Hot News
Republica Belarus a anunțat că este gata să desfășoare arme nucleare în cazul unei amenințări din partea NATO
19/12
Cursurile de limba rusă pentru începători
19/12

Rusia s-a retras oficial din Tratatul Cer Deschis

Avionul rusesc Tu-214ON care a fost folosit pentru zboruri libere în cadrul Tratatului Cer Deschis/ Foto: voennoedelo.ru

Rusia s-a retras oficial din Tratatul Cer Deschis (DON), relatează cotidianul ”Izvestia”.

Moscova a luat această decizie după ce Statele Unite s-au retras din Tratat , iar aliații lor din Europa nu au prezentat garanții că nu vor transmite Washingtonului informațiile cumulate în timpul zborurilor pe deasupra Rusiei.

În momentul de față, nu se știe cum va proceda Republica Belaurus care, în cadrul Tratatului, a făcut parte din același grup cu Rusia. Minskul a anunțat că o decizie va fi luată după o analiză temeinică și după consultări cu Moscova.

”Multe vor depinde și de poziția altor state participate la DON. În acest sens, la ultima ședință a Comisiei Consultative pentru Cer Deschis, partea belorusă a declarat că, în 2022, nu va primi misiuni de observare și nu va efectua zboruri de observare”, a precizat pentru ”Izvestia” reprezentanța permanentă a Republicii Belarus la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Tratatul Cer Deschis a fost semnat în 1992, ca una dintre măsurile de consolidare a încrederii în Europa după Războiul Rece. În cadrul acestui tratat, țările participante au voie să strângă în mod deschis informații privind forțele  celorlalți.

La 17 decembrie, șeful delegației Rusiei la negocierile de la Viena privind securitatea militară și controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a declarat că, după retragerea Rusiei din Tratat, Moscova poate colabora cu Minskul în chestiuni de ordin tehnic.

În aceeași zi, Gavrilov a relatat că Rusia are sateliți care pot urmări deplasările militarilor atât în Europa, cât și în Statele Unite. Potrivit afirmațiilor sale, acest instrument ar putea deveni o alternativă la Tratatul Cer Deschis.

Ultima oră:

După retragerea Rusiei și a Statelor Unite din Tratatul Cer Deschis, domeniul de aplicare al acordului a scăzut cu aproximativ 80%. Acest lucru se precizează în declarația Ministerului Rus de Externe.

”Fără participarea Statelor Unite și a țării noastre, eficacitatea DON va scădea brusc: aria de aplicare a acestuia va scădea cu aproximativ 80%, dat fiind că numărul misiunilor de cer deschis planificate pentru 2022 va scădea drastic”, a declarat ministerul.

Acesta a menționat că responsabilitatea pentru degradarea regimului tratatului revine Statelor Unite, ca țară inițiatoare a distrugerii DON.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875091