Hot News
MAE rus a acuzat NATO de minciună
26/03
Patinaj artistic: Sportivele din Rusia au ocupat, pentru prima dată în istorie, tot podiumul mondial (VIDEO)
27/03

Din nou ”Căștile albe”: Videoclipul făcut de drona siriană desființează o altă informație falsă

”Căștile albe”, maeștri ai falsificărilor/ Foto: Twitter

Țările occidentale încearcă, din nou, să destabilizeze situația din Siria. La 21 martie, activiștii grupărilor teroriste ce acționează în Idlib și în Alep au anunțat că armata siriană sau avioane rusești ar fi atacat un spital din zona satului Al-Etarib. S-a afirmat că operațiunea s-a soldat cu moartea a numeroși civili și cadre medicale. Sursa informației au fost membri ai organizației ”Căștile albe”, prinși, de atâtea ori până acum, cu filme și fotografii trucate, folosite de Washington pentru a justifica atacurile lansate asupra teritoriilor Republicii Arabe Siriene și de legăturile cu serviciile secrete occidentale, relatează portalul Smotrim.ru.

Turcia a acuzat autoritățile de la Damasc că au bombardat Idlibul. La rândul lor, ”Căștile albe” au difuzat informații contradictorii privind un atac, chipurile, lansat de o dronă siriană, în provincia Alep. Imaginile înregistrate de aparatul de zbor fără pilot au intrat în posesia corespondentului de război Evgheni Poddubnîi, șeful Biroului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord al Companiei de Stat de Radio și Televiziune a Rusiei (VGTRK).

Redacția ”Smotrim.ru” a intrat în posesia înregistrărilor video realizate de o dronă de recunoaștere siriană, care, la 21 martie, a surprins atacul cu artilerie al forțelor guvernamentale asupra punctului fortificat al teroriștilor grupării ”Hayat Tahrir al-Sham” (interzisă în Rusia), situat în zona satului Al-Etarib. În imagini se pot distinge cu claritate tranșeele, căile de acces și adăposturile rebelilor. Filmul arată clar că lovitura a fost lansată asupra unui obiectiv militar al teroriștilor.

Se cunosc și coordonatele locurilor incendiate. La marginea satului Al-Etarib nu a existat niciodată o unitate medicală.

Merită amintit că, în ajunul apariției informațiilor despre atac, ofițerii Centrului rus de reconciliere a părților care luptă în Siria au avertizat că, în viitorul apropiat, teroriștii pregătesc o provocare de natură informațională în nordul Siriei. În același timp, un important grup de activiști ai ”Căștilor albe” și-a făcut apariția în satul Kitian, la 9 kilometri de Al-Etarib, însoțit de echipe de filmare.

În plus, în ziua în care armata siriană i-a atăcat pe rebeli în provincia Idlib, teroriștii au folosit rachete de artilerie și au tras asupra capitalei de nord a țării, Alep. Poate că povestea cu atacul asupra ”spitalului” este o încercare de a justifica acțiunile rebelilor, care au atacat cartierele pașnice ale orașului cu milioane de locuitori, dar și o nouă tentativă de a intensifica presiunile asupra guvernului lui Bashar al-Assad.

În pofida prezenței militare a Turciei în regiune, provincia Idlib continuă să rămână o enclavă a terorismului internațional în Orientul Mijlociu, notează Smotrim.ru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091