Serghei Karaganov: Ofensivă în războiul ideilor

Tradiția defensivă nu este la locul ei, în lumea de astăzi

Am oscilat mult dacă să public sau nu acest articol. A ieșit dureros de aspru. Dar criza economică, pentru mulți una civilizațională, care a cuprins lumea pe multe niveluri și care va conduce la o schimbare de regimuri și de elite, ne convinge că trebuie să vorbim deschis. Trăim într-o stare de război – deocamdată, fără milioane de victime directe. Iar ”La război, ca la război!”, scrie Serghei KARAGANOV, președintele de onoare al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare al Rusiei, în paginile cotidianului ”Rossiiskaia gazeta”.

Deocamdată, despre asigurarea ideologică a politicii ruse.

Multe lucruri sunt făcute corect. Rusia își apără cu fermitate interesele și adevărul său. Inclusiv în ceea ce privește esența și însemnătatea Marii Victorii. În mod regulat, sunt demascate campanii înverșunate, deseori porcești din punct de vedere moral, lansate împotriva țării noastre de către Occidentul perdant în competiția istorică. Occident care, folosind resursele ce i-au mai rămas din dominația lui, încearcă să ducă o bătălie disperată, de ariergardă, în economie (războiul comercial al SUA împotriva Chinei, sancțiunile împotriva Rusiei și a altor zeci de țări) și în plan informațional (războiul propagandistic împotriva Rusiei și a Chinei).

Dar politica Rusiei suferă de o importantă slăbiciune. Dezmințim în permanență, jucând, astfel, pe terenul propus de alții. Din obișnuința moștenită de la vechiul ”Război Rece”, de la dominația Occidentului, acordăm prea multă atenția acestuia. Nu mai suntem demult perdanți. Demult nu mai suntem atât de săraci și de lipsiți de libertate. Dar, cu toate acestea, rămânem în defensivă.

Faptul că, în sfera ideologică, ne aflăm în defensivă, corespunde perfect tradiției strategice a Rusiei – înainte de a învinge, i-am cedat Moscova lui Napoleon, i-am rezistat lui Hitler până la Volga. De cine ne apărăm acum? De niște pigmei – comparativ cu acei monștri. Tradiția defensivă nu-și are locul în lumea actuală, ea conduce la pierderea îndrăznelii atât în rândul elitelor, cât și a societății. Iar fără îndrăzneală, nu există victorii în Rusia.

Nu avem nici ideologie pozitivă pentru noi înșine, nu avem o nouă idee rusească. Iar fără astfel de idei, toate marile puteri se prăbușesc sau încetează să mai fie ca atare. Lumea este plină de mormintele sau de ruinele lor.

Între timp, ca urmare a morții vechiului comunism, a eșecului în plină derulare a ”liberalismului democratic”, în lume s-a format un vacuum ideologic, pentru a cărui umplere se duce o luptă. Chinei îi este greu să îl umple. Cultura chineză este mult prea specifică, este ”ilizibilă” pentru majoritatea altor civilizații (deși este imperios necesar să încercăm să o înțelegem, la fel ca și Orientul în ansamblul lui).

În locul liberalismului și a comunismului, în lume se confruntă două direcții ideologice.

Una este reprezentată, convențional, de ”naționaliști”, tot ei fiind ”conservatori”, dar și ”normali”. Lozinci – păstrarea suveranității țărilor și popoarelor, a identității naționale, apărarea intereselor naționale, a culturii.

Ei formează majoritatea covârșitoare, în special în Asia aflată în plină ascensiune, dar sunt destui și în Statele Unite, în țările Europei. Iar până de curând, s-au aflat în apărare față de dominația ”corectitudinii politice” liberale.

Cealaltă direcție sunt transnaționaliștii convenționali – aceștia sunt liberali. Deși nu susțin liberalismul adevărat, adică libertatea, ei au încercat să impună o ideologie semi-totalitară, unificatoare. Sunt într-o minoritate tot mai mică.

