Hot News
Nuland: Introducerea de sancțiuni preventive împotriva Rusiei este lipsită de sens
31/01
Casa Rusă lansează cartea istoricului rus „Aventura lui Ion Antonescu: românii în războiul împotriva URSS 1941-1944”
31/01

Comitetul pentru Investigații: Nikolai al II-lea și familia lui au fost împușcați în același timp

Procesiunea cu crucea în memoria familiei țarului din împrejurimile Ecaterinburgului, locul execuției acesteia/ Foto: TASS

Ancheta a confirmat definitiv faptul că membrii familiei țariste Romanov au fost împușcați în același timp, a anunțat Marina Molodțova, anchetator principal pentru cazuri deosebite din subordinea președintelui Comitetului pentru Investigații al Rusiei, relatează RBK. 

Ancheta a studiat parametrii încăperii unde au fost executați prin împușcare Romanovii și apropiații lor, și a reconstituit locurile în care s-au aflat, la momentul evenimentelor, toate persoanele în respectiva incintă. Schema a fost alcătuită inclusiv pe baza mărturiei unuia dintre călăi, Grigori Nikulin. 

Ca urmare, a fost posibilă infirmarea ipotezei unor cercetători, conform căreia o cameră mică nu putea să încape 11 oameni împreună cu membrii plutonului de execuție. 

”S-a stabilit în totalitate faptul că întreaga familie, adică Nikolai al II-lea, Aleksandra Fedorovna, cele patru mari ducese (Olga, Tatiana, Maria și Anastasia) și țareviciul Aleksei, precum și (medicul Evgheni) Botkin, (manejera Anna) Demidova, (bucătarul Ivan) Haritonov și (valetul Aleksei) Trupp au fost împușcați în casă în același timp, în aceeași zi”, a subliniat anchetatorul. Ea a adăugat că execuția ”a durat, potrivit mărturiilor și amintirilor participanților, între două și cinci minute”. 

Comitetul pentru Investigații a confirmat definitiv autenticitatea ”rămășițelor pământești de la Ekaterinburg” ale membrilor familiei Romanov. 

Împăratul, familia acestuia și câțiva apropiați au fost executați prin împușcare la Ekaterinburg, în vara anului 1918. Osemintele a 10 dintre persoanele împușcate au fost descoperite în 1991, iar cele ale prințesei Maria și ale țareviciului Aleksei – în 2007. În 1993 a fost deschis un dosar penal privind moartea familiei țariste, dar în 1998 el a fost închis din cauza decesului persoanelor care au comis crima. Osemintele familiei țariste au fost îngropate în Catedrala Petru și Pavel din Sankt-Petersburg. 

În 2015, Comitetul pentru Investigații a redeschis ancheta. Autencitatea rămășițelor pământești a fost confirmată deja, în 2018 și 2020, de expertiza istorico-arhivistă și molecular-genetică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875069