Hot News
Ambasada Rusiei la București consideră că Moscova va răspunde la expulzarea diplomatului rus pe baza principiului reciprocității
26/04
Zaharova a declarat că ambasadorul României în Rusia cunoaște bine procedura pentru măsurile de răspuns
26/04

Ambasadorul Valery Kuzmin: Rusia își rezervă dreptul de a răspunde României la expulzarea unui diplomat

Ambasadorului Federației Ruse în România, Valery Kuzmin/ Foto: Vești din Rusia

Moscova consideră că decizia României de a declara persona non grata un diplomat rus reprezintă un pas neprietenos și își rezervă dreptul de a ”adopta măsuri de răspuns corespunzătoare”, a declarat ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, pentru agenția TASS.

”Această decizie este, fără îndoială, neprietenoasă și nu contribuie la însănătoșirea relațiilor interstatale dintre Federația Rusă și România”, a declarat ambasadorul. ”În conformitate cu Convenția de la Viena, autoritățile ruse își rezervă dreptul de a adopta măsuri de răspuns corespunzătoare”, a adăugat interlocutorul agenției.

El a confirmat că a fost convocat la Ministerul de Externe al României, unde a primit o notă verbală prin care a fost informat că asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei în România a fost declarat persona non grata. ”Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice nu cere să fie explicate motivele unor astfel de demersuri, iar diplomații români au evitat cu mare grijă orice fel de comentarii”, a arătat Kuzmin.

TASS menționează că luni, MAE român a anunțat că autoritățile române l-au declarat persona non grata pe asistentul atașatului militar al ambasadei ruse din București. Instituția susține că activitatea lui ”contravine prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, din 1961”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875135