Hot News
Kremlinul clarifică cuvintele lui Lavrov despre disponibilitatea de a rupe relațiile cu UE
12/02
Pușkov: Europa dorește să se răfuiască cu Rusia
13/02

MAE rus suspecează Occidentul de pregăirea unor războaie nucleare limitate

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov/ Foto: voennoedelo.com

Conturându-și politica în privința Rusiei, Europa se lasă purtată de emoții, nu de rațiune, este de părere senatorul rus Aleksei Pușkov, potrivit căruia Parlamentul European reflectă, la rândul lui, nu o strategie, ci emoțiile politice ale elitei conducătoare în UE. La fel procedează și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, APCE. Iar emoțiile sunt de așa natură, încât se dorește răfuială cu Rusia. Și asta, nu de ieri, de azi, a scrie Pușkov pe Twitter, relatează Rambler.ru.

În opinia politicianului, divergențele dintre Rusia și Uniunea Europeană au răbufnit la suprafață în 2012, din cauza Siriei. De atunci, divergențele nu au făcut decât să se adâncească. În același timp, însă, UE trebuie să țină cont în strategia ei de ”existența Rusiei ca o realitate geopolitică”.

Pușkov consideră că, pe linia politică promovată de Parlamentul European, există o oarecare dualitate, când politicienii străini nu pot, pur și simplu, să ignore necesitatea dialogului pe o serie de teme importante.

Așa a comentat senatorul rus recentele negocieri purtate la Moscova de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrel și reacția ulterioară a aceluiași Borrel, dar și a părții ruse. La revenirea din vizita efectuată în Rusia, în zilele de 4-6 februarie, șeful diplomației UE a declarat că după întrevederile avute la Moscova, unde a afirmat, printre altele, că există domenii de colaborare între cele două părți, a constatat că Rusia nu manifestă interes pentru normalizarea relațiilor cu UE. În plus, Borrel a dat de înțeles că este pregătit să inițieze noi sancțiuni împotriva Moscovei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875135