetării focului. Vom face acest lucru împreună cu Turcia, având în vedere că avem o foarte bună experiență de conlucrare în Orientul Mijlociu, inclusiv în Siria, unde, și în zona Idlib, și la granița dintre Siria și Turcia, organizăm împreună operațiuni comune de patrulare, convoaie.

Aici nu este nevoie de o astfel de conlucrare, dar am convenit să creăm un centru comun care va folosi aparate de zbor fără pilot, pentru ca, împreună să controlăm situația de-a lungul liniei de delimitare cu ajutorul acestor drone, să primim informații și să le analizăm și, implicit, să tragem concluzii din ceea ce se întâmplă în mod real, în regim online, în timp real.

Unde va fi amplasat, este altă chestiune. Evident că va fi pe teritoriul suveran al Azerbaidjanului, iar Azerbaidjanul are dreptul de a decide singur unde este cel mai bine să fie dislocat.

Întrebare: În legătură cu evaluările de gust. Totuși, despre rolul Turciei în această regiune se vorbește foarte mult – desigur, se și speculează. Cum evaluați dumneavoastră rolul ei, în tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni?

Vladimir Putin: Cred că aceasta nu face parte din responsabilitatea mea – să evaluez rolul Turciei. Oameni diferiți, țări diferite evaluează diferit. În acest moment, diferite state au relații diferite cu Turcia. Știm preistoria și istoria, uneori, dramatică al relațiilor dintre Turcia și Rusia, de-a lungul secolelor.

Dar vreau să vă atrag atenția asupra faptului că multe națiuni europene au avut o istorie nu mai puțin dificilă și tragică în relațiile între ele. De exemplu, aceeași Franță și Germania. De câte ori s-au luptat între ele? Acum, ele, în cadrul NATO, își îndeplinesc împreună funcțiile de apărare și securitate, așa cum consideră oportun s-o facă, cooperează în cadrul Comunității Economice Europene.

Au depășit toate acestea și merg mai departe, în interesul viitorului popoarelor lor. De ce nu putem face același lucru aici, în regiunea Mării Negre?

Da, pozițiile și punctele noastre de vedere nu coincid întotdeauna și nu în toate; uneori, diferă diametral. Dar aceasta este arta diplomației – găsirea unui compromis. Iar un compromis se bazează pe respectul pentru partener.

Întrebare: Din partea Franței și a Statelor Unite, există aproape o supărare că nu au fost invitate să participe la acest acord. În general, acest format – Grupul OSCE de la Minsk – are viitor?

Vladimir Putin: Ei bine, nu știu în privința supărărilor. Atunci când se rezolvă, se discută problemele la un astfel de nivel și într-un astfel de context, când este vorba de sănătate și de viață, de soarta milioanelor de oameni pentru o perspectivă istorică îndelungată, nu e cazul să fie supărat cineva. Aici sunt luate în considerare cu totul altfel de categorii. Și cred că, de fapt, este vorba de o hiperbolă, un fel de o exagerare artistică precum că cineva este supărat pe cineva.

În ceea ce privește rolul Franței și al Statelor Unite – apreciez foarte mult atât rolul Franței, cât și pe cel al Statelor Unite, deoarece au fost întotdeauna implicate în chestiune, căutând mereu modalități de a rezolva această problemă. După cum am mai spus, începând din anul 2013, când Rusia a propus baza pentru formatul unei viitoare reglementări, atât Franța, cât și Statele Unite au susținut, în general, propunerea noastră și am lucrat împreună, solidari.

Problema este cum și dacă a fost posibil să luăm în considerare în detaliu opinia fiecăruia dintre partenerii noștri, la pregătirea documentului final, care a constituit baza declarației noastre trilaterale, baza încetării focului, dar aceasta este o întrebare pur tehnică, deoarece acest lucru nu subminează baza poziției noastre comune privind principiile de reglementare. Declarația pe care am făcut-o se bazează în întregime pe o poziție trilaterală.

În ceea ce privește semnarea în sine, semnatarii – vă rog să rețineți, am mai spus că, în zilele de 19 și 20 octombrie, am avut o serie de convorbiri telefonice atât cu președintele Aliyev, cât și cu prim-ministrul Pașinian și, în general, mi s-a părut că aproape am ajuns la o serie de înțelegeri privind încetarea ostilităților. Dar nu a funcționat, nu s-a făcut, din păcate. Și situația a început să se dezvolte în așa fel încât, în general, s-a întâmplat ceea ce putea fi prevăzut și anume, forțele armate ale Republicii Azerbaidjan au preluat controlul asupra orașului Șușa.  Și, după cum absolut corect și onest a spus premierul Pașinian, parcă, ieri, când s-a adresat poporului său, că situația este critică pentru partea armeană. S-a intrat în numărătoarea inversă. Astfel a fost posibil să  fie luat și Stepanakertul și alte localități. Prin urmare, în aceste condiții, ca să spunem direct, era în interesul părții armene să se oprească imediat ostilitățile. Ce consultări suplimentare în cadrul Grupului OSCE de la Minsk se puteau organiza în asemenea condiții? Ar fi fost, pur și simplu, ceva nerealist. Trebuie să pornim de la realitățile care s-au dezvoltat pe câmpul de luptă, la un moment dat. Așa  am și făcut – atât în interesul poporului azer, cât și al celui armean.

