Serghei Karaganov: Noul război rece ar putea fi câștigat de Rusia

Trebuie să recunoaștem evidentul – se desfășoară un nou război rece, iar Rusia trebuie să se gândească, acum, cum să iasă învingătoare.

Serghei KARAGANOV, decanul Facultății de Economie Mondială și Politică Mondială a Școlii Superioare de Economie

În ultimul an și jumătate, majoritatea comentatorilor au încetat, în sfârșit, să susțină că relațiile dintre Rusia și Statele Unite ”sunt cele mai proaste de când s-a încheiat Războiul Rece” și au început să recunoască evidentul – se derulează, deja, un nou Război Rece. Actuala conjunctură amintește, cel mai mult, de anii ’50. Desigur, cu toate modificările aduse noii situații mondiale. Cred că din actuala acutizare a lucrurilor poți ieși învingător. Însă, pentru aceasta  trebuie aleasă corect politica internă și orientarea politicii externe și, cel mai important, trebuie evitată implicarea într-un mare război, sortit să degenereze într-un Armageddon termonuclear și cyber-spațial.

Runda trecută a Războiului Rece s-a încheiat cu înfrângerea comunismului și a URSS. Care sunt șansele în runda actuală, declanșată împotriva Chinei și a Rusiei? Să calculăm resursele. Din cauza dezintegrării Uniunii Sovietice, am pierdut o mare parte din teritorii și din populație. Reformele nereușite au provocat pagube considerabile elitei meritocratice, capitalului uman, științei și înaltei tehnologii. S-a îngustat tamponul de securitate vestic. Pierderea influenței globale, a imperiului, a fost pentru mulți dureroasă.

După creșterea vertiginoasă din anii ‘00, economia stagnează, îngustând relativ baza influenței internaționale, dar esențial este că, pe termen lung, acest lucru este sortit să conducă la erodarea stabilității interne, la pierderea susținerii puterii de către populația activă. Vulnerabilitatea fundamentală o constituie faptul că țara nu are o ideologie țintită spre viitor, care să ia locul precedentelor ideologii – al celei comuniste decedate, al ideii anilor ’90 a ”revenirii” în Europa, al celei anilor ‘00, cu ”ridicarea din genunchi” și al restabilirii statutului de mare putere de prim rând, din anii ‘10. Iar fără asemenea ideologii sau după pierderea lor, marile națiuni nu supraviețuiesc. Renunțarea, de către cercurile conducătoare, la ”o nouă idee rusă”, de care este nevoie demult și care ar uni majoritatea, trezește nedumerire. Da, o tehnocrație de calitate este necesară, dar ea nu asigură victoria în bătălia pentru viitor. În etapa de început ale precedentului Război Rece, țara a avut atât ideea – fie ea și comunistă, cât o economie în ascensiune.

Mai departe încep, însă, plusurile. Pentru măreție trebuia plătit. Costul de susținere a țărilor, a vasalilor de orientare socialistă din estul Eurasiei, a republicilor fostei URSS, a uriașei mașini de război a fost monstruos. Înainte de înfrângerea din anii 1990-1991, ni se opunea doar civilizația occidentală, care abia începuse să piardă, dar încă foarte puternică. Acum, ea se de degradează politic și moral, slăbește din punct de vedere economic, deși, firește, are încă o mare resursă economică, militară, culturală și informațională acumulată, pusă în mișcare prin intermediul sancțiunilor și a războiului informațional.

Sistemele politice ale majorității țărilor care au decis să ni se opună nouă și Chinei nu sunt adaptate pentru o confruntare de lungă durată și nemiloasă. Dacă ni s-ar opune un Occident gestionat de guverne mai autoritare și mai eficiente, situația putea fi cu mult mai complicată. Tendințele autoritare în lumea occidentală, la fel ca oriunde, se vor intensifica în mod inevitabil (pandemia este folosită activ pentru această trecere). Dar schimbările aduse acestor sisteme politice, care au rezistat în ultimul jumătate de secol, vor fi dureroase și vor dura decenii.

