Hot News
Budapesta a pus o condiție pentru a susține aderarea Kievului la UE și NATO
25/03
Avioane de luptă MiG-29 pentru Ucraina. Rusia a acuzat Slovacia de încălcarea regulilor de reexport
25/03

Ministerul Apărării a descris consecințele unui atac cu muniție cu uraniu sărăcit

Foto: Getty images/ sila-rf.ru

Principalul pericol după un atac cu muniție ce conține uraniu sărăcit apare când praful de radiații pătrunde în organism, a declarat Igor Kirillov, șeful Trupelor de apărare radioactivă, chimică și biologică din cadrul Forțelor Armate ale Rusiei, la o conferință de presă, relatează Lenta.ru.

„Ca urmare a unui atac cu muniție ce conține uraniu sărăcit se formează un nor fierbinte și mobil alcătuit din aerosoli fini dispersați de uraniu-238 și din oxizii acestuia, care, odată intrat în contact cu organismul uman poate duce, la un moment dat, la dezvoltarea unor patologii grave”, a descris consecințele reprezentantul Ministerului rus al Apărării.

Praful contaminat cu radiații poate pătrunde ulterior în corpul uman. Radiațiile-alfa emise de particulele mici de uraniu depuse pe căile respiratorii, în plămâni, precum și pe esofag pot duce la dezvoltarea de tumori maligne. În plus, praful de uraniu se poate acumula în rinichi, ficat și țesut osos, antrenând, în timp, modificări ale organelor interne.

Anterior, viceministrul britanic al Apărării, Annabel Goldie, a declarat că, în cadrul pachetului său de ajutor militar, Londra va trimite în Ucraina un lot de obuze cu uraniu sărăcit. „Pe lângă compania de tancuri Challenger 2 pe care o punem la dispoziția Ucrainei, vom trimite muniție, inclusiv obuze de perforare care conțin uraniu sărăcit”, a precizat oficialu britanic.

Ulterior, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a subliniat că, dacă Ucraina va primi arme cu componentă nucleară, Rusia va fi nevoită să reacționeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2875079