Marea viață a celui născut pentru spațiu. La cea de-a 60-a aniversare a zborului lui Iuri Gagarin

La 12 aprilie 1961, istoria omenirii a fost împărțită în înainte și după, iar fotografia  unui tânăr cu cască s-a întipărit în memoria tuturor. Astăzi vrem să privim adânc în această fotografie și să încercăm să înțelegem – cine s-a situat în fruntea omenirii pe drumul către orizonturi noi, necunoscute?

Ce a trebuit să experimenteze Iuri Gagarin în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei? De ce a fost bătut la școala profesională? Cum a transpus în viață visul a milioane de oameni? Ce s-a întâmplat cu el după? Și cum a murit?

Urmele războiului

Iuri Gagarin s-a născut la 9 martie 1934, iar în vara anului 1941 tocmai se pregătea să meargă la școală. Dar izbucnirea războiului a schimbat aceste planuri.

Satul viitorului cosmonaut, Kluşino (regiunea Smolensk – n.r.), a căzut sub ocupație. Germanii l-au alungat pe Iura, împreună cu rudele lui, în stradă, iar casa familiei au transformat-o în atelier. Din fericire, înainte de începutul iernii, oamenii rămași fără adăpost au reușit să sape un bordei în grădină, să-l acopere cu brazde de iarbă și să făcă o sobă. În astfel de condiții, neputând să se ridice la înălțimea maximă, a statului în picioare, familia a trăit mai mult de un an și jumătate, până la sosirea Armatei Roșii, în aprilie 1943.

Iuri Gagarin însuși, practic, nu-și amintea ce se întâmplase în acea vreme, dar jurnaliștii și biografii au ”dezgropat” mai multe întâmplări. Astfel, comandantul atelierului, pe nume Albert, avea obiceiul de a arunca dulciuri pe verandă, iar când copiii întindeau mâna, le călca pe degete. În plus, nemții îi forțau pe săteni să lucreze și, odată, când tatăl viitorului cosmonaut, Aleksei Ivanovici, i-a contrazis cu ceva pe nemți, a fost biciuit în grajd.

Și cu puțin timp înainte de eliberare, germanii i-au dus pe fratele mai mare, Valentin și pe sora, Zoia, în Germania. Micuțul Iura a văzut cum mama sa alerga după mașina cu copiii lor, iar nemții le loveau pe  femei cu patul puștilor.

Bătut și aproape exmatriculat

Cele întâmplate nu l-au împiedicat pe băiat să aibă reușită în studiile sale. La școală a fost un elev eminent și, după ce a absolvit șase clase, în ciuda protestelor familiei sale, a plecat la Moscova. Acolo, tânărul a intrat într-o școală profesională din cartierul muncitoresc Liuberțî, pe care a absolvit-o, de asemenea, cu onoruri, fiind specializat ca ”modelator în turnătorie”.

Mai departe, drumul său se merge spre Saratov, la școala tehnică industrială locală și, lucrul cel mai important, la aeroclubul sportiv, unde tânărul a efectuat primul său zbor independent, într-un avion Iak-18. Iuri Gagarin a efectuat, în total,  196 de decolări la aeroclub.

Este logic că, după recrutarea în armată, tânărul pilot a fost repartizat la Şcoala militară de aviație nr. 1 din Cikalov (actualul Orenburg). Acolo și-a arătat energia și a fost chiar desemnat asistent al comandantului plutonului. Cu toate acestea, nu tuturor le-a plăcut zelul recrutului. Într-o noapte, câțiva elevi ai școlii l-au bătut. Gagarin s-a întors de la spital doar o lună mai târziu. Trei cursanți au fost condamnați de Tribunalul Militar. Iar proaspătul sergent nu și-a redus cu nimic exigențele nici pentru sine, nici pentru tovarășii săi.

S-a decis chiar exmatricularea lui. Cu toate acestea, ordinul nu a fost semnat – tânărul plângea, spunând că nu poate trăi fără cer. Aproape în ultimul moment, statura mică a lui Gagarin i-a atras atenția șefului școlii, după care s-a presupus că, din cauza aceasta, unghiul de vedere al tânătului pilot se schimba și îi scădea senzația de stabilitate. Drept urmare, viitorul cosmonaut a fost pus pe un scaun cu o căptușeală groasă, după care a făcut față sarcinii. La 25 octombrie 1957, Gagarin a absolvit școala cu brio.

Născut pentru spațiu

Spre deosebire de școala de aviație, intrarea lui Gagarin în echipa de candidați pentru un zbor spațial a mers relativ strună. În ianuarie 1961, a fost inclus într-un grup special de șase candidați, care erau pregătiți în cadrul programului accelerat și care, în curând, au fost calificați oficial drept ”cosmonauți ai Forțelor Militare Aeriene”.

