Mysl Polska (Polonia): Polonia are nevoie de un concept al victoriei

Mateusz Piskorski

După ce a stat doi ani într-o închisoare poloneză pentru ”afirmații” incorecte publicate în presa rusă, liderul partidului ”Zmyana”, Mateusz Piskorski, le cere polonezilor să nu mai pozeze în veșnici martiri-plângăreți. Zeci de mii de polonezi și-au eliberat patria împreună cu Armata Roșie. Odată recunoscut, eroismul lor poate fi dat drept exemplu de urmat tineretului polonez. Dar, în condițiile în care la putere, în Polonia, se află oameni care recunosc doar faptele de eroism ale părții antisovietice a ”statului clandestin” polonez, Piskorski nu prea mai speră să fie acceptat conceptul său.

Ziua de 9 Mai nu are, în Polonia, statut de sărbătoare, deși această zi este marcată în multe țări ce consideră că au contribuit la victoria din 1945 și folosesc înfrângerea celui de-al Treilea Reich drept unul dintre elementele identității lor și ale puterii simbolice.

Fapte pe care nimeni nu le poate schimba

Sunt, însă, fapte pe care nimeni nu este în stare să le schimbe. Din punctul de vedere al istoriei, Uniunea Sovietică a fost, indiferent de cum privim noi regulile ei interne de la acea vreme, acea forță care a reușit nu doar să dea lovitura decisivă Germaniei naziste, dar și să cucerească Berlinul, capitala ei. De asemenea, nu vom schimba faptul că, plătind, în drumul ei spre Berlin, cu prețul vieților a aproape 600.000 de soldați ai Armatei Roșii, URSS a eliberat Polonia și i-a alungat pe nemți de pe pământurile care, ulterior, au intrat în componența ei. Nimeni nu poate nega și faptul că planurile germane presupuneau lichidarea totală a polonezilor alături de multe alte popoare din partea noastră a Europei. După cum scrie profesorul Czeslaw Madajczyk, conform Planului general german ”Ost”, se intenționa deplasarea și, într-un final lichidarea, a 80-85% din populația poloneză. Toate sunt fapte dovedite nu doar de documente, dar și de pașii reali întreprinși în acest domeniu.

Prin urmare, faptele de care dispunem ne permit să afirmăm fără echivoc, fără nici o îndoială, că Uniunea Sovietică, sub conducerea lui Iosif Stalin, nu numai că a eliberat Polonia de ocupația germană, dar a salvat poporul polonez de la distrugere. Cel care susține contrariul, neagă evidentul. Cel care denigrează eroismul Armatei Roșii se pune la același nivel cu autorii planului de exterminare a polonezilor. În fiecare societate există, desigur, oameni care ignoră faptele și apără niște imagini exotice existente doar în imaginația lor. Unii cred că lumea este guvernată de reptilieni, care se ascund sub masca unor politicieni influenți, alții neagă sistemul heliocentric al lumii, nefiind convinși că Soarele este mai mare decât Pământul. Este exact grupul de nebuni inofensivi (inofensivi, oare?) în care trebuie incluși cei care neagă rolul cheie al Uniunii Sovietice în salvarea Poloniei. Există, probabil, și oameni care sunt nemulțumiți de faptul nașterii lor. Ei consideră viața lor o greșeală, un eveniment nefericit și, de aceea, pot avea pretenții față de Armata Roșie pentru că nu le-a permis bunicilor lor să moară într-un lagăr de concentrare sau să cadă victime ale unei execuții în masă. Aceste două grupuri însă trebuie să rămână o minoritate, o ciudățenie ce se regăsește în fiecare societate.

Formatul noii Polonii

Negarea importanței victoriei din 1945 merge, de regulă, mână în mână cu teza conform căreia victoria a fost urmată de o nouă ocupație, sovietică de această dată. Toate faptele demonstrează însă, fără drept de tăgadă, că Polonia populară (Republica Populară Polonă – așa s-a numit statul polonez în perioada socialismului din anii 1945-1989) nu a fost un teritoriu supus depopulării sistematice. Prezența sovietică în țara noastră a fost inevitabilă după ce s-a întâmplat în anii de război și logică în plan geopolitic.

Altă temă, nu mai puțin importantă, este formatul noii Polonii de după 1944. După cum scrie profesorul Andrzej Leder, în cartea sa care a stârnit atâta vâlvă – ”Revoluția pe care am dormit-o” – ca urmare a circumstanțelor legate de această evoluție și nu de alta, a celui de-al Doilea Război Mondial, statul și societatea poloneze au fost supuse pentru prima dată unei modernizări fundamentale.

