
Un militar american îl numește pe Zelenski ”dăunător” și explică obiectivul Rusiei
02/04
Putin l-a felicitat pe Lukașenko cu ocazia Zilei Unității Popoarelor Rusiei și Belarusului
02/04Zaharova a răspuns declarațiilor SUA cu privire la pericolul care îi amenință pe jurnaliștii americani
Reprezentantul oficial al MAE rus, Maria Zaharova/ Foto: TASS
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a răspuns, pe canalul său de Telegram, declarației lui John Kirby, coordonatorul pentru comunicații strategice la Consiliul Național de Securitate al Casei Albe, potrivit căreia jurnaliștii americani nu se simt în siguranță în Rusia, deoarece ar putea fi condamnați la închisoare.
„John, în Statele Unite, nici măcar președinții americani nu se simt în siguranță, pentru că ar putea fi condamnați la închisoare”, a spus diplomatul.
Anterior, John Kirby, în legătură cu arestarea corespondentului The Wall Street Journal (WSJ), Evan Gershkovich, a declarat că Washingtonul sfătuiește toți cetățenii americani să părăsească Rusia, indiferent de scopul călătoriei și al ocupației, inclusiv jurnaliştii.
Înainte de aceasta, un apel similar a fost făcut de Casa Albă și de secretarul de stat al SUA Anthony Blinken.
Gershkovich a fost reținut la Ekaterinburg joi, 30 martie. Jurnalistul în vârstă de 32 de ani a fost suspectat că a colectat date despre o întreprindere rusă de apărare care constituie secret de stat.
A fost inițiat un dosar penal împotriva jurnalistului american în temeiul articolului 276 („Spionajul”) din Codul penal al Federației Ruse. În aceeași zi, un tribunal din Moscova l-a arestat pe inculpat până la 29 mai.