Colegii lui Gagarin din detașament își aminteau că el a devenit lider neoficial încă în toamna anului 1960. Atunci, candidații înșiși au realizat un sondaj în cercul lor: ”Care dintre cei șase ar trebui să fie primul care să zboare în spațiu?” Fără să se pună de acord în prealabil, majoritatea l-au numit pe Gagarin. Dacă dăm crezare acestot amintiri, Gagarin însuși a indicat numele lui Gherman Titov.

”Sunt pe foc, rămas bun, tovarăși!

În mod firesc, pregătirea și lansarea primului cosmonaut  nu au decurs fără povești interesante și detalii neașteptate. Astfel, expresia legendară ”Poehali!” (”Hai să mergem!” sau ”Dați-i drumul!”) s-a născut în etapa de pregătire. Folosirea ei, în locul ”Echipaj, decolez!”, prevăzut de statut, în timpul decolării, a fost preferată de pilotul de încercare Mark Gallai, metodolog și instructor al primului corp de cosmonauți.

Gallai, încercând să mențină un climat psihologic pozitiv,  prefera să utilizeze raportul informal de pregătire la decolare. Tocmai datorita lui, cuvântul ”Poehali!” a răsunat deseori la începutul exercițiilor pe simulatorul navei. Instructorul însuși, în notele sale, se referea la răspândirea pe scară largă a unui astfel de obicei în mediul profesional al piloților de încercare.

O altă frază rostită în timpul zborului, în ciuda faptului că este destul de sonoră, nu a devenit atât de cunoscută. Când nava spațială ”Vostok-1” a început să coboare, deodată, difuzoarele din Centrul de Control au transmis: ”Sunt în foc, rămas bun, tovarăși!”

S-a văzut că, înainte de Gagarin, nimeni nu știa ce se va întâmpla la trecerea prin straturile dense ale atmosferei, în timpul coborârii. Prin urmare, cosmonautul, văzând prin luminator flacăra furioasă, a presupus că nava spațială este cuprinsă de incendiu și că se va dezintegra în câteva secunde. Abia după acest incident s-a constatat că frecarea învelișului rezistent la temperaturi ridicate cu atmosfera terestră este un moment de lucru care are loc la fiecare aterizare.

Spre deosebire de modelele ulterioare ale navelor spațiale, aterizarea nu a fost  efectuată pe modul de aterizare, ci cu ajutorul unei parașute clasice.

Cu toate acestea, Yuri Alekseevici nu a reușit să stea liniștit în aer. După catapultare, supapa de ventilație nu s-a deschis imediat, așa că Gagarin, aflat în costumul spaţial ermetic, era aproape să se  sufoce. Cosmonautului i-au trebuit aproximativ șase minute (conform propriei estimări) pentru a corecta situația. Numai prin desfacerea izolaţiei, cu ajutorul unei oglinzi, a scos cablul și a putut să respire aerul planetei sale natale.

De asemenea, s-a văzut că, în timpul aterizării, s-au deschis atât parașuta principală, cât și cea de rezervă, ceea ce a îngreunat foarte mult controlul coborârii. Și când s-a conturat, sub picioare, suprafața de gheață a Volgăi de aprilie , Gagarin a trebuit să-și folosească toate abilitățile pentru a evita un scăldat extrem de neplăcut. Din fericire, pregătirea de înainte de zbor și-a făcut treaba – controlând sforile de suspensie, cosmonautul a redirecționat parașutele și a aterizat la 1,5-2 kilometri de mal.

Totodată, Iuri Gagarin a trebuit să scrie o scrisoare de adio, în caz de prăbușire sau de accident nefericit, soției sale Valentina și celor două fiice. La acea vreme nu era nevoie de acest mesaj, dar tocmai această scrisoare a fost înmânată familiei cu aproape 7 ani mai târziu, după moartea primului cosmonaut.

”Am fost în spațiu, dar nu l-am văzut pe Dumnezeu”

”Am fost în spațiu, dar nu l-am văzut pe Dumnezeu” este o altă afirmație de răsunet atribuită lui Iuri Gagarin. Autenticitatea ei este destul de îndoielnică – se crede că sursa adevărată a acestei expresii a fost secretarul general al Comitetului Central al PCUS, Nikita Hrușciov, care a spus odată, la un plen de partid, dedicat propagandei anti-religioase:  ”De ce tot vă agățați de Dumnezeu? Iată, Gagarin a zburat în spațiu, dar nu l-a văzut pe Dumnezeu”.

Cu toate acestea, atitudinea lui Iuri Gagarin față de religie face obiectul unor discuții serioase. În propria sa carte, ”Drumul către spațiu. Însemnările pilotului-cosmonaut al URSS „, el a scris:

”Zborul omului în spațiu a dat o lovitură zdrobitoare oamenilor bisericii. În fluxurile de scrisori care vin la mine, am citit cu satisfacție mărturisirile în care credincioșii, impresionați de realizările științei, au renunțat la Dumnezeu, au fost de acord că nu există Dumnezeu și că tot ceea ce este asociat cu numele său sunt ficțiune și prostii”.

