Hot News
Se anunță Cel de-al II-lea Concurs Internațional de Jurnalism Digital de limba rusă
23/03
China și Rusia păstrează calmul. SUA sunt îngrijorate
24/03

Lavrov: Încercările de a pedepsi Rusia și China cu sancțiuni sunt lipsite de inteligență

22 martie 2021. Beijing. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov/ Foto: Serviciul de presă al MAE Rus/ TASS

Încercările de a pedepsi Rusia și China cu ajutorul sancțiunilor sunt ”pur și simplu lipsite de inteligenţă”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat mass-media chineze, scrie agenția TASS.

”Ați auzit cum mediul de afaceri european își exprimă nemulțumirea pentru că suferă pierderi, în timp ce nișa lor de pe piața rusă este ocupată de alte țări, care se ghidează după interesele lor naționale, interese legate de dezvoltarea economiei lor, de susținerea mediului de afaceri şi nu de logica de a pedepsi pe cineva pentru ceva. Pe arena internațională modernă, a pedepsi pe oricine este, în general, incorect, iar a încerca să abordezi Rusia și China cu aceeași măsură este ceva pur și simplu lipsit de înțelepciune”, a spus el.

Ministrul a atras atenția asupra faptului că sancțiunile sunt resimțite deosebit de acut de țările în curs de dezvolare și de țările sărace, în situația în care pandemia a complicat serios posibilitățile statelor de a asigura condiții normale de trai și de muncă pentru cetățenii lor. ”Nu întâmplător, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și, după el, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michel Bachelet, au venit cu propunerea de înghețare a sancțiunilor, a regimurilor de sancțiuni și de a exclude din listele lor bunurile necesare populației, în condițiile infecției cu coronavirus”, a arătat Lavrov.

Ministrul a constatat că țările occidentale au ignorat total această inițiativă, la fel cum au ignorat și propunerea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind crearea, în cadrul comerțului internațional, a unor coridoare verzi, eliberate de sancțiuni și de alte bariere artificiale. ”Împreună cu Republica Populară Chineză, cu un număr mare de alte țări care gândesc la fel, ridicăm cu fermitate această problemă pe platformele internaționale, inclusiv la ONU. Acolo au fost adoptate destule rezoluții, care declară ilegitime sancțiunile unilaterale economice și de altă natură, introduse cu ocolirea Consiliului de Securitate al ONU și, în special, acele măsuri care au caracter extrateritorial”, a subliniat șeful diplomației ruse.

Format inacceptabil

SUA și o serie de alți aliați occidentali vor să-și impună pretutindeni voința și cerințele, încercând, totodată, să pună piedici tendițelor de formare a unei lumi multipolare și democratice. După cum a afirmat Lavrov, acest format de conlucrare este inacceptabil pentru Rusia și pentru China.

”Din păcate, unele state occidentale, în frunte cu SUA, care vor cu orice preț să-și păstreze pozițiile dominante în economia globală și în politica internațională, să-și impună oricui și oriunde voința și cerințele, încearcă să pună piedici tendințelor obiective de formare a unei adevărate lumi multipolare, democratice”, a spus el. ”Rusia pornește de la faptul că dialogul nostru cu China, bazat pe încredere și respect reciproc, trebuie să servească drept exemplu pentru alte țări, inclusiv pentru cele care încearcă să edifice relații cu Rusia și cu China pe alte principii, nu foarte egale în drepturi. Acest lucru este de neacceptat şi pentru noi, şi pentru prietenii noștri chinezi”.

Lavrov a atras atenția că, drept răspuns la acțiunile SUA, Rusia și China promovează o agendă constructivă, unificatoare. ”Suntem intersați ca arhitectura internațională să fie una justă, democratică, să asigure stabilitate și să se bazeze pe o largă cooperare a statelor și a uniunilor lor de integrare, așa cum facem noi cu prietenii chinezi, dezvoltând procese de integrare în Eurasia”, a subliniat șeful MAE Rus.

Potrivit ministrului, Moscova și Beijingul vor continua să-și clădească politica externă ”în mod constructiv, flexibil, manifestând întotdeauna disponibilitate pentru compromisuri, dar exclusiv pe bază de respect reciproc și pe căutarea unui echilibru de interese”. Potrivit lui Lavrov, China este partenerul strategic și un adevărat tovarăș de idei al Rusiei, iar colaborarea dintre cele două țări pe plan internațional are un efect stabilizator asupra situației globale și regionale.

Diplomatul a adăugat că Rusia privește noua epocă a relațiilor cu China în contextul ”situației mai largi care se creează pe arena internațională”. ”Ea traversează o foarte profundă transformare; se consolidează noi centre de creștere economică, de putere financiară și de influență politică”, a arătat Lavrov.

Noua administrație a SUA

Administrația președintelui Statelor Unite, Joe Biden, continuă, pe arena internațională, linia predecesorilor săi, avansând ultimatumuri și folosind sancțiunile ca principal instrument politic, a afirmat Lavrov.

«Consider că, pe arena internațională, sancțiunile sunt cele care reprezintă principalul instrument de acțiune nu doar al SUA, dar și al Occidentului în ansamblul său. … Când, la nivel diplomatic, politic, discuția capătă caracter ultimativ, iar de la parteneri se așteaptă doar ”recunoașterea greșelilor lor” și acordul pentru cerințele avansate, asta nu e diplomație. Imediat ce partenerii noștri occidentali, care folosesc aceste metode, întâmpină o rezistență politicoasă, ei trec de îndată la sancțiuni. Și asta a început încă din perioada administrației Barack Obama şi a continuat în cadrul celor patru ani cât președintele Donald Trump a condus Casa Albă. Acum, observăm că aceleași ”instincte” se manifestă şi la noua administrație a SUA», a declarat Lavrov.

El a subliniat că sancțiunile ”nu duc la nimic bun” și a dat exemplul restricțiilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană. «UE a pornit pe aceeași ”potecă”, anunțând sancțiuni împotriva Federației Ruse sub un pretext inventat, acuzându-ne de ceva ce nimeni nu a dovedit niciodată, fără a ne prezenta nici o dovadă», a explicat ministrul.

Lavrov a arătat că, ”în general”, țările Occidentului ”s-au dezvățat să folosească diplomația clasică”. ”Diplomația înseamnă relații între oameni, abilitatea de a se asculta unul pe celălalt, de a se auzi unul pe celălalt și dibăcia de a găsi echilibrul de interese. Sunt exact valorile promovate în diplomație de Federația Rusă și de Republica Populară Chineză”, a adăugat șeful MAE Rus.

Coaliție împotriva sancțiunilor

Moscova se pronunță în favoarea formării unei coaliții cât se poate de largi, formată din țări care sunt împotriva sancțiunilor unilaterale, a anunțat Lavrov.

Potrivi spuselor sale, orice inițiativă menită să elimine din viața internațională un astfel de instrument nelegitim precum sancțiunile unilaterale, ”merită tot sprijinul”. ”La ONU, Venezuela a venit cu propunerea de a crea o coaliție împotriva măsurilor coercitive unilaterale”, a amintit ministrul. ”Și pentru că veni vorba, organizația are un reprezentant special, un raportor special pe probleme legate de depășirea sancțiunilor unilaterale. Raportorul prezintă aprecieri extrem de echilibrate și obiective”.

”Acest gen de inițiative trebuie încurajate. Trebuie să formăm o coaliție cât mai largă, de țări ce se vor opune din principiu acestei practici ilegale”, a subliniat Lavrov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2972455