Hot News
Drona americană. Deputatul Dmitri Belik a comentat reacția SUA
16/03
John Bolton: Biden se teme de o „victorie” a Ucrainei
16/03

Reprezentantul Marii Britanii la ONU a vorbit în limba rusă. Replica dură a MAE rus

Foto: RBC

Coordonatorul politic al Misiunii permanente a Marii Britanii la ONU, Fergus Eckersley (în imagine), a început să vorbească în limba rusă la o ședință a Consiliului de Securitate al organizației mondiale pentru a demonstra că Londra nu promovează rusofobia, relatează RIA Novosti.

„Nu suntem rusofobi, există relații istorice între țările noastre, împreună am luptat în cele două războaie mondiale. În țara noastră bogata moștenire culturală a Rusiei se bucură de un respect profund. Eu însumi am studiat timp de șapte ani limba rusă, istoria ei și minunata ei literatură”, a spus diplomatul.

După care a adăugat, în engleză, de această dată, că Londra nu vrea ca „Rusia să se prăbușească”, ci, dimpotrivă, Londra dorește ca Rusia să fie un stat prosper.

În octombrie anul trecut, un grup de 11 țări a emis o declarație comună în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (HRC), prin care au condamnat discriminarea împotriva rușilor și a populației vorbitoare de limbă rusă din unele state.

Documentul a fost semnat de Rusia, Belarus, Bolivia, China, Etiopia, Iran, Coreea de Nord, Myanmar, Nicaragua, Siria și Venezuela, menționează RIA Novosti.

Zaharova l-a dojenit pe reprezentantul Marii Britanii la ONU, care a vorbit rusește

Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a comentat intervenția coordonatorului politic al Misiunii Permanente a Marii Britanii, Fergus Eckersley.

Ea reamintit că, la respectiva reuniune, Eckersley a declarat, printre altele, în limba rusă că britanicii nu sunt rusofobi și că ambele țări „au luptat împreună în cele două războaie mondiale” și au „relații istorice” între ele.

„Așa ceva nu se poate asculta. Ei consideră, probabil, că nivelul scăzut de educație britanică pe care ei l-au primit este același pentru toți”, a spus Zaharova.

Diplomatul a calificat „absolut inutile” astfel de ieșiri ale diplomaților britanici.

„Trebuie să reamintesc cum, în vara lui 2021, un distrugător britanic a străpuns granița noastră din Marea Neagră? Trebuie să reamintesc declarațiile ministrului Apărării, ale ministrului britanic de Externe, care a vorbit despre necesitatea de a se aplica Rusiei o înfrângere strategică? <…> Trebuie să mai vorbesc despre sancțiunile pe care Marea Britanie nu doar le-a impus țării noastre, dar a fost unul dintre cei care le-au elaborat, unul dintre activiștii de implementare a lor?” a notat ea.

După cum a precizat Zaharova, în prezent acest „joc stupid” nu trezește efectul dorit pentru inițiatorii lui, deoarece partea rusă știe foarte bine care sunt cauzele și scopurile lor.

„Știm că totul este o minciună, bine implantată în adâncul oamenilor care, din păcate, sunt prost educați și cred că noi am uitat toate acestea”, a conchis reprezentanta oficială a Ministerului de Externe.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875113