La sfârșitul anteriorului Război Rece, starea intelectuală a Occidentului a fost atuul lui puternic. Acum, situația s-a schimbat din temelii. Occidentul este confuz, nu mai dictează moda. Ceea ce este un nou motiv de panică, de ostilitate, de dorință de a se închide. Anterior, în materie de autoizolare, lider era Uniunea Sovietică, în timp ce Occidentul se fălea în mod legitim cu deschiderea lui și atrăgea cu ea. Paralela cu URSS, caricaturală și uluitoare – trimiterea nesăbuită de trupe NATO în Afganistan și înfrângerea previzibilă, într-un război de aproape 20 de ani.

Nu suntem foarte bogați, dar aproape că nu mai există deficit (de produse de larg consum – n.r.) istovitor (el a fost, pe lângă estomparea ideii comuniste, cel mai important motiv al prăbușirii) . Cu o mică parte din vechiul cost a fost refăcută mașina de război – o resursă de primă clasă într-o lume unde haosul și concurența acerbă sunt în creștere (în dihotomia ”aur – arme”, ultimul domină, deocamdată). E altceva însă, este nevoie de o armă specială. Dar deocamdată, prin noua generație de arme, am demonstrat că putem, cu un preț mic, să fim lideri acolo unde trebuie. Începută cu un deceniu în urmă, reechilibrarea legăturilor economice cu Estul lărgește libertatea de manevră, scade copleșitoarea dependență economică de Occident.

Nici un patriot al țării noastre nu poate să nu jelească pierderea pământurilor dobândite de strămoși. Dar majoritatea acestor teritorii devorau resursele Rusiei înseși. Acum, aceste teritorii ne oferă forță de muncă ieftină. Fără ea, declinul demografic început în perioada sovietică ar fi fost și mai dureros. Schimbul de mărfuri se efectuează la prețuri de piață, nu subvenționate și, de aceea, aproape toate republicile fostei URSS s-au sărăcit destul de brusc. Problema ucraineană, creată, în mare parte, de lipsa noastră de acțiune, rămâne. Dar țara se îndreaptă rapid spre eșec complet. Ajutorul acordat de către Rusia țărilor în curs de dezvoltare este relativ microscopic. Dar cel mai important este faptul că a fost păstrată Siberia – baza cheie a dezvoltării pentru următorii ani.

Un factor semnificativ în calcularea raportului de forțe îl constituie și reducerea ponderii Occidenului în Produsul Intern Brut mondial, independența tot mai mare, dar nu a Occidentului, o independență ce extinde câmpul de manevră geoeconomică și geopolitică. Rusia are și alt important avantaj – experiența înfrângerii în vechiul Război Rece, absența iluziilor și a dogmelor ideologice. Deocamdată, nu repetăm greșelile sovietice – suprangajare imperială, copierea, în domeniul militar, a unui rival mai bogat; am renunțat la destul de ciudatul concept al parității în domeniul înarmării.

Cel mai important avantaj al nostru îl reprezintă încrederea majorității rușilor și a elitei ruse în justețea lor morală. În societatea sovietică târzie, un asemenea sentiment nu a existat – ceea ce a devenit unul dintre principalele motive ale prăbușirii URSS. Trebuie susținut un astfel de sentiment de strategice și ideologie orientate spre viitor, trebuie să ieșim din stagnarea economică ce distruge curajul.

Suspectez că acei care au decis să declanșeze un nou război rece împotriva noastră, a Chinei și al altor ”noi”, și-au pierdut deja încrederea în dreptatea lor. În rarele, acum, dezbateri directe cu colegii occidentali, nu o dată le-am spus: ”Încetați să mai mințiți!”. Și au încetat. La fel de timizi am fost noi, sovieticii, înainte. Ceea ce nu înseamnă că adversrii vor ceda repede. Deocamdată, ei încearcă să se consolideze.