În schimb, dețin poziții puternice, chiar dacă în scădere, în sistemul economic mondial creat la Bretton-Woods și răspândit în toată lumea  de după 1991. Și au destulă putere, acumulată în ultimele câteva secole, în domeniul informațional și cultural, fiind, poate, principalul bastion de apărare al Occidentului.

Transnaționaliștii sunt avantajați de faptul că, în condițiile păcii îndelungate conferite de armele nucleare, fără stresul caracteristic întregii istorii a omenirii, fără necesitatea de a lupta pentru chestiuni cu adevărat vitale, de la viață, pâine și cultura proprie, la locul de trai, adică patrie, conștiința unei părți semnificative a societăților și elitelor occidentale (și o mică parte a societăților non-occidentale, inclusiv a noastră) s-a schimbat. Modificări similare au precedat căderea Imperiului Roman, a Republicii Venețiene la sfârșitul secolului al XVIII-lea, catastrofa din China din secolele XVIII-XIX. În lumea modernă se răspândesc ideologii, valori și modele de comportament surogat – democratismul ca religie, LGBT, Me Too, feminismul (a nu se confunda cu drepturile femeilor), Black Lives Matter și multe altele.

Aceste modele de comportament și valori sunt încurajate de elitele transnaționale conducătoare fiindcă distrag atenția de la problemele nerezolvate și de nerezolvat – de la caracterul utopic și nedreptatea actualului model al capitalismului – atomizează societatea, substituie valorile și emoțiile firești, contribuie la transformarea omului în robot cu reacții programabile. De fapt, este vorba de dezumanizarea omului și a omenirii. Se încearcă exportarea acestor modele, pentru a slăbi țările și societățile concurente, pentru a rupe popoarele de istoria lor, de tradiții, de ele însele.

Acest export provoacă o reacție negativă la convenționalii ”normali”, care sunt în majoritate covârșitoare în lume. Din punct de vedere ideologic, ei sunt însă neorganizați, nu au lideri. Probabil, ar trebui să se gândească nu cum să justifice absența unor parade gay, ci să încerce să se ridice în fruntea noului umanism – păstrarea esenței și a menirii omului, aceea de a servi familia, societatea, țara, lumea, pe Dumnezeu. Sunt valori ale tuturor civilizațiilor și religiilor, cu excepția celei numite liberală.

Amenințarea unui război global este deosebit de ridicată și în creștere. Iar Rusia este principalul furnizor de pace. Tocmai noi suntem cei care, prin descurajare militară și politică, blocăm calea celor care declanșează aceste războaie. Când, din cauza slăbiciunii militare, morale și politice, Rusia a oprit descurajarea activă, au urmat siluirea în grup, de către NATO, a ceea ce a mai rămas din Iugoslavia, agresiunile din Irak, din Libia…

Noi nu capitalizăm această realizare reală, nu promovăm o politică activă de pace, de salvare a lumii, nu ne ajutăm, ideologic, pe noi înșine și omenirea să reducem pericolul unui război global.

Oare forțele armate ne sunt necesare doar pentru descurajarea ”potențialilor agresori” sau pentru asigurarea suveranității sau, totuși, în primul rând, pentru susținerea celei mai importante valori – pace pentru sine și pentru alții? Cred că da. Dar dacă este așa, de ce nu spunem acest lucru și nouă și lumii, câștigând o autoritate binemeritată și respect de sine? Ca să nu mai vorbim despre un sprijin public suplimentar, pentru cheltuielile de apărare, care nu ar fi de prisos în situație de criză economică.

Privând Statele Unite și Occidentul de supremația militară pe fundamentul căreia s-a bazat dominația lor de cinci sute de ani în politică, economie și cultură, noi am eliberat lumea, am creat popoarelor și țărilor condiții pentru a-și alege liber calea de urmat. Le-am oferit posibilitatea de a începe să obțină o cotă echitabilă din PIB-ul mondial. O cotă pe care, înainte, europenii, apoi și americanii au pompat-o pentru ei, bazându-se tocmai pe această dominație. Dar noi respingem timid acuzațiile de militarism, agresivitate, nu spunem că noi suntem un popor și o țară eliberatoare, nu doar de descendenții ginghizilor, napoleonilor, hitlerilor dar și de ”jugul” occidental sau neoliberal.