Polonia a devenit o formațiune statală modernă, cu o formă teritorială optimă din punctul de vedere al tuturor marilor teorii ale dezvoltării. Societatea poloneză și economia noastră s-au eliberat de sistemul agricol feudal, cu rădăcini în epoca Uniunii statale polono-lituaniene condusă de șleahta (Rzeczpospolita). Simbolul acestei treceri a fost reforma agricolă temeinică, prima din istoria țării și aprobată prin decretul din 6 septembrie 1944 al Comitetului Național de Eliberare al Poloniei. A urmat industrializarea, lupta împotriva analfabetismului, dezvoltarea educației, extinderea sistemului de îngrijiri medicale. Și pentru prima dată în istorie, aceste beneficii erau destinate tuturor polonezilor.

Formatul noii Polonii, apărută datorită circumstanțelor geopolitice și a faptului că partea noastră europeană a fost eliberată de sub ocupația germană de către Uniunea Sovietică, a creat noi oportunități de dezvoltare, de care ne folosim și în ziua de astăzi. Oricum ar fi fost, în această nouă Polonie au muncit, au învățat, au trăit și au iubit părinții, bunicii și străbunicii noștri. Să fi îndrăznit atunci să spună cineva că Armata Roșie a procedat greșit în 1945 și că ar fi fost mai bine dacă autoritățile germane de ocupație ar fi continuat, ani buni, să-și ducă la îndeplinire ”misiunea”!

Victoria noastră

Istoria poloneză a secolului al XX-lea reprezintă, cu rare excepții – precum Marea Revoltă Poloneză sau Insurecțiile din Silezia din perioada formării celei de-a Doua Republici Polone – o serie întreagă de înfrângeri și tragedii naționale.

Cu toate acestea, avem cu ce să ne mândrim și în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. Tuturor le este foarte cunoscut fenomenul Statul Clandestin Polonez, ce demonstrează că, în marea lor majoritate, polonezii nu au avut nici un fel de îndoieli în privința celui care a fost, pentru poporul lui, o amenințare existențială. Avem și alți eroi, cei care, mână în mână cu tovarășii de arme sovietici, au ajuns la Berlin, după care au săvârșit și alte fapte de eroism. Este Armata 1 a Poloniei sub comanda generalului Zygmunt Berling și, mai târziu, a generalului Władysław Korczyc și a generalului Stanislaw Poplawski, participantă la Ofensiva Vistula-Oder, operațiune cheie din punctul de vedere al Poloniei. După care, aceleași forțe au ajutat Armata Roșie și în Bătălia Berlinului, pentru ca, într-un final, să ajungă la Elba. Este, de asemenea Armata a 2-a a Poloniei, condusă de generalul Karol Swierczewski și care a participat la Operațiunea ofensivă Spremberg-Torgau și la Ofensiva de la Praga. De asemenea, trebuia să apară Armata a 3-a, un plan la care s-a renunțat însă într-un final, prin includerea cadrelor ei în componența primelor două.

Soldații lor au eliberat pământurile poloneze și au recucerit noi avanposturi pe teritoriul inamicului. Eroismul în luptă al acestor oameni a netezit Poloniei drumul spre vest, deși, firește, direcția era determinată de realitățile geopolitice. Câteva sute de mii de soldați polonezi, care au mers spre Berlin, au fost singurii care au luptat umăr la umăr cu soldații Armatei Roșii sub drapelul lor național, în alb și roșu. Acest lucru a servit drept excelentă dovadă că și polonezii știu să învingă.

Trebuie făcute filme, trebuie scrise cărți și create alte lucrări de cultură în masă dedicate marșului polonez spre Berlin. Este bine că de păstrarea memoriei acelor evenimente se ocupă organizații neguvernamentale, precum comunitatea ”Kursk” a lui Jerzy Tyc. Dar acest lucru ar trebui să se facă și la nivel de stat. Noul concept, axat pe victorie și care elimină tendința în favoarea retoricii strict martirice în descrierea istoriei noastre, ne-ar permite să ne debarasăm de complexul poporului slab, veșnic bătut, asuprit, incapabil să se apere, să învingă și să munceastă singur, concept adânc înrădăcinat în psihicul polonez. El ar demonstra noilor generații că am fost participanți la cele mai importante evenimente din istoria noastră. Și am făcut-o nu în rol de plângăcioși, ce-și plâng de milă, ce dau vina pe vecini pentru toate necazurile lor și subliniază propria superioritate morală. Am făcut-o ca un popor care, alături de altele, a ridicat steagul polonez în capitala îngenuncheată a unei puteri expansioniste.

Pentru a implementa acest concept trebuie nu doar să punem o stavilă în calea forțelor externe ce exploatează complexele polonezilor în jocuri geopolitice, dar să ne și gândim la esența identității poloneze. Însă, acest lucru depășește capacitatea oamenilor limitați, cu gândire stereotipă, care au format realitatea poloneză după 1989. Din păcate, printre ei prevalează cei care au ieșit din cercurile opoziției antisistemice din perioada Republicii Populare Polone.