Hot News
Criza în relațiile Rusia-SUA. Ambasadorul Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova
18/03
Interviul lui Biden. Zaharova: Opinia publică din SUA este nedumerită
18/03

Kremlinul consideră nefondate acuzațiile SUA de ”ingerință” în alegerile americane

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al președintelui rus/ Foto: TASS

Kremlinul consideră drept nefondate și neîntemeiate afirmațiile că Rusia s-ar fi amestecat în alegerile prezidențiale din Statele Unite, din 2020, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS.

Marți, biroul Directorului de Informații Naționale al SUA a difuzat un raport conform căruia autoritățile ruse ar fi încercat să-l discrediteze pe actualul președinte al SUA, Joe Biden, precum și Partidul Democrat din care acesta face parte, în timpul campaniei electorale de anul trecut.

Comentând, reprezentantul Kremlinului a declarat: ”Considerăm că acest raport este incorect”. ”Raportul este absolut nefondat și neîntemeiat”, a subliniat Peskov.

Rusia nu are legătură cu nici o campanie împotriva candidaților la funcția de președinte al SUA și nu se amestecă în alegerile americane, a afirmat Peskov.

”Nu suntem de acord cu concluziile raportului în privința țării noastre”, a comentat oficialul Kremlinului. ”Rusia nu s-a amestecat în alegerile anterioare și nu s-a amestecat nici în alegerile din 2020, menționate în acest raport”, a insistat Peskov. ”Rusia nu are nici o legătură cu vreo campanie împotriva oricăruia dintre candidați”, a adăugat el.

De asemenea, Kremlinul regretă că afirmații neîntemeiate și bazate pe materiale de prostă calitate, privind ”ingerința” Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, sunt folosite drept pretext pentru introducerea de noi sancțiuni, a spus Peskov.

”În general, nu putem decât să ne exprimăm regretul că astfel de materiale – departe de a fi de calitate – sunt folosite mai degrabă ca pretext pentru a înscrie pe ordinea de zi problema următoarelor noi sancțiuni împotriva țării noastre”, a arătat reprezentantul Kremlinului.

Ambasada Rusiei a răspuns și ea acuzațiilor SUA 

Anterior, Ambasada Rusiei la Washington a răspuns și ea la raportul serviciilor americane de informații privind ”ingerința” în alegerile prezidențiale din 2020, din Statele Unite, informează Lenta.ru. 

”Concluziile raportului privind desfășurarea de către Rusia a unor operațiuni de influență în Statele Unite sunt confirmate numai de încrederea serviciilor de informații în corectitudinea lor. Nu sunt prezentate fapte sau dovezi concrete ale unor astfel de pretenții”, se precizează în comunicatul ambasadei ruse.

Diplomații ruși arată, totodată, că Washingtonul continuă practica ”diplomației de megafon” pentru a ”menține o atmosferă negativă în jurul Rusiei”. Ambasada consideră că, astfel, SUA transferă responsabilitatea pentru destabilizarea situației din interiorul țării asupra jucătorilor externi.

”Este greu de presupus că o astfel de atitudine a administrațiiei corespunde dialogului la nivel de experți, egal în drepturi și de respect reciproc, propus de noi pentru găsirea de soluții la cele mai actuale probleme. Acțiunile Washingtonului nu contribuie la normalizarea relațiilor bilaterale”, a concluzionat ambasada Rusiei în Statele Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2968912