De ce o țară care este exportatoare netă de aer curat, de apă, stă retrasă în tufiș când vine vorba de mediul înconjurător, asta e o cu totul altă chestiune. Se pare că ne aflăm, din obișnuință, în defensivă față de agenda ”verde” propusă de Occident, parțial rezonabilă, dar și de un egoism strigător la cer din multe puncte de vedere. Or, noi putem și trebuie să dăm tonul, inclusiv în politica ecologică internațională, să propunem un concept, benefic pentru toți.

Ce, noi nu știm că democrația – aparent confortabilă pentru majoritatea –  este o metodă de guvernare nefuncțională în condiții de criză? Și care întotdeauna moare, în astfel de condiții? Ce, noi nu vedem la ce conduc și vor conduce procedurile formal democratice în statele sărace? Răspunsurile se află în jurul nostru – Ucraina, Armenia, Belarus, Kîrgîzstan și foarte multe alte țări. Iar numărul lor va crește, în condițiile crizei economice mondiale provocate de pandemie.

Autoritarismul nu este un panaceu și poate duce la stagnare și eșec. Știm asta. Dar în societățile sărace și complexe din punct de vedere etnic, democrația conduce aproape obligatoriu la degradare. Ba, uneori, chiar și la vărsare de sânge.

Ce, noi ne considerăm moralmente egali sau chiar inferiori vecinilor din civilizația europeană ce se îneacă în minciuni și eșecuri? Sau, în sfârșit, ne recunoaștem ceea ce am fost și suntem din punct de vedere istoric – o civilizație eurasiatică, poate chiar civilizația civilizației?

Concluzia este evidentă – este nevoie de respingere, de ripostă. Este lipsit de sens să întorci și celălalt obraz. Mai ales celor aflați într-o profundă criză civilizațională. Dar trebuie să încetăm să ducem bătălii defensive cu perdanți din punct de vedere istoric; trebuie să mergem într-o lume nouă, tot mai neoccidentală, cucerind pozițiile ideologice și politice avantajoase, ba uneori chiar conducătoare, pe care ni le oferă.

Propun doar câteva idei pentru o astfel de politică ofensivă, orientată spre viitor și deloc agresivă.

Noi suntem un popor de învingători.

Noi apărăm suveranitatea și identitatea, libertatea tuturor țărilor de a-și alege calea culturală, politică și economică. Suntem pentru libertatea țărilor și popoarelor împotriva hegemonismului în politică și economie și a universalismului în cultură și ideologie.

Noi suntem un popor internaționalist și altfel nu putem fi, având în vedere istoria noastră. Ne este profund străin orice rasism.

Respectăm alegerea personală și intimă a fiecărui om. Dar vrem ca omenirea să evolueze, să facă copii; suntem împotriva transformării oamenilor în mancurți, care nu țin minte propria istorie, propriul neam și gen. Suntem pentru ca omul să continue să-și urmeze menirea lui supremă – să servească familia, țara, lumea întreagă, pe Dumnezeu, dacă are credință în el.

Suntem un popor de femei feminine și foarte puternice, care au salvat nu o dată țara, de-a lungul istoriei ei complicate. Și suntem un popor de bărbați puternici și curajoși, gata să-i apere pe cei slabi.

Trebuie mers într-o lume nouă, fără să ne dezicem de cea veche, ce ne-ar trage înapoi, trebuie să ne propunem Eurasiei și tuturor ca lideri ai celor normali, naționali, suverani, pașnici. Citind toate acestea, mulți vor spune – nu suntem, încă, chiar așa. Dar suntem așa, mai mult decât alții și trebuie să mergem înainte, întărind tot ce e mai bun în noi înșine și atrăgându-i, în acest fel, și pe alții!