Hot News
Kusturica si-a anunțat dorința de a obține cetățenia rusă
23/02
Mesajul președintelui rus, Vladimir Putin, către cetățenii ruși privind recunoașterea republicilor din Donbass. Text integral (I)
23/02

Acordurile de la Minsk nu mai există, a declarat Putin

Președintele rus, Vladimir Putin, în timpul conferinței de presă comune cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev/ Foto: RIA Novosti

Președintele rus Vladimir Putin a spus că, după recunoașterea Republicilor Donețk și Lugansk, Acordurile de la Minsk nu mai există, transmite RIA Novosti.

„Doar am semnat tratatele ieri (21 februarie – n.r.), iar în aceste tratate – atât cu Republica Populară Donețk, cât și cu Republica Populară Lugansk există clauze respective care spun că vom acorda acestor republici asistența corespunzătoare, inclusiv cea militară. Întrucât în Donbass are loc un conflict, prin această decizie, noi dăm de înțeles clar că, dacă este necesar, intenționăm să ne îndeplinim obligațiile”, a spus el într-o conferință de presă comună cu președintele azer Ilham Aliyev.

După cum a subliniat președintele Putin, timp de opt ani Rusia a fost interesată de respectarea Acordurilor de la Minsk și a luptat pentru îndeplinirea lor, deoarece acestea au fost rezultatul unui compromis.

El a subliniat, de asemenea, că Moscova a fost nevoită să ia decizie privind recunoașterea republicilor de la Donbass, din moment ce Europa nu a putut să forțeze Kievul să respecte acordurile, care au fost aduse la zero cu mult înainte de recunoașterea suveranității celor două republici. În plus, Kievul a declarat în repetate rânduri că nu își va respecta obligațiile asumate prin Acordurile de la Minsk.

Rusia a recunoscut realitățile post-sovietice

În altă ordine de idei, președintele Vladimir Putin a respins speculațiile conform cărora Rusia ar intenționa să se refacă în interiorul granițelor Imperiului Rus, pe fondul recunoașterii independenței DNR și LNR.

Șeful statului rus a răspuns că a prevăzut astfel de acuzații din partea Occidentului. „Acest lucru nu este absolut adevărat”, a subliniat el.

Potrivit liderului rus, după prăbușirea URSS, Rusia a recunoscut noile realități geopolitice și lucrează activ la consolidarea cooperării cu toate țările independente care au apărut în spațiul post-sovietic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875085