Schimbarea radicală a poziției geopolitice a Rusiei s-a produs datorită transformării Chinei din dușman în stat prieten, aproape un aliat. O transformare ce reprezintă unul dintre cele mai importante resurse de dezvoltare și de reducere a cheltuielilor militare. China își reconstruiește forțele sale armate, transformă strategia militară de la una terestră, la cea marină. Pe noi, Beijingul nu are de gând să ne amenințe. Potențial, China puternică atrage spre sine tot mai multe resurse politice și militare ale Statelor Unite. Același lucru face Rusia pentru China. Pentru China, Rusia este un pilon strategic în domeniul militar și poltiic și o sursă sigură de resurse naturale dintre cele mai importante.

Istoria ne-a împins una spre cealaltă. Iar în momentul de față, acest lucru este un câștig imens. Trebuie nu doar adâncită colaborarea, ducerea ei, în următorii zece ani, la stadiul de uniune neformală, dar trebuie inclusiv planificată politica noastră chineză pentru următoarele decenii, când buna vecinătate fără alternative va trebui, poate, completată cu consolidarea elementelor de echilibrare, în cazul în care China va ”câștiga” în fața SUA (iar șanse are multe) și, din cauza succesului, va fi cuprinsă de amețeala imperialistă. Deocamdată, pare relativ puțin probabil ca Beijingul să piardă, dar dacă se va întâmpla așa ceva, va fi nevoie de o mai mare echilibrare în favoarea lui. Nu trebuie permis să se ajungă la o răzbunare a Occidentului. El a demonstrat de ce este în stare când i se pare că el câștigă – un val de agresiuni, ”revoluții colorate”, țări și regiuni întregi aruncate în haos și sărăcie.

Încă de pe acum trebuie să ne gândim și la posibilitatea ca, în cazul în care Statele Unite vor pierde, acestea vor accepta, peste un deceniu, acel condominiu cu China sugerat de Kissinger și Brzezinski.

Avem o mare șansă de a învinge în acest Război Rece. Dar bătălia va impune o mare concentrare a forțelor naționale, va impune elaborarea unei ideologii ofensive. Ea trebuie nu doar să se sprijine pe tradiții dătătoare de viață, dar trebuie să ducă în viitor. Contururile ei sunt destul de evidente. Eu și colegii mei le-am descris în repetate rânduri. Sunt avansate idei fructuoase și de mulți alți ruși care gândesc.

Pentru a crea o astfel de ideologie și pentru a o face eficientă, trebuie păstrată deschiderea intelectuală, pluralismul. Cred că această problemă poate fi rezolvată, deși nu este simplu în condiții de confruntare. Dacă o astfel de libertate va fi limitată, se va ajunge nu doar la pierderea avantajului concurențial, dar și la inevitabile greșeli în politică (vezi experiența URSS).

Iar după aceea, după ”victorie”, istoria va continua și va necesita noi eforturi de perfecționare a țării noastre, de găsire a unor echilibre optime în lume. Am pierdut runda trecută a Războiului Rece, inclusiv datorita faptului că ne-am asumat o povară insuportabilă. Acum, există posibilitatea să devenim un factor de echlibru în rivalitatea (mai prietenoasă cu China) dintre SUA și China, dar și în viitorul sistem mondial al Marii Eurasii.

În încheiere, repet ce am spus de nenumărate ori: pericolul unui nou război mondial a atins un nivel extrem de ridicat. Omenirea se clatină la limita lui. O politică de pace activă este un imperativ. Dacă această limită va fi trecută, istoria se rupe – nu va fi nici al patrulea război rece, nu va mai fi nimic altceva.

La Geneva, Putin și Biden au făcut un pas înapoi de la această limită. Dar situția rămâne deosebit de periculoasă. Vechiul Război Rece, pe care l-am apucat, mi-a trezit repulsie și îmi este silă și de actualul, dar mi-aș dori ca analiștii viitoarelor generații să aibă posibilitatea de a scrie astfel de articole, să dezbată, să trăiască.