Hot News
Putin: Au fost convenite 28 de programe pentru Statul Unional cu Belarus
10/09
Rușii în România: Курсы румынского языка для русскоговорящих
11/09

Adjunctul ministrului rus de Externe, Oleg Sîromolotov: Terorismul poate fi învins doar prin eforturi comune

Adjunctul ministrului de Externe al Rusiei, Oleg Sîromolotov/ Foto: mid.ru

Adjunctul ministrului de Externe al Rusiei, Oleg Sîromolotov, a acordat un interviu agenției de presă ”Rossia segodnia” (”Rusia astăzi”).

Întrebare: – Cu exact 20 de ani în urmă, teroriștii au atacat World Trade Center și alte obiective din Statele Unite. Atunci, Rusia a fost prima care a propus Washingtonului o colaborare în lupta împotriva terorismului. Dar nu a ieșit. Ce credeți, există, totuși, perspective de colaborare între țările noastre în această sferă sau șansa a fost ratată definitiv?

O.Sîromolotov: – Ce înseamnă ”nu a ieșit”? În cei 20 de ani care s-au scurs de la evenimentele din 11 septembrie, colaborarea dintre Federația Rusia și Statele Unite în domeniul contraterorismului s-a dezvoltat cu un grad de intensitate mai mic sau mai mare, iar actuala răcire a relațiilor noastre nu înseamnă absolut deloc că aceste două decenii ar fi trecut în zadar și fără rezultate. În plus, așa cum ar trebui să știți foarte bine, noi am subliniat în repetate rânduri că dialogul ruso-american din 2018-2019, purtat sub egida departamentelor de politică externă ale celor două țări, a fost destul de productiv. Respectivul dialog a avut toate oportunitățile să devină bun ”pentru toate urgiile”, fără să depindă de factori externi de iritare, dar sub pretexte inventate, el a fost stopat unilateral din inițiativa Washingtonului, fiind greu de spus că decizia a fost în avantajul cuiva.

Dar chiar dacă, în prezent, dialogul politic este înghețat, colaborarea cu SUA în domeniul luptei împotriva terorismului este obiectiv necesară și răspunde atât intereselor noastre naționale, cât și obiectivelor de menținere a păcii și securității internaționale. Dar o astfel de colaborare nu trebuie să ne fie nouă mai necesară decât partenerilor noștri de peste Ocean.

În ceea ce privește cooperarea dintre organele de ordine și serviciile speciale ale Rusiei și SUA, aceste contacte nu au fost, practic, întrerupte, deoarece munca desfășurată pe această linie nu ar trebui să depindă de conjunctura politică.

Întrebare: – Cât s-a schimbat, în 20 de ani, amenințarea terorismului? A devenit mai mare, mai mică? Se poate vorbi despre o victorie asupra Al-Qaeda, a Statului Islamic sau ele încă mai pot renaște? De unde, din ce țări și regiuni provine cel mai mare pericol?

O.Sîromolotov: – Fără îndoială, este deosebit de greu să negăm că în acești ani amenințarea teroristă a evoluat considerabil. Au apărut noi provocări, ce nu pot fi ignorate de nici o țară: este vorba și de utilizarea, de către diferite grupări, a aparatelor de zbor fără pilot pentru pregătirea și ducerea la îndeplinire a atacurilor teroriste și de intensificarea activității de racolare din cadrul instituțiilor penitenciare și desfășurarea propagandei de idei radicale folosind tehnologiile moderne de informare și comunicare și de apariția unor surse de finanțare principale noi – pe toate aceste direcții menționate se derulează o colaborare pe mai multe aspecte, atât în format bilateral, cât și pe diferite ”platforme” internaționale, Federația Rusă fiind unul dintre cei mai importanți participanți.

În ceea ce privește geografia terorismului, la numărul regiunilor ”neliniștite” în această privință s-a adăugat, în ultimii 20 de ani, Libia, unde instituțiile puterii de stat au fost, practic, distruse ca urmare a amestecului străin, pe față, inclusiv din partea Statelor Unite, ceea ce a făcut ca vacuumul de statalitate apărut să fie umplut de teroriși de toate categoriile, precum și Siria, a cărei suveranitate și integritate teritorială continuă să facă obiectul unor atacuri ilegale din partea mai multor țări ”democratizatoare”.

În condițiile de astăzi, deosebit de actuală devine problema teroriștilor-rebeli străini (ITB), problemă ce s-a creat odată cu apariția ISIS în Orientul Mijlociu, care, pentru un timp, a devenit punct de atracție pentru jihadiștii din cele mai diferite colțuri ale lumii. După ce a fost înfrânt militar (cu participarea directă a Rusiei), ISIS s-a transformat într-o rețea extinsă de celule ilegale, a cărei coloană vertebrală era formată din foști ITB, plecați în țările lor de origine sau în terțe țări.

Gruparea Al-Qaeda, ce continuă să dispună de suficient potențial de luptă – financiar și tehnic, constituie, pentru pacea în lume, o amenințare la fel de mare.

Dar se lucrează pe direcția necesară și sunt convins că, prin eforturi comune, toate problemele menționate vor fi rezolvate în mod eficient.

Întrebare: – Cât de eficientă s-a dovedit a fi strategia Statelor Unite de luptă împotriva terorismului, începută de ei după evenimentele din 11 septembrie? Ce nu a fost cum trebuie? Și ce lecții a învățat comunitatea internațională din aceasta?

O.Sîromolotov: – Principala lecție pe care comunitatea internațională ar fi trebuit să o învețe din politica antiteroristă promovată de Statele Unite poate fi doar conștientizarea faptului că lupta împotriva terorismului trebuie să se ducă cu respectarea strictă a normelor și principiilor de drept internațional. Tocmai nerespectarea de către SUA a dreptului internațional, exprimat prin intervenția ilegală în treburile interne și prin încălcarea inviolabilității teroritorale a Irakului, a Libiei, a Siriei au condus, într-o oarecare măsură, la faptul că, în statele indicate, au apărut organizații teroriste dintre cele mai periculoase, devenite ”o durere de cap” pentru întreaga lume.

Nu putem să fim de acord nici cu prioritizarea, de către americani, a aspectelor legate de apărarea drepturilor și de gen ale antiterorismului, pedalarea excesivă a problemelor reabilitării și reintegrării teroriștilor în detrimentul asigurării principiului inevitabilității pedepsei și răsplatei după merite pentru cei care, îmbrățișând activitatea teroristă, au atentat, astfel, la bazele păcii și securității internaționale.

Ne neliniștește și impunerea de către SUA a unor concepte non-consensuale, cum ar fi, în special, ”contracararea extremismului violent” sau ”ordinea bazată pe reguli”. Credem că astfel de acțiuni contribuie la erodarea eforturilor antiteroriste internaționale și vin în contradicție cu cadrul legal internațional creat pentru combaterea terorismului.

În același timp, sperăm că Washingtonul nu este străin nici de bunul simț, nici de capacitatea de a coopera în mod constructiv, nici de înțelegerea internă a faptului că terorismul este un rău fundamental, ce poate fi învins doar prin eforturi comune.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875065