
Șefii ministerelor de transport din țările OCEMN au discutat despre cooperarea în regiunea Mării Negre
25/11
Manevrele din Kogălniceanu și reacția rusă la ”surpriza rachetelor” pusă la cale de SUA pentru Crimeea
26/11Parlamentul Moldovei. Proiect de lege privind apărarea limbii ruse
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Țârdea (PSRM)/ Foto: Facebook
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a înregistrat în parlamentul țării un proiect de lege privind protecția limbii ruse, relatează agenția TASS.
”Proiectul de lege este menit să restituie pe cale legală limbii ruse statului de limbă de comunicare interetnică. Vrem să-i obligăm pe funcționarii statului să răspundă în limba rusă la solicitările cetățenilor, inclusiv în scris”, a comentat unul dintre autorii inițiativei legislative, deputatul Bogdan Țârdea.
El a amintit că, în 2018, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat drept învechită legea cu privire la ”Funcționarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovenească”, document ce conferea limbii ruse un statut special.
Grupul parlamentar al PSRM numără 37 de deputați, din totalul de 101 locuri ale parlamentului. Potrivit lui Țârdea, autorii proiectului de lege mizează pe susținerea Partidului Acțiune și Solidaridate, condus de Maia Sandu, câștigătoarea ultimelor alegeri prezidențiale. ”Pe parcursul campaniei electorale, Sandu a promis să protejeze drepturile vorbitorilor de limbă rusă”, a amintit Țârdea.