Întrebare: Ați vorbit despre acest lucru și este binecunoscut – nimeni nu ascunde faptul că Azerbaidjanul a fost susținut de Turcia. Au existat multe informații despre transferul militanților din Orientul Mijlociu în zona de conflict. Dar în ce privește Armenia, a fost  susținută, a simțit acest ajutor? După cum se știe, Armenia este membru al ODKB (Organizația Tratatului pentru Securitate Colectivă – n.r.).

Vladimir Putin: Vreau să revin la partea despre care am vorbit la început.  Doar Armenia nu a recunoscut independența și suveranitatea Republicii Nagornîi Karabah. Acest lucru însemna, din punctul de vedere al dreptului internațional, că Nagornîi Karabah și toate zonele adiacente făceau și fac parte integrantă din teritoriul Republicii Azerbaidjan.

Tratatul ODKB (privind securitatea colectivă) prevede asistență reciprocă în caz de agresiune împotriva teritoriului unei țări  participante la acest tratat. Or, nimeni nu a atentat asupra teritoriului Republicii Armene. Și acest lucru nu ne-a dat niciun drept să participăm direct la aceste ostilități.

În ceea ce privește faptul – dacă Armenia nu s-a simțit singură, vă asigur că Federația Rusă, în cadrul obligațiilor multilaterale și bilaterale, inclusiv în domeniul cooperării tehnico-militare, și-a îndeplinit în întregime toate obligațiile, pentru care conducerea Armeniei, inclusiv în persoana prim-ministrului Pașinian, a exprimat, în repetate rânduri, cuvinte de recunoștință și a subliniat că Rusia, în deplină conformitate cu obligațiile sale, își îndeplinește toate obligațiile (îmi cer scuze pentru tautologie) în acest domeniu.

Apropo, am plecat de la faptul (tocmai ați menționat rolul Turciei,  formațiunile armate informale) că, chiar și în cursul unor astfel de evenimente grave, trebuie respectat un echilibru de forțe. Și vă asigur că Armenia nu s-a simțit abandonată, uitată. Iar Rusia a făcut totul pentru a împiedica acest lucru. Dar așa s-a dezvoltat situația pe câmpul de luptă, situație despre care a și spus, cu sinceritate și onestitate, prim-ministrul Pașinian în mesajul său adresat națiunii, în declarația sa de ieri.

Întrebare: Revenind la situația politică internă din Armenia, situația este foarte acută acolo, președintele Armeniei cere deja să fie organizate alegeri parlamentare și ca puterea să fie transferată către guvernul de acord național. Ei bine, situația devine chiar încinsă. Nu există pericolul ca, în cele din urmă, să vină la putere, în Armenia, oameni care, pur și simplu, vor refuza să respecte tot ceea ce este semnat?

Vladimir Putin: Asta ar fi o sinucidere. Repet încă o dată, prim-ministrului Pașinian – desigur, îi este greu, dar a spus, a prezentat adevărata imagine, adevărata stare a lucrurilor, așa cum este, așa cum a fost la momentul semnării declarației noastre trilaterale și așa cum este astăzi. Nu am nimic de adăugat. El a spus întregul adevăr, sincer, absolut cinstit; aici, repet, nu este nimic de adăugat. Prin urmare, este, bineînțeles, treaba fiecărei părți, respectarea sau nu a acordurilor încheiate, dar, repet încă o dată, ar fi o greșeală uriașă. Sper să nu se întâmple asta. Acesta este primul lucru.

Al doilea. În ceea ce privește situația politică internă, aceasta nu este treaba noastră, aceasta este treaba Armeniei. Armenia este un stat independent, suveran. Acest stat are dreptul de a decide afacerile sale interne, după cum consideră potrivit. Dar dacă doriți evaluarea mea, atunci, o țară aflată în război sau în pericol de ostilități reînnoite, așa cum a fost întotdeauna în anii precedenți, încă nu își poate permite să se comporte în asemenea fel, inclusiv în sfera organizării puterii, ca să scindeze societatea din interior. Mi se pare că acest lucru este absolut inacceptabil, contraproductiv și extrem de periculos. După părerea mea, suntem martori ai evenimentelor care, cel puțin parțial, au evoluat, în ultimă vreme, tocmai într-o asemenea direcție.

Întrebare: După încheierea acordului,  în zona de conflict au fost transferate rapid forțele rusești de menținere a păcii. Numărul pacificatorilor care se află acolo este suficient pentru a finaliza sarcinile atribuite? Și o întrebare importantă: dacă militarii noștri vor primi plăți suplimentare pentru un astfel de serviciu?

