Evaluarea ajutorului din SUA prin programul Lend-Lease în anii de război

Programul Lend-Lease, inițiat de conducerea Statelor Unite în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a ajutat serios Uniunea Sovietică, dar fără a deveni factor cheie în înfrângerea Germaniei naziste – o mare parte din armament a fost trimis în URSS, de Washington, după cotitura radicală din cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat pentru RIA Novosti directorul științific al Societății de Istorie Militară a Rusiei, Mihail Miagkov.

Istoricul Mihail Miagkov/ Foto: RIA Novosti

Cu exact 80 de ani în urmă, la 11 martie 1941, președintele de atunci al Statelor Unite, Franklin Delano Roosevelt, a semnat o lege privind asigurarea apărării Statelor Unite, document cunoscut mai degrabă sub numele de ”Lend-Lease Act” și care prevedea acordarea de ajutor țărilor-aliate din coaliția anti-hitleristă sub formă de livrări de tehnică militară, muniție, combustibil, materii prime și alimente. În total, pe durata funcționării programului a fost acordată asistență în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari la cursul dolarului din acea perioadă.

”Ajutorul acordat de SUA și de alți aliați occidentali prin programul Lend-Lease a jucat, fără îndoială, un rol important în victoria generală, dar nu a fost unul decisiv. De precizat că majoritatea livrărilor în Uniunea Sovietică s-au realizat numai după ce, în cel de-al Doilea Război Mondial, s-a produs cotitura radicală. Până la bătălia de la Moscova și în perioada bătăliei pentru Stalingrad, ajutorul a fost minim și nu a putut în nici un fel să satisfacă necesarul Uniunii Sovietice de alimente și muniții”, a spus Miagkov.

Lend-Lease în cifre

Potrivit istoricului, în cel de-al Doilea Război Mondial, cotitura radicală a fost posibilă în primul rând datorită eroismului militarilor Armatei Roșii și eforturilor industriei sovietice. Un fapt demonstrat de cifre – livrările de armament prin Lend-Lease au reprezentat doar 4% din întreaga producție militară a URSS în anii celui de-al Doilea Război Mondial (inclusiv livrări de tancuri – 12%, avioane de luptă – 13%, sisteme de artilerie – 2,7%, arme de foc – 0,75%).

Spune multe și distribuirea ajutorului prin programul lend-lease în expresie financiară – din cele 50 de miliarde de dolari cheltuite de Washington, aproape jumătate au fost alocate Marii Britanii, în timp ce Uniunii Sovietice, care a suferit cele mai mari pierderi în cel de-al Doilea Război Mondial, i-au revenit cam 10 miliarde.

Uneori, chiar și calitatea armamentului livrat a lăsat de dorit – nici SUA, nici Marea Britanie nu au manifestat o dorință puternică de a furniza Uniunii Sovietice tehnologii avansate. Spre exemplu, URSS nu a primit niciodată din partea Washingtonului bombardierele strategice B-17, B-24, B-29, considerate în acele vremuri cele mai bune din lume, deși și-a exprimat, nu o dată, interesul de a le achiziționa.

Sprijin cu resurse

În același timp, istoricul a arătat că ar fi nedreaptă minimalizarea ajutorului oferit de Occident în cel de-al Doilea Război Mondial – în etapa finală a operațiunilor militare, livrările prin programul Lend-Lease au fost serios accelerate de înaintarea pe front și au ajutat la zdrobirea mai rapidă a celui de-al Treilea Reich.

Materiile prime furnizate URSS – precum produse petroliere, carburanți auto și de aviație – au avut o contribuție semnificativă la capacitățile de luptă ale Armatei Roșii. Volumele de aluminiu și de cupru livrate prin programul Lend-Lease a reprezentant circa 45%, iar cel de utilaje și strunguri, cam jumătate din producția sovietică.

Camioanele Studebaker, o piesă importantă pentru Armata Roșie, îndeosebi în partea finală a războiului/ Foto de arhivă

Miagkov a amintit, de asemenea, despre faimoasele camioane Studebaker, trimise de aliați și al căror număr s-a ridicat, împreună cu autovehiculele Willys și Ford, la 480.000 de unități. În plus, URSS a primit din partea aliaților 1.900 de locomotive cu aburi.

Unul dintre cele mai importante elemente de susținere a Uniunii Sovietice, realizat în cadrul programului Lend-Lease, a devenit, se pare, ajutorul alimentar, al cărui volum total s-a ridicat la cinci milioane de tone: conserve de carne, cereale, praf de ouă, biscuiți, ciocolată – tot ce era nevoie pentru rația soldatului.

Al doilea front, mai important decât carnea la conservă

În opinia lui Miagkov, un sprijin mult mai serios, grație căruia al Doilea Război Mondial s-ar fi încheiat mai devreme, iar URSS ar fi suferit mult mai puține pierderi, ar fi fost deschiderea, de către aliați, la timpul potrivit, a celui de-al doilea front.

”Războiul nu se câștigă cu conserve de carne – dacă aliații, așa cum au promis și Churchill și Roosevelt, ar fi deschis al doilea front în 1942, nu ar mai fi fost nevoie de asemenea cheltuieli; războiul s-ar fi încheiat mai repede și pierderile noastre ar fi fost considerabil mai mici. Dorind să lupte cu mâinile altora, Roosevelt a decis să furnizeze arme și muniții partenerilor, pentru ca, numai după aceea, în vara anului 1944, să intre în luptă în nordul Franței”, a subliniat interlocutorul agenției RIA Novosti.

Pe istoric l-a nedumerit și faptul că Lend-Lease presupunea ca echipamentul rămas intact să fie restituit Statelor Unite, fie să fie plătită o compensație materială. Disputa cu URSS, ”care a plătit un preț uriaș pentru pacea în întreaga lume, privind amploarea acestei compensații, s-a dus pe toată durata Războiului Rece și a fost rezolvată abia în perioada postsovietică (2006) – Washingtonul a ”scos” de la Moscova în jur de 700 milioane de dolari, deși inițial ceruse 2,6 miliarde.

Alianța de conjunctură

Istoricul a explicat acestea și alte momente controversate din programul Lend-Lease prin faptul că pentru elitele occidentale, URSS nu a fost niciodată o țară prietenă. Alianța cu Moscova a fost o măsură forțată de împrejurări, pentru a învinge ”un rău mai mare”, adică pe Hitler, în SUA și în Marea Britanie soarta poporului sovietic în sine nefiind o preocupare.

”Oricât de ciudat ar părea, noile sancțiuni împotriva Rusiei și programul Lend-Lease din anii ’40 se înscriu în aceeași logică – aceea de a lua decizii exclusiv în interesele SUA, așa cum cere momentul actual. Și atunci, ca și acum, America se comportă precum pragmaticul Unchi Sam care, după ce a scăpat de amenințarea hitleristă cu ajutorul nostru, a intrat în rolul de jandarm mondial și nu a renunțat la el nici până în prezent”, a arătat interlocutorul agenției.

Venind în confirmarea spuselor sale, Miagkov a amintit cât de puțin timp s-a scurs (mai puțin de un an) de la triumful general asupra nazismului la discursul pronunțat de Winston Churchill la Fulton (în statul american Missouri, n.r.), care a marcat trecerea lumii occidentale la Războiul Rece cu URSS.