Hot News
Putin i-a felicitat pe musulmanii Rusiei cu sărbătoarea Kurban Bayram
10/07
Sateliții Rusiei capabili să observe operațiunea specială din Ucraina
10/07

Medvedev a dezvăluit noul obiectiv al Rusiei în Ucraina, despre care Putin nu a vorbit

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev/ Foto: TASS

Operațiunea specială a Rusiei a permis să fie rezolvată o misiune neanunțată până acum: statele occidentale au început să trateze țara ”pe bune”, așa cum au făcut-o, anterior, cu Uniunea Sovietică, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, scrie URA.ru.

”Obiectivele operațiunii militare speciale au fost anunțate de președintele Rusiei (…) Dar mai este unul care a fost deja rezolvată. Rusia a început să fie luată cu adevărat în serios. La fel ca Uniunea Sovietică. Ba chiar ceva mai serios, judecând după setul de sancțiuni”, a scris Medvedev pe Telegram.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate și-a explicat poziția evocând marile summituri. ”Până de curând a fost altfel. Îmi amintesc de prezența țării noastre în G8, când pur și simplu nu eram invitați la întâlnirea ”G7”, unde se discutu problemele economice și, unele, cele de apărare ale țărilor occidentale”, a scris politicianul.

”… Este important ca țara să fie respectată și ca ea să fie luată în serios. Așa și trebui să fie Măreața Rusie”, a concluzionat Medvedev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875230