Cu toate acestea, nu toți experții sunt siguri de sinceritatea afirmațiilor făcute acolo – în aceea vreme, cartea a fost doar un instrument ideologic puternic; a fost concepută din înregistrările cu cuvintele cosmonautului, de către corespondenții ziarului ”Pravda” și redactată de un  ofiţer de rang înalt.

În plus, există mărturii privind religiozitatea lui Iuri Gagarin. Astfel, Valentin Petrov, unul dintre angajații Centrului de Instruire a Cosmonauților, spunea:

”Iuri Alekseevici, ca toți rușii, era o persoană botezată și, din câte știu eu, credincioasă. Pentru mine, rămâne de neuitat călătoria noastră comună la Lavra Troițe-Serghieva în 1964, chiar atunci când Gagarin a împlinit 30 de ani.

Când am ajuns la Lavra, o mulțime de oameni s-a îndreptat spre el pentru autografe. Nici slujba nu luase încă sfârșit, dar toată lumea, aflând despre sosirea lui Gagarin, s-a repezit la el. Așa a fost dragostea populară pentru Iura și el nu a putut refuza pe nimeni”.

Într-un articol al corespondentului ziarului ”Izvestia”, Serghei Leskov, intitulat ”Zborul principal al omului”, se spune:

”Copiii unei familii din sat trebuiau să fie botezați – Iura nu a făcut excepție. El însuși a jucat rolul de naș în biserică şi s-a plimbat cu nepoata lui de țâță în jurul cristelniței, ceea ce ea însăși mi-a povestit, mulți ani mai târziu, în orașul Gagarin (fostul Gjatsk – n.r.). Mai mult, cosmonautul Gagarin și-a botezat fiicele Lena și Galia, dar a fost obligat să o ascundă, ceremonia fiind efectuată departe de Moscova – în regiunea Smolensk”.

Este, de asemenea, un fapt cunoscut că, în 1966, Iuri Gagarin nu a semnat apelul cosmonauților sovietici care condamnau religia, intitulat ”Către tinerii leniniști atei din Țara Sovietelor”.

Gagarin și regina Marii Britanii

Este de la sine înțeles că primul zbor cosmic a devenit un eveniment de amploare globală; de aceea, invitațiile veneau, practic, din toate părțile. Conducerea sovietică a considerat acest lucru o bună oportunitate pentru a îmbunătăți imaginea țării, astfel că primul cosmonaut a plecat într-un veritabil turneu mondial – se spunea că, uneori, graficul era atât de încărcat, încât delegațiile cădeau din picioare de oboseală. În 1961, Gagarin a vizitat Cehoslovacia, Bulgaria, Finlanda, Marea Britanie, Polonia, Cuba, Brazilia, cu o escală pe insula Curaçao, Canada cu oprire în Islanda, Ungaria, India, Ceylon și Afganistan.

Vizitele au continuat și în anii următori – în total, cosmonautul a poposit în aproximativ 30 de țări.

 

 

 

Deosebit de cunoscută a devenit vizita lui Gagarin în Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a.

Se spune că, prin farmecul și naturalețea lui, cosmonautul a răpus înalta societate britanică: astfel, după ce a băut un ceai, el ar fi mâncat și felia de lămâie din acesta, încălcând eticheta. Regina însăși a găsit ieșirea din situația penibilă. Ea a exclamat: ”Toată lumea să bea ceai în stil Gagarin!”. Apoi a scos felia ei de lămâie și a mâncat-o. Și întreaga curte regală i-a urmat exemplul. 

Înainte de acest episod, ea și-ar fi susținut ospetele, care nu cunoștea destinația tacâmurilor de masă și a început să mănânce cu aceeași lingură. Cea mai credibilă relatare este cea în care se povestește că Elisabeta a II-a, încălcând protocolul, s-a fotografiat cu cosmonautul. Curtenilor revoltați, ea le-a spus că Gagarin nu este un pământean obișnuit, ci un om al cerului, motiv pentru care protocolul nu se aplică în cazul lui.

”Nu este nici un mister, este neglijență și abatere de la reguli”

La 27 martie 1968, nimic nu prevestea nenorocirea. După ce și-a susținut lucrarea de diplomă la Academia ”Jukovski”, Iuri Gagarin a început practica de vară – zboruri de antrenament pe avioane MiG-15UTI. În perioada 13-22 martie 1968, el a efectuat 18 zboruri. Mai rămăseseră două.

