Hot News
Putin a respins acuzațiile că s-ar fi încercat asasinarea lui Navalnîi
15/06
Putin: În Rusia nu se va prăbuși nimic când președintele va fi înlocuit
15/06

Kremlinul a anunțat temele negocierilor dintre Putin și Biden

Vila în Grange Park din Geneva, locul summitului ruso-american/ Foto: YouTube

Miercuri, 16 iunie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, se va întâlni la Geneva cu președintele Statelor Unite, Joe Biden. Summitul se va desfășura la inițiativa părții americane. Stabilitatea strategică și securitatea informațională, cooperarea în chestiunea coronavirusului, Arctica și problemele climatice au fost planificate ca prime subiecte pentru negocierile celor doi lideri, a anunțat Kremlinul. În același timp, una dintre realizările întâlnirii ar putea fi revenirea la Washington a ambasadorului rus în SUA, Anatoli Antonov și a colegului american al acestuia, John Sullivan, la Moscova, a precizat consiliderul prezidențial Iuri Ușakov, la o conferință de presă. Potrivit spuselor sale, pentru discuții au fost convenite, de asemenea, chestiuni de pe agenda regională, scrie Rossiiskaia gazeta.

Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus/ Foto: RIA Novosti

”Pentru desert au fost lăsate chestiunile regionale: Orientul Mijlociu, Siria, Libia, situația privind programul nuclear iranian, soluționarea situației din Afganistan, din Peninsula Coreeană, Nagornîi Karabah”, a precizat reprezentantul Kremlinului. El a adăugat că pe agenda întâlnirii figurează, de asemenea, Ucraina.

În plus, separat vor fi dezbătute și ”probleme concrete, nerezolvate, ce țin de relațiile bilaterale”. Și care, a constatat politicianul, sunt multe: sancțiunile americane, pașii nejustificați ai SUA în privința reprezentanțelor diplomatice ce funcționează, în prezent, cu personal redus. Se va discuta ”inclusiv despre faptul că americanii îi vânează pe ai noștri prin toate colțurile lumii”, a adăugat Ușakov.

În același timp, atât Puțin cât și Biden vor aborda, dacă vor considera necesar, orice subiect, în orice ordine.

”Toate înțelegerile care vor fi obținute ca format și conform ordinii de zi a întâlnirii rămân în vigoare”, a menționat Ușakov. Potrivit precizărilor sale, dintre momentele neconvenite a rămas unul singur – el vizează documentele finale ale summitului. În prezent, negocieri pe această temă se duc pe linia Ministerului de Externe al Rusiei și a Departamentului de Stat al SUA.

Ușakov a subliniat că, indiferent dacă se va reuși sau nu să se ajungă la un acord în această chestiune, întâlnirea va fi, ”fără îndoială, utilă”. ”Acest lucru se va reflecta asupra dezvoltării pe mai departe a relațiilor ruso-americane, aflate acum în impas, o situație foarte aproape de punctul critic și, în acest context, trebuie, desigur, făcut ceva”, a subliniat Ușakov.

Discuțiile se vor desfășura la Villa La Grange, ”un loc minunat pe malul lacului, care oferă condiții bune pentru negocieri”, a arătat reprezentantul Kremlinului. ”Tot acolo a fost amenajat un cort pentru conferința de presă a președintelui rus”, a adăugat Ușakov, amintind că, pe parcursul pregătirilor întâlnirii președinților SUA și Rusiei, nu s-a ajuns la o înțelegere cu privire la organizarea unei conferințe de presă comune.

”Această întâlnire este diferită de altele – vă amintiți că până și la Helsinki, cu Trump (Donald Trump, fostul președinte al SUA – n.r RG), a avut loc o conferință de presă”, a spus el și a menționat că înainte, încă din perioada sovietică, partea americană insista în primul rând pe desfășurarea de conferințe de presă comune.

Vladimir Putin va ajunge la Geneva chiar în ziua negocierilor, iar la Villa La Grange el va fi întâmpinat de președintele Elveției, Guy Parmelin. Acolo ajunge și Biden, după care va avea loc ceremonia comună de fotografiere.

În privința negocierilor în sine, ele vor cuprinde trei părți. Vor începe cu o discuție în format restrâns, la care vor fi prezenți, cu excepția președinților, șeful MAE Rus, Serghei Lavrov și Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken. ”Iar dacă președinții vor dori să rămână singuri și să discute între patru ochi, acest lucru depinde de ei”, a adăugat Ușakov.

Negocierile în format lărgit se vor derula în două runde, cu o pauză de o oră. La finalul acestora, ambii președinți vor susține conferințe de presă separate.

Interesant este că odată cu delegația rusă, la negocierile de la Geneva va veni și ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov. De partea americană, la discuții va fi prezent colegul lui – ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan.

”Se creează impresia că ambasadorii au încurcat, oarecum, locul lor de muncă. Se creează impresia că, ținând cont de rezultatele summitului, dacă președinții vor cădea de acord, ambasadorii se vor deplasa acolo unde trebuie să muncească”, a spus Ușakov și a adăugat că acest lucru s-ar putea întâmpla imedicat după summitul de la Geneva. În cazul în care va fi luată o astfel de decizie, va fi ”o realizare uriașă”, a subliniat Ușakov.

Ambasadorul rus în SUA, Anatoli Antonov și colegul lui american, ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, au revenit în țările lor pentru consultări în martie și, respectiv, luna aprilie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875076