Hot News
CSI, la ceas de bilanț: Un an greu, dar mergem înainte
23/12
Flota de Nord a Rusiei – un nou district militar. Putin a semnat un decret important
23/12

Corneliu Vlad: Dezvoltare în condiții de pandemie

Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală

Corneliu VLAD

Mesajul explicit transmis  de președintele Putin la tradiționala  conferință de presa de la sfârșit de an, așadar cu caracter bilanțier, a fost că, pe fronturi decisive ale confruntării cu pandemia, Rusia a făcut față mai bine decât alte state, iar dezvoltarea țării a fost, pe cât posibil, asigurată. În 2020, a spus președintele, Rusia a avut de înfruntat “un număr enorm de probleme, un ocean de probleme”, dar le-a răspuns “cu demnitate”. Stabilitatea economică, serviciile sociale și sistemul de sănătate au fost  “poate chiar mai bune decât în alte țări” – a apreciat liderul de la Kremlin. Mortalitatea cauzată de Covid  a fost mai mică decât în Europa occidentală și în SUA, Rusia a fost prima țară din lume  care a dezvoltat vaccinuri și a început administrarea lor pe scară largă, iar PIB-ul țării a scăzut cu numai 3,6 la sută, adică – si aici – mai puțin decât în Europa occidentală și SUA.

Și totuși, a întrebat un ziarist, “A fost un an bun sau rău?”. “A fost așa cum e și  vremea – că e bine sau rău, asta e. Facem față pandemiei, dar așa e peste tot în lume” – a răspuns într-o formulare metaforică președintele. Oricum, a ținut să adauge că astăzi potențialul Rusiei este “incomparabil” cu cel din anii ’90 și începutul anilor ‘2000.

În ce privește situația internă în anul care se încheie, președintele a asigurat că alegerile parlamentare se vor desfășura  fără intervenție din afară, căci Moscova est pregătită pentru  un astfel de scenariu. Pensile vor fi indexate cu 6,3 la sută, adică peste rată inflației (4 la sută), iar familiile vor primi la sfârșit de an câte 5000 de ruble (55 de euro) pentru fiecare copil. Cecenia “se dezvoltă, în ciuda rănilor din anii ’90” și este proiectată finalizarea magistralei de gaz Nord Stream–2. Un proiect ambițios de dezvoltare a infrastructurii  îi va face pe cei 32 de milioane de turiști care pleacă în fiecare an în străinătate să-și petreacă vacanțele in țară. Procentajul populației aflate sub pragul sărăciei a scăzut de la 29 la sută în 2000 la 13,5 la sută. Dezvoltarea multilaterală a economiei  va face ca “aceia care cred că Rusia nu e decât o stație service de alimentare (cu carburant – n.n.) să se înșele”. În sfârșit, performanțe remarcabile au fost obținute și în creșterea capacităților de apărare ale țării și ele vor continua. Întrucât ”cursa înarmărilor a pornit deja (…) după retragerea SUA din Tratatul ABM, Rusia și-a dezvoltat propriul sistem de apărare antirachetă prin construirea de arme hipersonice, precum rachetele ”Avangard”, ”Kinjal” și ”Tirkon”, sisteme de armament de care nicio țară, inclusiv SUA, nu dispun încă. Cu un buget de apărare clasat pe locul 6 în lume, Rusia “ reușește să dezvolte ceea ce alții nu au” – a ținut să remarce președintele Putin.

Pe ansamblu, așadar, liderul Rusiei este încrezător că marea sfidare a pandemiei nu va împiedică proiectele de dezvoltare a țării. “Sistemul rus s-a dovedit mai eficient decât cele din alte părți, îndeosebi în Occident”, remarcă într-o relatare agenția France Presse, iar acest fapt “a convins autoritățile ruse să renunțe la restricțiile severe  aplicate în primăvară, devastatoare pentru economie, întrucât acum pariază pe succesul vaccinului său în premieră, Sputnik-V”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875017