Hot News
Rusia va opri livrările de petrol în țările care plafonează prețurile
02/09
MAE rus a atras atenția Europei asupra încălcării Acordului cu Rusia
02/09

Kievul a încercat să-și infiltreze spionii printre membrii delegației AIEA

1 septembrie 2022. Misiunea AIEA sosește la Centrala nucleară de la Zaporojie/ Foto: TASS

Kievul a încercat să-și infiltreze spionii, prezentați ca jurnaliști, în componența delegației Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) care s-a deplasat la Centrala nucleară de la Zaporojie, a declarat, la 2 septembrie, Vladimir Rogov, membru al consiliului principal al Administrației militaro-civile din regiunea Zaporojie.

„Din ordinul lui (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski, serviciile speciale ucrainene au încercat să includă spioni și sabotori, care lucrează sub acoperire jurnalistică, în componența delegației AIEA care a mers la Centrala de la Zaporojie”, a declarat el pentru RIA Novosti.

El a precizat că o astfel de încercare a fost zădărnicită.

Misiunea Agenției a ajuns la centrala nucleară la 1 septembrie. Delegația este condusă de directorul general al AIEA, Rafael Grossi. Vizita are loc pe fondul bombardamentelor militare ucrainene asupra centralei și a temerilor tot mai mari legate de un potențial accident nuclear.

Grossi a declarat că Agenția va menține o misiune permanentă la CNE. El a mai adăugat că în câteva ore de muncă au fost strânse o mulțime de informații importante.

Șeful Administrației militaro-civile din Energodar, Aleksandr Volga, a precizat că opt membri ai misiunii au rămas să lucreze la CNE de la Zaporojie.

La 1 septembrie, în ziua vizitei inspectorilor, Ministerul rus al Apărării a făcut cunoscut că două grupuri de sabotori ucraineni au debarcat pe malul lacului de acumulare Kahovka pentru a captura Centrala nucleară de la Zaporojie. Au fost lichidați. Astfel, ca urmare a loviturilor forțelor armate ruse, au fost scufundate două barje autopropulsate care transportau o echipă de desant tactic al forțelor armate ale Ucrainei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875163