
Experții chinezi, despre ținta atacului cu drone asupra Kremlinului
05/05
Recepție la Ambasada Federației Ruse cu ocazia Zilei Victoriei
05/05Kremlinul a comentat declarația SUA privind neimplicarea lor în atacurile cu drone

Dmitri Peskov - John Kirby/ Foto: dzen.ru
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a comentat vorbele coordonatorului pentru comunicații strategice al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, privind neimplicarea în atacurile cu drone asupra Kremlinului, informează RIA Novosti.
Oficialul american a declarat că Moscova spune, chipurile, neadevărul despre acest incident. Potrivit lui Kirby, Statele Unite nu au nici o legătură cu atacul și nu dispun de date despre cine s-ar fi putut afla în spatele lui.
„Am spus exact ce am vrut”, a subliniat Peskov.
Reprezentantul Kremlinului a precizat că deciziile cu privire la astfel de atacuri teroriste sunt dictate Kievului de la Washington, iar Moscova știe foarte bine acest lucru. În același timp, el a calificat încercările Ucrainei și ale Statelor Unite de a se dezice de acest lucru drept ridicol. Secretarul de presă al președintelui a subliniat că deciziile sunt luate de Washington, iar Kievul le duce la îndeplinire. Potrivit spuselor sale, Statele Unite trebuie să înțeleagă că Moscova este conștientă de faptul că în spatele acțiunilor Ucrainei se află SUA, care nu îi lasă de fiecare dată dreptul de a alege mijloacele.

2 Comments
Dovada este investitia mare de arme, munitie, tehnica militara, bani si trupe deghizate in mercenari facuta de SUA in Ucraina…
Credeti ca investitia de peste 100 de miliarde de $ ale SUA in Ucraina poate ramane nesupravegheata si fara control din partea SUA?
Eu nu cred.
Nu, Statele Unite nu sunt implicate în nimic, nici în livrarea de arme Ucrainei, nici în explozia conductei de gaz Nord Stream, nici în atacul terorist asupra Kremlinului. Nu, noi toți ceilalți suntem tâmpiți, avem vedenii, în timp ce SUA este acuzată pe nedrept. John Kirby, ne lași cu toate aburerile tale? Ar mai trebui să spui că Joseph Robinette Biden, zis Joe, are 30 de ani, e sănătos, doar noi credem că are 80 de ani și alții vă conduc țara. Pfiu, cât e de ridicol…