Kosaciov: Cu ajutorul episodului Bucia, Kievul vrea să-i atragă de partea lui pe cei care se îndoiesc
06/04
Nebenzia: Teoretic, Rusia poate fi exclusă din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, dar nu și din Consiliul de Securitate
07/04Corneliu Vlad: Reașezarea spațiului postsovietic este un proces, nu un eveniment
Corneliu Vlad/ Foto din arhiva personală
Corneliu VLAD
Împlinirea, în acest an, a unui secol de la crearea URSS îi stimulează pe istoricii și politologii rusi să încadreze criza ucraineană în contextul geopolitic îndelungat și dureros al reașezării imensului spatiu postsovietic în noi paradigme.
Exegeții pornesc de la afirmația esențială că dispariția Uniunii Sovietice nu a fost un eveniment singular și repede consumat, ci un proces complex și de durată, care nu a fost – și nu este – lipsit de dificultăți, obstacole și riscuri, ba, mai mult, de contradicții și chiar conflicte violente.
Exemplul cel mai tragic și mai edificator în acest sens sunt operațiunile militare în plină desfășurare din Ucraina. Moscova se adaptează dureros la spațiul postsovietic, afirmă, chiar în titlul unei analize politologul Andrei Kortunov, care ține să adauge, într-o notă optimistă, că actuala criza ucraineană ar putea fi “ultimul act al dramei de 30 de ani în care Rusia se luptă cu moștenirea sa imperială”.
Autorul rus amintește că deconstrucția altor mari imperii europene (coloniale) – între care cel britanic, francez, spaniol și portughez – a fost urmată de conflicte armate de amploare, dintre care unele au durat câteva decenii și s-au soldat cu sute de mii sau chiar milioane de victime.
Este adevărat că și spațiul post-sovietic a fost martor la violențe militare și conflicte armate la începutul anilor ‘90 (în Tadjikistan, Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Cecenia, Daghestan, Kazahstan), dar cele mai multe dintre aceste conflicte au fost relativ modeste, în ce privește scara și durata lor. Și, în general, conflictele militare de pe teritoriul fostei URSS au fost adesea „înghețate” cu succes și au reizbucnit doar sporadic, chiar dacă majoritatea lor nu au fost nici până acum temeinic reglementate.
În același timp, nu trebuie ignorat un fapt nu mai puțin important și anume că în aceste trei decenii postsovietice au fost solutionate sau evitate și reglementate mari sfidări apărute după dezmembrarea URSS: posibila răspândire a armelor nucleare pe teritoriul fostei URSS, fluxurile de milioane de refugiați către țările vecine, epurările etnice pe scară largă, ascensiunea fundamentalismului religios, terorismul internațional etc.
Și, mai adaugă autorul rus, nu mai puțin remarcabil este faptul că toate aceste sfidări din etapa inițială a deconstrucției imperiale au fost gestionate într-o manieră surprinzător de pașnica și în absența vreunui plan de urgență prestabilit pentru dezintegrarea sovietică ( în acest sens, se face o trimitere la negocierile îndelungate și laborioase consacrate problemelor și implicațiilor spinoase ale ieșirii Marii Britanii din UE).
Faptul că dezmembrarea URSS nu a luat, în mod spontan sau conștient, forma unui eveniment ci a unui proces lung, complex și contradictoriu de dezintegrare imperială treptată a permis restructurarea configurației spațiului postsovietic și transformarea fostelor republici unionale în state independente , evoluție care a durat câteva decenii și care continuă până azi.
Multă vreme, cea mai mare parte a spațiului postsovietic – cu posibila excepție a celor trei state baltice – a rămas în esență o singură entitate în ce privește legăturile economice, infrastructura de transport și logistică, standardele de educație, știință, cultură, și, cel mai important, în ce privește mentalitatea elitelor politice și de afaceri aflate la putere. A fost nevoie de cel puțin încă o generație pentru ca această entitate să înceapă să dispară în trecut. Prin urmare, adevărata prăbușire a URSS are loc abia astăzi, literalmente în fața ochilor noștri, iar statele care au apărut în spațiul post-sovietic nu au trecut încă prin toate provocările, riscurile și durerile dezintegrării imperiale.
Natura superficială a dezintegrării sovietice de la sfârșitul anului 1991 a făcut necesară parcurgerea unei perioade istorice pentru soluționarea uriaselor probleme inerente restructurării unei mari puteri mondiale și apariției unor noi state pe ruinele unui imperiu.
Acordurile Belovej, care au declarat sfârşitul Uniunii Sovietice şi au proclamat crearea Comunităţii Statelor Independente, au fost redactate, convenite şi semnate în câteva zile pe un document cu doar două pagini. De fapt, Acordurile de la Belovej au produs o simplă declarație de intenție, cu caracter general, ambiguă și interpretabilă (ceea ce s-a și întâmplat).
Reașezarea geopolitică a spațiului postsovietic rămâne de aceea în continuare și astăzi o sfidare istorică de prim plan a Federației Ruse și a noilor state independente din areal, în paralel cu crearea și dezvoltarea unor noi structuri instituționale interstatale de cooperare și integrare, dar cu celeritate aplanarea și soluționarea problemelor conflictuale și potențial explozive din acest imens spațiu eurasiatic.