La început, startul fatal, efectuat în tandem cu pilotul-instructor Vladimir Serioghin, Erou al Uniunii Sovietice, a decurs normal. Gagarin chiar a anunțat la sol încheierea misiunii, cerând permisiunea de a reveni și de a zbura spre bază. După care, legătura radio s-a întrerupt.

Imediat au început căutările, resturile avionului fiind găsite la o depărtare de circa 65 de kilometri de aerodrom. În dimineața zilei următoare, la locul accidentului au fost descoperite și fragmentele trupurilor lui Serioghin și Gagarin, identificate de rude și colegi.

Raportul Comisiei de Stat, care a investigat cauzele incidentului, a fost clasificat și nu a fost făcut public nici până acum. În 2011 au fost desecretizate doar concluziile, potrivit cărora catastrofa s-a produs din cauza unei manevre bruște, care a condus la ”intrarea avionului în modul de zbor supercritic  și la prăbușire, în condițiile unei situații meteorologice complexe”.

Au fost formulate câteva cauze ale acestei manevre bruște – de la o deterioare neașteptată a stării de sănătate a lui Serioghin și figuri de acrobație aeriană neprevăzute, până la ciocnirea cu o sondă meteorologică, un stol de păsări sau intrarea în vortexul altui avion. Ultima versiune a fost confirmată, în 2013, de colegul lui Gagarin, Aleksei Leonov: ”Raționamentul meu a fost confirmat de deschiderea unui plic clasificat cu concluziile comisiei. Nu este nici un mister aici; este neglijență crasă și încălcarea regimului de zboruri, dar pe mine altceva mă întristează: faptul că oamenii care au lucrat în comisie au știut adevărul, dar s-au prefăcut că nu este așa”.

Leonov a adăugat că s-a permis dezvăluirea acestei informații doar cu condiția de a nu divulga numele pilotului, al cărui avion de luptă Su-15, încălcând misiunea de zbor, s-a apropiat de avionul lui Gagarin cu viteză supersonică, aruncând MiG-15 în spirala morții. Vinovatul fără voie de moartea primului cosmonaut ar fi fost încă în viață, deși grav bolnav.

Această versiune a fost vehement respinsă de unul dintre membrii comisiei, Arsenii Mironov, care a susținut că zborurile tuturor Su-15 sunt raportate și că, în acel moment, nu se puteau intersecta cu Gagarin.

Atmosfera generală de mister a dat naștere la numeroase teorii ale conspirației în rândul populației, printre care au fost:

Conflictul cu conducerea superioară a țării – după aceea, potrivit unor versiuni, a fost organizată moartea lui Gagarin; potrivit altora, catastrofa oficial anunțată a fost o falsificare, Gagarin fiind arestat în secret de serviciile speciale și, după o operație estetică, a fost internat într-un spital de psihiatrie din provincie.

Mai există și versiunea ”complotului lunar sovietic”, conform căruia Gagarin ar fi murit nu în timpul unui zbor de antrenament pe un avion-școală, ci cu câteva zile înainte, la bordul noii nave spațial L1, dezvoltată în graba cursei lunare și care îndeplinea zborul Zond-4.

Există chiar și versiunea că Gagarin și-ar fi imitat propria moarte, după care a trăit mulți ani, sub alt nume, într-un sat din regiunea Orenburg, unde a murit, bătrân deja fiind, în urma unui accident la vânătoare.

Moartea lui Iuri Gagarin a fost ca o lovitură pentru poporul sovietic. În URSS a fost decretat doliu național. A fost primul caz în istoria URSS-ului, când s-a decretat zi de doliu în legătură cu moartea unui om care, în momentul decesului, nu era șef de stat în exercițiu.

Într-un final, familia lui Gagarin a primit scrisoarea lui de adio (scrisă, pentru orice eventualitate, încă în 1961, înaintea zborului în spațiu – n.r.), care se termina cu cuvintele: «Până acum am trăit cinstit, cu sinceritate, în folosul oamenilor, chiar dacă este unul mic. Cândva, încă în copilărie, am citit cuvintele lui Valeri Cikalov (legendarul pilot sovietic din anii ’30 – n.r.): ”Dacă este să fii, să fii primul”. Așa că mă străduiesc să fiu eu acela și voi fi până la capăt. Doresc, Valecika, să dedic acest zbor oamenilor noii societăți, comunismului, în care intrăm deja, măreței noastre Patrii, științei noastre.

Sper că peste câteva zile vom fi din nou împreună, vom fi fericiți.

Valecika, te rog să nu îi uiți pe părinții mei și, dacă va fi posibil, ajută-i cu ceva. Transmite-le din partea mea salutări și să mă ierte dacă nu au știut nimic despre asta, dar nu trebuiau să știe. Se pare că asta e tot. La revedere, dragii mei. Vă îmbrățișez tare, tare și vă sărut, cu salutări, tata și Iura».                                                                                                                                                                                                                                                                (anews.com)