Vladimir Putin: Avem un cadru de reglementare. Acest lucru este reglementat în decretele corespunzătoare ale Președintelui, care au fost adoptate anterior. Militarii care îndeplinesc funcții de menținere a păcii, îndeplinesc această misiune, primesc plăți suplimentare, dar nu ca cele de luptă, și anume pentru îndeplinirea funcțiilor lor de menținere a păcii în străinătate.

În ceea ce privește dacă este suficient sau nu, această problemă ar trebui decisă din cerințele reale ale vieții, care, desigur, apar în fiecare zi. În principiu, plecăm de la presupunerea că, în situația actuală, este suficient. Dar dacă ceva poate fi și ar trebui schimbat, atunci acest lucru se poate face numai prin acordul părților.

Întrebare: Ați spus deja de mai multe ori că, în tot acest conflict, ați vorbit în mod repetat atât cu prim-ministrul Armeniei, cât și cu președintele Azerbaidjanului, iar mai devreme ați vorbit și despre acest lucru. Dacă ne întoarcem în acea noapte, în ce moment, când și cum a devenit documentul așa cum l-am văzut cu toții, în cele din urmă?

Vladimir Putin: Știți, a fost un proces dificil, aș spune consumator de energie, cred că pentru toate părțile. Și acest lucru s-a întâmplat ca urmare a consultărilor trilaterale. De fapt, a trebuit să-mi asum rolul de mediator, când vorbeam ba cu unul, ba cu cel de-al doilea lider, le ascultam cererile, pretențiile legate de text, operam unele modificări, contactam cealaltă parte, le ascultat doleanțele și cerințele, apoi o consultam pe cea dintâi cu privire la acceptabilitatea acestor prevederi pentru alți parteneri. Dar, de fapt, a fost o lucrare egală în drepturi, egală ca valoare, una trilaterală.

Întrebare: S-a întâmplat totul chiar în această zi sau au existat unele schițe pregătitoare?

Vladimir Putin: A fost chiar în această zi. Da, mă întorc la cele spuse de premierul Pașinian. Pur și simplu, s-a creat o astfel de situație în zona de luptă, când, sincer, Armenia a ajuns pe punctul în care era necesar să se ia o decizie. Dar trebuie să recunosc că în aceste condiții, desigur, a existat încă o luptă, a ambelor părți, pentru fiecare frază, pentru fiecare punct, s-ar putea spune, pentru fiecare virgulă.

Întrebare: În noaptea aceea am fost cu toții martori, ați avut o teleconferință cu Aliyev. Pașinian nu a fost prezent în această teleconferință. De ce?

Vladimir Putin: Ar trebui să-l întrebați pe domnia sa. Pur și simplu, probabil, nu a considerat că este necesar. Ceea ce era important nu era imaginea, ci esența acordurilor noastre.

Întrebare: Chiar și acum, se poate auzi, adesea, un reproș din partea Armeniei și a armenilor din Rusia că poziția destul de particulară, ca să spunem ușor, a conducerii armene, inclusiv față de Rusia,  a condus în general, la finalul cunoscut. Cum evaluați astfel de comentarii?

Vladimir Putin: Nu înțeleg ce  se are în vedere. Nu observ nimic  deosebit în relațiile noastre cu Armenia în ultima vreme, inclusiv în perioada în care prim-ministrul Pașinian se află la putere. Da, am spus deja în legătură cu ziua de azi, dar și legat de situația de mai mulți ani dinainte și cred că o țară care se află într-o situație destul de dificilă, în pragul ostilităților militare, nu își poate permite să-și organizeze viața politică internă și puterea cu ajutorul străzii. Acest lucru nu duce la nimic bun. O scindare în societate nu duce la nimic bun. Este necesar ca societatea să fie consolidată și nu dezbinată.

Poziția mea este cunoscută, vorbesc despre ea deschis și aici, fără ezitare, vorbesc despre asta în mod public. Dar acest lucru nu ne-a afectat în niciun fel relația. Da, am avut relații bune cu conducerea anterioară, nu am ascuns-o niciodată, nu am ascuns niciodată această relație. Dar acest lucru nu a afectat în niciun fel relațiile noastre interstatale de astăzi. Pentru că, în primul rând, relațiile noastre personale au devenit destul de încrezătoare și constructive. Prin urmare, nu-mi sunt prea foarte clare asemenea aluzii. Asta este în primul rând.

Și al doilea lucru, foarte important. Pe lângă cei care au un anumit grad de încredere în propria țară, există și poporul acestei țări. Și dacă vorbiți despre poporul armean, pot să spun că Rusia și armenii sunt legați de relații vechi de secole, înrădăcinate în trecutul îndepărtat.

Relațiile noastre se bazează pe apropierea culturală și religioasă și multe lucruri ne leagă istoricește. Și acest lucru este chiar mai important decât relația dintre anumite persoane. Ne amintim acest lucru, nu uităm niciodată și aceasta este baza interacțiunii noastre cu Armenia.