2 Comments
Realitatea este ca Rusia reacționează ponderat și fundamental diplomatic. Cazul Ucraina este expresia unei „exasperari”…bogăția Rusiei stârnește nu numai invidia,dar și dorința de cucerire a unui Occident degenerat și sărăcit…Biblia spune ca e un timp de mărire și un timp de scădere…Occidentul este metaforic noua Atlantida…
Pacea nu va veni pe pământ până când fiecare națiune așa-zisă suverană nu abandonează puterea ei de a face război în mâinile unui guvern reprezentativ al întregii omeniri. SUVERANITATEA politică e înnăscută în popoarele lumii. Când toate popoarele pământului vor crea un guvern mondial, ele vor avea dreptul și puterea să facă un asemenea guvern SUVERANș și când o asemenea putere mondială reprezentativă sau democratică va controla forțele terestre, aeriene și navale, pacea pe pământ și bunăvoința printre oameni va prevala – dar nu până atunci.
Avem deja un exemplu marcant al celui de al nouăsprezecelea și al douăzecilea secol: Cele patruzeci și opt de state ale Uniunii Federale Americane s-au bucurat de mult timp de pace. Între ele nu mai există războaie. Ele au cedat suveranitatea lor guvernului federal și, prin arbitrajul războiului, ele au abandonat toate pretențiile la iluziile autodeterminării. Deși fiecare stat își reglementează afacerile interne, el nu se ocupă de relațiile externe, de taxele de vamă, de imigrație, de problemele militare sau de comerțul dintre state. Statele individuale nu se ocupă nici de chestiunile cetățeniei. Cele paruzeci și opt de state suferă de ravagiile rozboiului numai când suveranitatea guvernului federal este în vreun fel periclitată. Aceste patruzeci și opt de dtate, având abandonate sfismele gemene ale suveranității și ale autodeterminării, se bucură între ele de pace și de liniște. Tot așa națiunile pământului vor începe să se bucure de pace când ele abandonează liber suveranitățile lor respective în mâinile unui guvern global – suveranitatea fraternității oamenilor. În această situație mondială, națiunile mici vor fi la fel de puternice ca cele mari, așa cum micul stat Rhode Island are doi senatori în congresul american, exact la fel ca ststul populat New York sau marele stat Texas. Suveranitatea (statului) limitată la aceste patruzeci și opt de state a fost creată de oameni și pentru oameni. Suveranitatea suprastatală (națională) a Uniunii Federale Americane a fost creată de primele treisprezece dintre aceste state pentru propriul lor avantaj și pentru vantajul oamenilor. Cândva, suveranitatea supranațională a guvernului planetar al omenirii va fi creată în mod similar de către națiuni pentru propriul lor avantaj și pentru avantajul tuturor oamenilor. Cetățenii nu sunt născuți pentru avantajul guvernelor; guvernele sunt organizații create și stabilite pentru avantajul oamenilor. Evoluția suveranității politice nu poate avea alt sfârșit decât apariția guvernului suveranității tuturor oamenilor. Toate celelalte suveranități sunt relative în valoare, intermediare în semnificație și subordonate în statut. O dată cu progesul stiințific, războaiele sunt pe cale să devină tot mai devastatoare, până devin aproape o sinucidere rasială. Cât de multe războaie mondiale trebuie să aibă loc și cât de multe ligi ale națiunilor vor trebui să eșuieze, înainte ca oamenii să fie dispuși sv stabilească guvernul omenirii și să înceapă să se bucure de binecuvântările unei păci permanente și să prospere în liniștea bunăvoinței – bunăvoința mondială – printre oameni. Războiul nu este marea și teribila boală a omului; războiul este un simptom, un rezultat. Adevărata boală este virusul suveranității naționale. Pacea mondială nu poate fi menținută prin tratate, prin diplomație, prin alianțe, prin echilibre de putere sau orice alt tip de expedient de jonglare cu suveranitatea naționalismului. Legea mondială trebuie să fie adoptată și aplicată de un guvern mondial – suveranitatea întregii omeniri. Individul se va bucura de departe de mai multă libertate sub un guvern mondial. Astăzi cetățenii marilor puteri sunt taxați, rglementați și controlați aproape opresiv. O mare parte a acestei interferențe actuale cu libertățile individuale va dispărea când guvernele naționale vor fi dispuse, în materie de afaceri internaționale, să încredințeze suveranitatea lor în mâinile unui guvern global. Sub un guvern global, grupurile naționale vor avea oferită o reală oportunitate de a realiza libertățile personale ale unei democrații autentice și de a se bucura de ele. Înșelătoria autodeterminării va lua sfârșit. Cu o reglementare globală a monedei și a comerțului va veni noua eră de pace răspândită la scară mondială. O limbă globală ar putea să evolueze curând și, cel puțin, va exista o oarecare speranță de a avea cândva o religie globală, sau religii cu un punct de vedere global. Securitatea colectivă nu va asigura niciodată pacea până ce colectivitatea nu înglobează toată omenirea. Suveranitaea politică a guvernului reprezentativ al omenirii va aduce o pace durabilă pe pământ și fraternitatea spirituală a omului va asigura de-a pururi bunăvoința între toți oamenii. Nu există nici o altă cale prin care poate fi realizată pacea pe pământ și bunăvoința printre oameni.